Nu poţi să spui că eşti creştin,
Când firea ta primează,
Când vorba ta-mproaşcă venin,
Căci fapta-incriminează.

Cum poţi să spui că eşti om nou,
Spălat în sânge sfânt,
Când tu vorbeşti doar în argou,
Din Biblie, nici un rând.

Degeaba iei un chip smerit,
Căci nimeni nu te crede,
Îţi spui că eşti un pocăit,
Dar ce-i ascuns, se vede.

Erau atâţia farisei,
În veacuri depărtate,
Ce se-nchinau, ca vai de ei,
Căutând întâietate.

Ei se credeau mai buni, mai sfinţi,
În orişice lucrare,
Dar o făceau pentru arginţi
Şi-a lor îndestulare.

Dacă eşti sfânt, prieten, frate,
Cum zici mereu din gură,
Dă-i celui slab întâietate
Şi-ascultă de Scriptură.

Şi dacă a greşit cumva,
În vorbă şi umblare,
Să-ţi fie blândă vorba ta
Şi-ndrumă-l pe cărare.

Căci dacă mustri mai mereu
Şi speri la o minune,
Tu nu îndrepţi ci faci mai rău,
Căci n-ai înţelepciune.

Dacă Isus ar fi venit,
În lume doar să certe,
N-am fi ştiut că ne-a iubit,
Încât S-a dat la moarte.

Dacă îţi spui că eşti creştin,
Să laşi de-o parte firea,
Tu să vorbeşti cu :"Da! Amin!"
Şi să slăveşti mărirea.

31/12/12, Barcelona