În ultima vreme am fost încercat de nelinişti. M-am temut că tăcerile tale îndelungi ascund un spirit ofilit şi descumpănit. Dar ultima ta scrisoare mi-a risipit îndoielile şi nu numai, dar m-a ajutat să te redescopăr aşa cum de altfel te ştiam: nemulţumit cu lucruri probabile şi însetat de certitudini. Dovedeşte faptul că de o bună bucată de vreme te-ai dedat cercetării consecvente a Scripturii pentru "a pipăi" tu însuţi "chipul" Adevărului. Aşa precum o apă este cu atât mai curată cu cât te pleci să o sorbi mai aproape de izvor, tot aşa este şi cu cercetarea de către tine însuţi a Adevărului. Şti bine că trăiam într-un timp zbuciumat când toate lucrurile sunt într-o necontenită frământare cum nu se poate spune Ecles.1:8 şi tare puţini sunt cei care găsesc tihna pentru "a sorbi" din înţelepciunea Domnului.


În ce mă priveşte mă bucur că ai înţeles că adevărul se lasă descoperit si dă roade doar în liniştea unui cuget blând şi curat. De fapt este un semn de gravă nepricepere să aştepţi rod după ce ai cultivat ţinuturi bântuite de nestatornicii (Ecles. 9:17). Aşa că cercetarea Adevărului cu sârg şi în linişte, păstrează-l într-o inimă bună şi lasă-l să rodească în răbdare . Dacă ţi-ai propus asta, stăruieşte în ce ţi-ai propus şi veghează să fi mereu acelaşi. Încearcă să-ţi măsori înaintarea duhovnicească în fiecare dimineaţă şi analizează-te cu atenţie să vezi dacă şi azi vrei să urmezi ceea ce ţi-ai propus ieri. Pe aici este o vreme închisă şi trăim retraşi. Mi-am păstrat însă speranţa pe care o exprima frumos undeva în opera sa Sfântul Vasile cel Mare, şi anume că singurele roade ce mai pot fi culese de prieteni într-o vreme ca aceasta sunt scrisorile. În ce mă priveşte am cules cel dintâi rod; de acum îţi voi da şi ţie prilejul.


În scrisoarea ta m-ai înştiiţat că ţi-ai propus să cercetezi cu zăbavă şi cu interesul ce se cer Cărţilor Sfinte, chiar dacă vei cheltui multă vreme, cartea Proverbelor lui Solomon şi mă întrebi care îţi va fi folosul duhovnicesc? Îţi răspund simplu şi pe scurt: o adâncă şi necesară cunoaştere de sine şi de Dumnezeu descoperind că pocăinţa este o necesitate de fiecare zi. Şi nu numai, dar ocupându-ţi mintea cu cele duhovniceşti, te vei simţi tot mai eliberat de povara lucrurilor vremelnice, inima îşi va dobândi tot mai mult curăţia aşa că Dumnezeu se va putea oglindi în ea cu limpezime. Vei constata tu însuţi că acel câştig pe care-l vei dobândi va fi nebănuit de mare şi preţios.Vreau să mai adaug că împărtăşindu-te astfel cu Înţelepciunea lui Dumnezeu, acest "pom al vieţii" (Prov. 3:18) te vei împărtăşi din fericita nemurire.


Este necesară o privire de perspectivă asupra cărţii, pentru a conştientiza un cadru istoric minimal şi de care tu personal va trebui să ţii cont în exegeza pe care o vei face anumitor texte. După cum se poate vedea la o sumară analiză, Cartea Proverbelor în forma pe care noi o avem este în mod indirect opera regelui evreu Solomon, fiul lui David. Potrivit Bibliei el a fost un rege înţelept, căci instruit de profetul Natan, a cerut lui Dumnezeu în rugăciune "o inimă înţeleaptă şi pricepută" (1 Împ. 3:12). Cererea aceasta a plăcut Domnului aşa că I-a fost ascultată, primind înţelepciunea pe care a cerut-o aşa că tu studiind această carte, de fapt studiezi înalta Înţelepciune Divină.


Domnia acestui rege a fost aşa cum era de aşteptat, o domnie prosperă. Regatul israelit a ajuns la apogeul său, iar tânărul rege şedea pe scaunul de domnie al Domnului (1 Cron. 29:23). Nepurtând războaie, căci e propriu doar înţelepciunii să aibă ca rod pacea şi având multă bogăţie, fiind astfel lipsit de grijile proprii unei domni tulburi, a putut nu numai să culeagă din cărţi Înţelepciunea Domnului , dar şi să înveţe pe popor înţelepciunea. A cercetat cu ardoare şi multă osteneală Adevărul punându-l în veşmintele unei rostiri plăcute (Ecles. 12:9,10). După mărturiile Scripturii, adesea poporul apela la înţelepciunea împăratului în situaţii dificile (1 Împ. 3:16-28). Cine ştie dacă nu chiar în astfel de împrejurări împăratul rostea pentru publicul martor la împărţirea dreptăţii acele sentinţe înţelepte şi care s-au împrimat adânc în conştiinţa publică? Nu există certitudinea că el le-a scris, sau mai degrabă scribii de la curtea lui sau a regilor care au venit la domnie după el, au cules aceste vorbe înţelepte fie din memoria poporului, fie compilând alte cărţi de înţelepciune din vasta bibliotecă a Templului (Prov. 21:1). În ce priveşte împrumutul din alte culturi sesizabil în unele secţiuni ale cărţii, aşa cum susţine critica raţionalistă invocând similitudini între capitolele 22:17-24 şi aşa numita "Înţelepciune a lui Amenhotep" de fapt o colecţie de aforisme de origine egipteană. Părerea mea este că mai degrabă, acel Amenhotep l-a plagiat pe regele Solomon (1 Împ.5:3). Noi să rămânem lângă mărturia simplă a Scripturilor fiindcă numai acel adevăr trebuie crezut care vine de la Dumnezeul cel adevărat.


