botezul,cina Domnului si spalarea picioarelor
Autor: Anonim
Album: fara album
Categorie: Diverse
Botezul, Cina Domnului si Spalarea picioarelor Botezul în apă şi Cina DOMNULUI sunt rânduieli biblice pe care le practică cele mai multe biserici creştine, chiar dacă sunt efectuate în moduri diferite. Dar practica originală a primei biserici s-a pierdut pe parcursul istoriei. Ani de-a rândul, cei care s-au ocupat de istoria bisericii şi reformatorii, au discutat în contradictoriu despre aceste practici, folosind acelaşi Cuvânt, dar nu au reuşit să ajungă la un acord şi astfel, diferenţele au rămas, nefiind în conformitate cu practicile bisericii primare, la care trebuie să ne întoarcem. Despre primii creştini citim: „ Ei stăruiau în învăţătura apostolilor... ” (Fapte 2:42). Ei au recunoscut că apostolii au fost chemaţi de DOMNUL şi că aceştia aveau acces la tainele Împărăţiei lui Dumnezeu. După învierea Sa, DOMNUL a rămas cu ucenicii Săi „ până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt dăduse poruncile Sale apostolilor, pe care îi alesese. După patima Lui, li S-a înfăţişat prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de 40 de zile şi vorbind cu ei despre lucruri privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu ” (Fapte 1:2-3). Noi ne bucurăm când ştim că El a vorbit despre toate lucrurile referitoare la Împărăţia lui Dumnezeu. El a fost Acela care a dat însărcinarea. În ziua Cincizecimii, El a trimis Duhul Său peste ei şi le-a descoperit cu exactitate ce trebuia făcut şi cum să fie îndeplinită, conform voiei desăvârşite a lui Dumnezeu. Pavel nu a fost de la început cu apostolii. El a trebuit ca, mai întâi, să-şi termine „ studiul teologic ” , dar după convertirea sa, el a predicat aceeaşi Evanghelie şi aceleaşi învăţături, ca apostolii. El a fost chemat în mod supranatural şi s-a îndreptat mai întâi spre Arabia. Paisprezece ani mai târziu, pe baza unei descoperiri divine, a călătorit la Ierusalim ca să compare şi să vadă dacă ceea ce predica el era în acord cu ceea ce predicau apostolii. Altfel, el se temea că ar fi alergat în zadar (Gal. 2:1-2). Cartea Faptele apostolilor şi epistolele mărturisesc despre concordanţa deplină a învăţăturilor lor cu cele patru evanghelii şi cu Vechiul Testament. De aceea, tot ce ne-a rămas de la apostoli, este învăţătură şi practică adevărată. Nu avem de-a face cu părerea lui Petru sau a lui Pavel, ci direct cu Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu şi cu planul Său, care şi astăzi este singura unitate de măsură prin care trebuie verificat totul. DOMNUL Isus i-a întrebat odată pe ucenicii Săi: „ Aţi înţeles voi toate aceste lucruri? Da, Doamne, I-au răspuns ei. Şi El le-a zis: De aceea orice cărturar care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi ”. (Mat. 13:51-52). În toate timpurile, DOMNUL a folosit oameni pe care El i-a chemat pentru sarcini deosebite în Împărăţia Sa. Ei nu au prezentat cunoştinţă teologică, ci au fost pregătiţi la şcoala cerească. Ei au vorbit conform înţelepciunii cereşti, care era ascunsă înţelepţilor lumii acesteia. Trimişii Săi au primit întotdeauna ambele: Cuvântul şi Duhul Său. Astfel au avut claritatea şi descoperirea voiei Sale şi au ştiut cum s-o execute corect. Un semn de netăgăduit pentru aceasta este faptul că predicarea lor şi practica sunt în concordanţă deplină cu mărturia întreagă a Sfintelor Scripturi. DOMNUL nostru şi apostolii aveau la dispoziţie numai Vechiul Testament, pe vremea lor. Ei s-au referit la acesta, de repetate ori. În Noul Testament găsim 845 de citate din Vechiul Testament. Predicatorii Evangheliei poartă astăzi o mare răspundere înaintea lui Dumnezeu. Fiecare slujitor din Împărăţia lui Dumnezeu ar trebui să aibă curajul să compare dacă ceea ce învaţă şi practică el, corespunde cu învăţătura şi practica lui Pavel şi a celorlalţi apostoli. Dacă nu este în concordanţă cu vestirea şi practica originală, ceva nu este în ordine. Dacă Pavel a considerat necesar să-şi compare învăţăturile sale cu ale celorlalţi apostoli, pentru a fi sigur că nu lucra în zadar, cum ar putea vreunul din noi să neglijeze lucrul acesta? Ceea ce nu corespunde cu originalul lucrurilor divine, este imitaţie şi falsificare. În mesajul adresat bisericii din Efes scrie: „ ...ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt şi i-ai găsit mincinoşi ” (Apoc. 2.2). Această constatare era posibilă pentru că ascultătorii comparau cele predicate, cu învăţătura apostolică originală. Acei creştini credincioşi biblic au observat că aceşti bărbaţi care susţineau că sunt apostoli, erau în realitate mincinoşi, pentru că nu predicau mesajul dumnezeiesc curat, aşa cum l-au avut apostolii. În biserica primară nu a existat nicio neclaritate asupra botezului în apă, a Cinei DOMNULUI şi asupra celorlalte învăţături. DOMNUL le-a lăsat apostolilor îndrumări clare despre cum trebuiau făcute aceste lucruri. El a putut să spună despre cei pe care i-a trimis: „ Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă ” (Luca 10:16). Noi trebuie să prezentăm botezul şi Cina DOMNULUI aşa cum ne-au fost descrise în Sfintele Scripturi. În legătură directă cu Cina DOMNULUI este şi spălarea picioarelor pe care, de asemenea, o vom prezenta pe scurt, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/102667/botezulcina-domnului-si-spalarea-picioarelor