Tu m-ai văzut
Autor: Paula D
Album: 1
Categorie: Diverse
Tu m-ai văzut, o, Domnul meu,
M-ai aşteptat şi ai tăcut
Pân-am ajuns să înţeleg
Că fără Tine sunt pierdut.
Tu ai ştiut care e lupta
Dar m-ai lăsat ca eu s-aleg
Şi să învăţ că tot ce fac
Cândva ca rod o să culeg.
N-am biruit ispita dulce
Ci am primit-o cu plăcere,
Dar am simţit apoi în suflet
Amară şi-adâncă durere.
Ce tainic este gândul Tău,
Până la ceruri se ridică;
Când Te aud cum îmi vorbeşti
Totul în mine se despică.
Tu vrei ca eu să Te ascult,
Să-ţi cer în orice lucru sfat,
Privind la tine să păşesc
Pe drumul ce mi l-ai trasat.
Acum, când voia Ta cunosc
Şi văd că singur eu mă stric,
Ajută-mă Isus, te rog,
Să pot din nou să mă ridic!
Şi-n pribegia mea prin lume
Tu să îmi fii un adăpost,
O mângâiere şi-o nădejde
Aşa cum până azi mi-ai fost.
Iar când vei hotărâ Tu, Tată,
La pieptul Tău să mă pimeşti,
Te voi privi uimit prin lacrimi
Frumos şi iubitor cum eşti!
Amin.
04 decembrie 2008
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/102405/tu-m-ai-vazut