La început a fost Cuvântul…
Autor: Notar Daniel Ioan
Album: fara album
Categorie: Diverse

La început a fost Cuvântul… Cu aceste cuvinte își începe Apostolul Ioan Evanghelia lui subliniind locul Cuvântului în istoria omenirii. Cuvântul a fost la început… El a fost Creatorul lumii… Mulți se întreabă de ce să mai citesc Cuvântul? Ce mai poate spune El unui tânăr care trăiește în secolul vitezei și al evoluției? Ce poate El aduce unui om bombardat cu informație? Oare poate Cuvântul să schimbe viața?? Oare mai poate fi de folos omului modern? Invariabil da! Cuvântul poate să răspundă oricărei întrebări sau nevoi actuale pentru că El este de la început. Orice om atunci când vrea să își mărească știința, să cunoască despre ciclul lumii în care trăiește, caută cel mai bătrân om pe care îl cunoaște, caută cea mai veche sursă pentru a se informa. Vechimea sursei oferă garanția răspunsului autentic pentru că poartă cu ea comoara neprețuită a înțelepciunii venită din experiență. Cuvântul are toate răspunsurile pentru că El a fost mai înainte de toate.

În zilele noastre atât de multe lucruri sunt rivale Cuvântului încercând să ocupe locul de început. În locul Cuvântului, mulți au alte lucruri pe poziția primordială a vieții. Cuvântul este „dreptarul învățăturilor sănătoase”, prin El îndreptăm orice gând, orice acțiune după voia lui Dumnezeu. Isus Hristos este Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu, Biblia este Cuvântul scris… Cine afirmă că Îl urmează pe Isus, urmează Biblia… În esență tot Cuvântul scris.

Unii se mulțumesc în zilele noastre să aibă un creștinism „lăutăresc”, o relație cu Dumnezeu după ureche. Vor să-L cunoască pe Isus, vor să se bucure de beneficiile relației cu Dumnezeu dar ignoră sursa principală de cunoaștere, Cuvântul. Oricine dorește să Îl descopere pe Dumnezeu trebuie să citească, să adâncească, să creadă ceea ce Dumnezeu afirmă despre Sine. „Dacă aude cineva cuvintele Mele, și nu le păzește, nu Eu îl judec, căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. Pe cine Mă nesocotește și nu primește cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi”, spunea Domnul Isus. Toate acțiunile noastre vor fi judecate prin prisma Cuvântului, de aceea este atât de important să acceptăm ca acest Cuvânt „viu și lucrător” să ne transforme în asemănare cu Hristos mai mult în fiecare zi.


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/101889/la-inceput-a-fost-cuvantul