Dumnezeu măreşte harul...
Autor: Maria Luca
Album: fara album
Categorie: Diverse
Plâng cuvintele uitate
Pe o filă-ngălbenită
Aşteptând s-ajungă imnuri
Către Patria Slăvită!
Strigă versuri fără rimă
Pe o pagină uitată
Împletindu-se în gândul
Celui ce le-a scris odată...
Iar condeiul prinde viaţă
Dus de-al dragostei avânt
Şi se naşte poezia
Din iubire şi cuvânt!
Dumnezeu măreşte harul
Şi talantul înmulţeşte
Când primeşte jertfa scrisă
De la cel ce Îl iubeşte!
Vulcan-26-12-2012
Mary
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/102161/dumnezeu-mareste-harul