Multe predici au fost rostite pentru mame; multe articole şi cărţi au fost scrise despre influenţa mamei asupra copiilor. Dar cât de des li se predică taţilor? Să existe oare vreo putere mai mare, pentru bine sau pentru rău, decât influenţa celui care conduce familia, care îşi propagă propriul caracter în fiinţa şi sufletul copiilor săi, care îşi multiplică şi îşi retrăieşte viaţa sa în viaţa celor cărora le-a dat naştere?

Cum e tatăl aşa e şi familia. Fixează-ţi această afirmaţie ca un principiu de viaţă! Există şi excepţii.Dar acestea nu anulează regula. Un tată îşi pune propriile amprente asupra copiilor lui la fel de neintenţionat, dar la fel de sigur ca umbra care mi se aşterne pe pământ când umblu în lumina soarelui.Chiar dacă ar vrea, tatăl nu poate împiedica acest proces.El îşi conduce familia în virtutea unei hotărâri dumnezeieşti.El face legile în casă, stabileşte precedente, creează atmosfera din cămin şi ,,parfumul”casei se imprimă în hainele copiilor chiar dacă ei ar călători în jurul lumii.

"Este o aşchie care a sărit din vechiul trunchi", a spus cineva când l-a auzit pe tânărul Pitt vorbind pentru prima dată. "O, nu, a replicat Burke, este chiar vechiul trunchi!"

Evlavia profundă a unui tată este adesea reprodusă în copiii săi, însă greşelile şi viciile sale se reproduc şi mai adesea. De obicei, el este cel ce decide cursul familiei. "Pentru orice foc pe care îl aprinde tatăl, copiii sunt cei ce adună lemnele."

Dacă tata se trezeşte târziu dimineaţa în Ziua Domnului, copiii vor veni la masă târziu şi posaci. Dacă tata se duce duminica în excursie, ei vor fi puşi să care mâncarea de prânz, uneltele de pescuit, şi să împartă cu el vina pentru sportul care ia locul închinării.

Uitându-mă la biserica mea pot observa că, deşi câţiva taţi evlavioşi au copii încă neconvertiţi, există foarte puţini taţi care nu se roagă şi care totuşi au copii credincioşi. Puterea tatălui care îi trage în jos este mult mai mare decât puterea care îi trage în sus-Şcoala Duminicală şi amvonul.

Dacă tatăl nu vorbeşte decât despre bani, de obicei va creşte o familie pentru Mamona.

Dacă la masă vorbeşte doar despre picturi şi cărţi, probabil va crea în copii interes pentru literatură şi artă.

Dacă vorbeşte depre cai, jocuri şi sporturi, va face din copiii săi jochei şi sportivi.

Dacă face ca focul din sobă sau din cămin să fie atractiv seara, probabil va reuşi să-i ancoreze pe copiii lui de casa părintească. Dar dacă îl prinde ora unsprezece seara la teatru sau prin cluburi, să nu se mire dacă pe copiii săi îi va prinde ora douăsprezece în sălile cu jocuri de noroc sau prin baruri.

Dacă el dă tonul la necredinţă, ce altceva decât harul lui Dumnezeu îi poate păzi familia, care îl imită, să nu-l urmeze pe calea pierzării? Istoria unei astfel de familii este atât de adesea inclusă în descierea făcută frecvent în Vechiul Testament:"El s-a dedat la toate păcatele pe care le făcuse tatăl său"(1 Împăraţi 15:3)

Recent, la deschiderea cursului său, un lector a declarat că îşi primise creşterea morală "şezând pe genunchii unei mame foarte devotate şi aşezat cu faţa în jos peste genunchii unui tată foarte hotărât".Ne întrebăm câţi dintre cei ce aparţin generaţiilor care se ridică acum vor fi în stare să facă o asemenea declaraţie?

--Va urma--