Eu am pe Domnul, ca cetate!

Eu am pe Domnul, ca cetate!
În viaţa-mi de oştean străin
Pe-acest pământ ca peregrin;
În el mă-ncred, şi zi şi noapte
În mâna Lui, Îi predau toate,
Ca El, să-mi dea pace şi-alin!

Când frământat sunt şi trudit
Şi trec prin multe strâmtorări
Şi-s apăsat greu, în încercări,
Alerg spre Domnul meu iubit
Cel mai bun loc de-adăpostit,
În conspirări şi-n complotări.

Eu am pe Domnul, ca cetate!
Şi-n El scăparea mea găsesc
Când oamenii mă prigonesc
Şi mă-nconjoară pe la spate...
Când urmăresc a mele fapte,
În Domnul Sfânt mă regăsesc!

Căci El îmi e Stânca cea tare,
Mereu loc sigur cum mi-a fost;
Şi tot prin El, eu am un rost -
Ce mi l-a dat prin haru-I mare
În Jertfa-I sfântă, salvatoare,
Fiind Scut puternic şi-Adăpost!

Flavius Laurian Duverna
02 ianuarie 2013