Muzica vieții
Autor: Simion Buzduga
Album: Crinii noului pamant
Categorie: Diverse
Tu, omule, ce eşti pe-aripa vremii
Un sunet ce descrie înalţimi,
Vibrează printre ani şi prin decenii:
Lumină, zâmbet, slăvi- nu adâncimi!

Fii o secvenţă ce descrie clocot,
O armonie unde glasuieşti!
Nu decibeli ce generează zgomot,
Nu dezacord, falset, să raspandeşti.

Fii audibil! Orice ultrasunet
Transformă-l într-un sunet de pronii!
Din vânt şi nori, din ciripit sau vuiet,
Fă un contrast al dulcii simfonii.

Durata ta-i valoare temporală,
Fii ritmul hărăzit de Creator.
Da-i continuitate magistrală
În timpul preţios şi trecător.

Fii harpa sfantă da-i intensitate!
Înstrună-ţi coardele în sacru cânt!
Amplifică în jur sonoritate
Şi fii dinamic pentru ţelul sfânt!

Iar timbrul tău răsune rezonabil
Cântări cereşti spre slava Mielului!
Fii liric, fii dramatic sau cantabil!
În sfat, mesaj, mustrări: e voia Lui.

Aprinde focul sfânt prin genul sacru
Şi nu fura din slava Domnului!
El nu-i prezent în zgomot idolatru,
Ci în susur, sfinţirea Duhului!

De esti în Babelul de cânt demonic
Fugi sub bagheta Marelui Stapân!
Şi cântă-n zona spectrului armonic,
Doar astfel de închinatori rămân.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/101692/muzica-vietii