Entropia păcatului


De la prima lui neascultare,
De când fructul l-a muşcat
A intrat deodată în vigoare,
Entropia ca şi postulat.


De-atunci încoace, omu-i trecător
Papucii i se rod, haina se-nvecheşte
Dinţii i se strică, rânile îl dor
Casa-i face igrasie, maşina-i rugineşte...


Şi cu cât timpu-naintează,
Păru-n cap se-ncărunţeşte
Zilele i se împuţinează,
Iar frunza unde cade, acolo se topeşte!


Până şi-n fiinţa lui e-nscrisă,
Legea ce domneşte în tăcere
Şi-unde lumina harului e stinsă,
Degradarea lucră cu putere!


Însă pentru sufletul neprihănit,
Lege-aceasta-i desfiinţată...
Prin Mielul ce pe cruce S-a jertfit
Inima-i regenerată!


Oricât ar fi de grea şi bătrâneţea,
Şi neputinţele din trup să îl doboare,
El se ridică...şi-aici e frumuseţea,
La-nălţimi ca vulturul să zboare!


El merge din tărie în tărie,
Iar din gură-i ies doar vorbe nealterate,
Din inimă-i curg râuri de apă vie
Şi lasă-n urma lui doar căi curate!


Dar va veni şi ziu-aceea aşteptată,
Când entropia şi gravitaţia fi vor anulate,
Şi-mbrăcaţi în haină alb’ imaculată,
Ne-om înălţa spre veşnicii nemaivisate!


~Amin~