Peste oraşul meu era o beznă groasă
Că nici Domnul din cer nu îl putea vedea.
Eram cu toţii morţi întru păcat
Şi Dumnezeu atunci a lăcrimat.

Dar iată o minune:
Ea, lacrima, ce bezna a străpunso
Peste un suflet a căzut
Şi o lumină s-a aprins.
Dar vai... Cel Rău,
Îndat` a stinso!

A fost văzută însă, cum,
Doar ea, lumina poate fi
Şi alte suflete la viaţă s-au trezit
Stinse şi ele de Cel Rău.

Însă Lumina Domnului deja căzuse
Şi alte luminiţe s-au aprins,
Mai multe…
Şi încă şi mai multe,
Sau strâns cu toate într-un loc
Şi-n centrul lor Domul Isus,
A coborât.

Cel Rău, de-acum să urle-a vrut,
Însă puterea sa n-a mai contat.

“Speranţa” cu Isus în frunte...
Acum… a înviat!
Oraşul meu Domnul îl vede
Şi-i binecuvântat!