Pentru a înlesni studiul iată o împărţire a cărţii simplă şi cât se poate de obiectivă:
1) cap. 1-9 "Pildele lui Solomon fiul lui David"
2) cap. 10-24 "Pildele lui Solomon"
3) cap. 24:25-34"Cuvintele înţelepţilor"
4) cap. 25-29 "Iată alte proverbe ale lui Solomon strânse de oamenii lui Ezechia"
5) cap. 30 "Cuvintele lui Agur, fiul lui Iache"
6) cap. 31 "Cuvintele împăratului Lemuel"


Cine a fost Agur, fiul lui Iache sau Lemuel, împăratul, nu ştim, şi informaţiile pe care le avem sunt aproximative, de aceea am hotărât să le cercetăm împreună la timpul potrivit. În mediul ebraic această carte se numea "Sefar Misle", în limba lui Solomon cuvântul "misle" este de fapt pluralul substantivului ebraic "masal" care în semnificaţia lui de bază înseamnă "a fi comparabil" sau "a fi asemănător" şi asta se potriveşte cu conţinutul cărţii, deoarece proverbele sunt construcţii literare care utilizează asemănări sau comparaţii care-l îndeamnă pe cititor la adâncă reflecţie, dar uşurează şi memorarea, le face interesante, uşor de înţeles şi de predat.


Stilul cărţii vei sesiza parcurgând-o că este stilul specific poeziei ebraice, excelând în paralelisme poetice, exprimând gânduri sau idei paralele. Ideile, aşa cum se poate vedea în carte, pot fi sinonime sau antitetice, dar eficienţa paralelismului constă şi în aceea că ideea de bază este adânc subliniată. Iată câteva idei exprimate sinonimic: "Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii." (Prov. 16:18);"O inimă pricepută dobândeşte ştiinţa şi urechea celor înţelepţi caută ştiinţa"(Prov. 18:15), dar şi paralelisme antitetice: "Pomenirea celui neprihănit este binecuvântată, dar numele celor răi putrezeşte" (Prov. 10:7); "Neliniştea din inima omului îl doboară dar o vorbă bună îl înveseleşte." (Prov.12:25)


Printre alte elemente care dau specificitate cărţii este şi acel fragment aparte oarecum prin compoziţia lui. Este vorba de Prov. 31:10-31 în care versetele sunt aranjate acrostihic, adică fiecare vers în limba ebraică începe cu litera următoare a alfabetului. De altfel nu e un stil nou în Scriptură. Fiind şi o operă literară Scriptura dincolo de dimensiunea ei revelaţională, acest stil e prezent şi în alte din Vechiul Testament şi acest stil nu are pereche, ne asigură specialiştii, în toată literatura lumii antice. În ce priveşte autenticitatea cărţii, cred că nu ai dubii. Gândeşte-te numai că mulţi autori ai Noului Testament au citat direct din ea. Ex.: Prov. 14:29 şi Iacov 1:19 sau Prov. 25:21 şi Rom. 12:20; Prov. 3:11 şi Evr. 21:5,6; Prov. 26:11 şi 2Petru 2:22.


Să ai în vedere de asemenea armonia conţinutului cărţii cu restul Sfintelor Scripturi, fapt care îl vei proba studiind cartea în paralel cu celelalte cărţi ale Scripturii inspirate. Deşi nu este o carte de ştiinţă, cartea Proverbele ne atrage atenţia şi prin exactitatea ei în această privinţă: mă refer aici la anumite principii ale chimiei, ale medicinii sau sfaturi pentru sănătate (Prov. 25:20, reacţii acido-bazice) sau faptul că alcoolul frânează şi tulbură procesul de gândire (Prov. 31:4,5), sau recomandarea că mierea este un factor de sănătate (Prov. 24:13) sau observaţii cu caracter psihomatic valabile şi azi (Prov. 17:22; 15:17)


În concluzie, preaiubite frate, ca să-mi scurtez cuvântul de învăţătură, te îndemn să stăruieşti cu răbdare asupra acestei fermecătoare cărţi, căci nu există în viaţa noastră, a oamenilor, nici o relaţie pentru care să nu găsim îndrumare în ea explicit sau implicit. Mai mult ne vom forma conştiinţa noastră în relaţie cu Dumnezeu dacă vom umbla în prezenţa lui ca şi Creator, Îndrumător, dar şi Judecător. O astfel de relaţie nu poate fi decât un izvor nesecat de fericire, aici în parte , iar dincolo deplină.