Înţeleptul Solomon a observat nu numai ceea ce vede oricine, partea fizică, exterioară, ci şi cea spirituală, interioară. Totodată el a arătat valoarea acestor două valenţe ale existenţei umane.

Să începem cu ceea ce-i vizibil, mai întâi inelul – frumuseţea, căutată în special la femei. În vremea noastră, când globalizarea prin tehnologizare permite vizualizarea pe ecrane sau alte mijloace, valoarea efemeră a frumuseţii feminine este gustul apetisant industrializat, dar şi dezonorant al umanităţii. Merită apreciată iscusinţa cu care surprinde Solomon, din păcate după ce a gustat din „carnea” animalului necurat, imaginea femeii frumoase (dar lipsite de valori sfinte): un inel de aur pus în râtul unui porc.


Ce „soartă” tristă şi ingrată are un asemenea „inel” datorită unirii lui cu animalul care-l va purta prin toate mizeriile lumii, datorită caracterului său care nu cunoaşte căile înţelepciunii şi astfel frumuseţea îşi pierde valoarea.

Ce nefericire să te căsătoreşti cu o astfel de „miss”, care de pe podiumul frumuseţii ce nu are valoare în lume decât la tinereţe, îl coboară în „şanţurile” păcatului pe cel ce s-a abătut de pe drumul înţelepciunii. Dar aşa se va întâmpla cu toţi tineri care spun ca Samson: „Ia-mi-o, căci îmi place” (Judecători 14:3). N-a avut puternicul bărbat nici o săptămână bună cu ea, căci au înjugat-o alţii şi apoi a ajuns a altuia, cu care el era prieten (Judecători 14:10-20).


O adevărată vedere a lucrurilor trebuie făcută din interior către exterior, căci altfel este mai grav, ca şi cum ai aprecia calul după şa. O femeie cu minte (şi cuminte în tinereţea ei) este mai mult decât un inel de aur. „Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele, şi nici un lucru de preţ nu se poate asemui cu ea” (Proverbe 8:11). Deci în faţa căsătoriei trebuie făcută diferenţa categorică dintre câteva grame de aur (inelul frumuseţii) şi valoarea minţii (mult mai valoroasă decât mult aur) dată de înţelepciunea ce poate fi îmbogăţită de Dumnezeu printr-o viaţă de umblare în sfinţire.
O astfel de femeie înţeleaptă îşi zideşte casa şi o îmbogăţeşte (Proverbe 31), dar cea fără minte, chiar dacă este frumoasă, o dărâmă (Proverbe 14:1).

Poate că toţi şi-ar dori idealul: frumoasă şi înţeleaptă, deşi corect se scrie: înţeleaptă şi frumoasă. Aşa era Abigail, care întâi s-a dovedit a fi înţeleaptă, ea „era o femeie cu judecată (care a ştiut cum să vorbească şi cu un soţ nebun şi cu un bărbat nervos) şi \"frumoasă la chip” (1 Samuel 25:3). Ce diferită a fost situaţia cu Bat-Şeba, despre care scrie doar că „era foarte frumoasă la chip” (2 Samuel 11:2), dar fără minte, de altfel ca toate care procedează ca ea. În curând a trebuit să se cureţe de necurăţia ei (fizică), dar a rămas multă mizerie şi durere din „porcăria aceasta”. O, câtă murdărie naşte frumuseţea fără minte! Eclipsă de înţelepciune a fost şi la ea şi la David.


În concluzie, recomand, dar porunceşte şi Dumnezeu: „…fiilor, ascultaţi-mă...” (Proverbe 7:24), observaţi natura animalului şi apreciaţi mai degrabă o oiţă blândă decât o căprioară sprintenă, ca să nu zic o măgăriţă sălbatică.

Referinţa nominalizează femeia pe drept, căci frumuseţea ei este ispititoare, iar lipsa minţii nu poate fi sesizată de „un băiat fără minte” (Proverbe 7:7). Totuşi şi frumuseţea ca valoare ce izbeşte, dar este înşelătoare, alături de bogăţie şi altele din aceeaşi categorie secundară se poate observa şi la bărbaţi, caz în care absenţa minţii este o mai mare pagubă.

Aşadar, preţuiţi şi urmăriţi valorile spirituale, începând cu înţelepciunea şi cu siguranţă veţi aprecia şi frumuseţea, ca o valoare expusă, dar aflată într-o grădină închisa