Cel mai mare dar
Autor: Roda Emanuela Mînjineanu
Album: fv
Categorie: Diverse

 

     Ador să primesc cadouri, pe cât de micuţe pe-atât de frumoase, de speciale, de personale. Mă entuziasmez la gândul că o persoană (dacă sunt mai multe e şi mai grozav!) a avut grijă să îmi facă o surpriză!

     Meditând la cel mai mare cadou pe care oricine îl poate primi, găseşti esenţa tuturor lucrurilor, izvorul desăvârşirii, Primul în toate...ABSOLUTUL! E Mesia, Mântuitorul meu!

     Păstorul meu S-a pregătit în slavă pentru a veni pe pământ în cea mai neînsemnată iesle, S-a oferit pe Sine ca jertfă pentru a-mi ierta păcatele, S-a întors triumfător în ceruri unde mă va duce pe mine, o fiică biruitoare a Lui.

     Într-o lume statică, preocupată de lucrurile efemere, Cuvântul Său îmi cere să mă gândesc la lucrurile de sus. Prin gândul veşniciei sădit de Cristos să duc vestea bună despre cel mai mare dar cât mai multor oameni pentru ca Duhul Sfânt să aprindă în inimile lor Lumina ce dezmorţeşte apatia, răceala din ele şi le umple de căldură sufletească, dragoste, bunătate, compasiune exprimate prin urări sincere, facere de bine şi purtare în rugăciune!

     Ascultând doar colinde intri într-un ritual vechi românesc sau îl primeşti pe Cristos în casa ta, în ieslea inimii tale?   

     Tu...ce cadou vrei să primeşti?

                                                                                            Roda Emanuela Mînjineanu

 

http://cristinafrancu.pasi.ro/cel-mai-mare-dar.html

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/102023/cel-mai-mare-dar