La Mulţi Ani!
Autor: Nănău Adinuţa
Album: Zile minunate
Categorie: An nou
Trec zile, clipe, chiar şi luni
Şi oameni toţi, şi răi şi buni
Sunt aşa-ntr-o aşteptare
Şi cu mare nerăbdare
Se pregătesc de sărbătoare!
Da! Cu toţii se pregătesc
Şi hainele şi le-nnoiesc;
Se privesc şi îşi zâmbesc
Unul drept, altul ,,mânzesc''
Dar mâinile-şi întind frăţesc.
Şi atunci când se-ntâlnesc
Sunt fericiţi, se veselesc,
Cu drag se îmbrăţişează
(Ce se mai congratulează)
Unul, altuia-şi urează,
Fericire, sănătate,
Iubire şi bunătate,
Scot din pungă şi doi bani
Dăruind celor sărmani
Şi-şi urează ,,La mulţi ani!''
Căci au trecut zile şi luni
Şi iată-ne oameni buni
Am ajuns prin sfântul Dar
Prin voia Lui şi al Său Har
La sfârşit de calendar!
Iată că vine Anul Nou
Cel dăruit de Dumnezeu!
Căci dacă El nu ar fi vrut
Am fi rămas doar în trecut
Cu anul care a trecut.
Cântaţi, strigaţi, vă bucuraţi
Pe Domnul să Îl lăudaţi;
Cu El am ,,băut paharul''
Şi am depăşit ,,amarul!''
Cu El să-ntâmpinăm anul!
La mulţi ani cu sănătate!
Doamne, Tu ne dai de toate!
La mulţi ani cu fericire!
În Dragoste şi Iubire
Şi-n a Domnului zidire!
La mulţi ani! spun tuturor
Cu al nost' Mântuitor!
La mulţi ani surori şi fraţi
De Domnul binecuvântaţi!
La mulţi ani, ani minunaţi!!!!
A.N
30.12.2012 Firenze
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/102357/la-multi-ani