Când s-a întrupat Mesia
Autor: Teodor Groza
Album: Vegherea înţelepţilor
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Când s-a întrupat Mesia
Când s-a întrupat Mesia,
Părăsind slava cerească,
A cuprins vremelnicia,
Dorind să ne mântuiască.
A venit mânat de dragul
Tatălui ceresc, slăvit
Şi din dragoste de omul,
Păcătos şi rătăcit.
Fiul cel din veşnicie,
Născut în staul de oi,
Cu divină gingăşie,
S-a apropiat de noi.
Plin de har şi de lumină,
Coborî Hristos în lume,
Să ne spele de-orice vină,
Sfinţiţi să păşim spre culme.
A venit cu scop precis,
Să ne smulgă din robie,
Cum e scris, cum a promis.
Să fim liberi pe vecie.
Trist e dar adevărat,
Că atunci când S-a născut,
Prea puţini L-au aşteptat,
Doar câţiva L-au cunoscut.
Recunoaştem cu ruşine,
Oamenii nu s-au schimbat.
Pe Irozi îi primesc bine,
De Cel Sfânt s-au lepădat.
Ici şi colo câte-un om,
Se deschide să primească,
Pe Isus Hristos ca Domn,
Toată viaţa să-L cinstească.
Dar tu oare ce vei face
Cu Fiul lui Dumnezeu?
Dacă vrei în suflet pace,
Fie El, Regele tău.
Acum chiar în sărbători,
Inima spre ce te-ndeamnă?
Spre petreceri, îmbuibări?
Sau spre închinare-n taină?
Dacă vrei în Cer odată,
Cu sfinţii să fii primit,
Azi închină-ţi viaţa toată,
Domnului ce te-a iubit.
de Teodor Groza
Vişeu de Sus
24.12.2012
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/102055/cand-s-a-intrupat-mesia