Un Dumnezeu ce ştie totul
Este interesant cum Dumnezeul nostru, care este Atotştiutor, doreşte ca noi oamenii să venim înaintea Lui, în rugăciune şi să-i cerem lucruri, care credem noi că ne este necesar în viaţa noastră.
M-am dus cu gândul la cum fac unii părinţi, cu copii lor, cu toate că ştiu foarte bine ce ar avea nevoie copii lor, ei, totuşi îi lasă pe copii să spună ce şi-ar dori ei şi după ce le dau ce îşi doresc, se vede pe faţa lor o bucurie imensă, iar unii copilaşi îşi mai aduc aminte să şi mulţumească.
Cred că aşa face Dumnezeu şi cu noi de multe ori, ne dă ce ne dorim noi, ca să ne bucurăm şi în felul acesta să devenim mai mulţumitori.
Dumnezeu ştie mai bine de ce avem nevoie, dar, cei mai mulţi oameni sunt nemulţumitori, orişice iar da Dumnezeu, pentru că în mintea lor (şi să nu generalizăm a fost şi în a mea şi poate a fost şi în a ta), am considerat că lucrurile care le-am primit nu ne sunt chiar aşa folositoare, faţă de ce ne gândeam noi că o să primim.
Avem un Dumnezeu minunat care ne dă posibilitatea să alegem, nu ne forţează nici măcar să-L urmăm pe El, cu cât mai mult să primim daruri din partea Lui, pentru care am fi nemulţumitori.
Chiar dacă uneori o mai face şi ne trimite câte ceva ce ni se pare nouă nu prea bun, o face cu bună ştiinţă, ştiind că dacă ne-ar da ce cerem noi ar fi ceva rău şi ne-ar strica relaţia cu El, sau sănătatea noastră.
Să ne bucurăm, că avem un Dumnezeu care ne poartă de grijă şi ne dă tot ce e mai bun pentru noi.