Miracolul vieții

Viața –enigmă și miracol este o taină divină, la fel ca Trinitatea

Viața este un miracol, o minune a Domnului cu care ne-am obișnuit, cum sunt anotimpurile, ca și răsăriturile.

Dar ce înseamnă viul, care e diferența între o rocă și o floare, între pulbere și pasăre? Se trec, se degradează toate, însă viața ascultă porunca din  Eden: „Creșteți și înmulțiți-vă”. Într-adevăr, unde este creștere și înmulțire, acolo este viața.

Nu poate fi explicată fără intervenția Creatorului, deoarece viața presupune nu doar substanță organică, ci și informație, inclusă în codul genetic și transmisă ereditar. Când au fost postulate legile informaticii, ale computerelor, printre ele existau și acestea: „Nu există informație fără cod. Nu există informație fără emițător.” Cu alte cuvinte, sursa și codificarea informației nu își au originea în informația însăși, ci într-o imensă și inepuizabilă inteligență, în izvorul vieții, în Dumnezeu.

Omul manipulează viața, cu aroganța și inconștiența ucenicului vrăjitor. Dar, deși a realizat fecundarea in vitro (așa numitul „copil în eprubetă”), transplanturi nenumărate de diverse organe, chiar și clonări, este incapabil să fabrice gameți umani de sinteză. Îi e imposibil, deoarece aici intră în conflict cu misterul și originea vieții însăși.

În cartea „Exod”(cap.8: 16-19) este ilustrată această neputință a omului de a crea chiar și o specie foarte simplă de insecte. Vrăjitorii egipteni au reușit să inducă iluzia toiegelor- șerpi, a apei-sânge, au scos prin magie broaște din Nil, dar când Moise a aruncat cenușă la porunca Domnului și au apărut miriade de păduchi, reacția preoților păgâni a fost: „Aici este degetul lui Dumnezeu!”.

Genomul (cariotipul) omului conține 46 de cromozomi (44 de autozomi și 2 gonozomi xx sau xy) pe care se află genele (factorii ereditari) pentru toate caracterele, nu doar somatice (culoarea ochilor, a părului, a pielii, sexul), dar și pentru inteligența, memoria și comportamentul uman. Genele fac parte așadar din structura ADN celular, așa numita „spirală a vieții”, fiecare coordonând sinteza unui lanț polipeptidic. Această informație care scrisă de om abia ar încape în multe cărți, este codificată în celula-ou de dimensiunea a 200 microni, adică într-un spațiu de 1/5 mm. Omul nu poate realiza un stick așa de mic.

Cromozomii sunt așezați  în 23 de perechi (față în față, de la tată și de la mamă), iar genele sunt de asemenea câte două gene alele. Matematic se poate calcula cât de mare poate fi diversitatea de urmași de la un singur bărbat și o singură femeie: posibilitățile de aranjament al genelor, de combinații genetice, întrec cu mult numărul de descendenți probabili de la o pereche umană, chiar dacă aceia ar trăi 900 de ani, în vremea patriarhilor, și ar avea sute de copii. Prin calculul probabilităţilor, sunt mii de variante posibile. De aceea, chiar dacă omenirea ar mai avea înainte mii de ani și ar trece de numărul de 12 miliarde, tot nu ar fi probabil să se nască spontan doi indivizi cu material genetic identic. Și la gemenii monozigoți (uniplacentari), în ciuda unei frapante asemănări fizice, există diferențe remarcabile de temperament, aptitudini, memorie, inteligență, afectivitate, gusturi. Din fericire, există încă legi împotriva clonării umane, care ar putea duce la monstruozitatea apariției unor „dubluri” cu material genetic identic. Probabil, monștri fără duh.

Am stabilit așadar că o parte din valoarea vieții umane rezidă în unicitatea ei, fiecare om fiind unicat, o creație specială a lui Dumnezeu. Numai Domnul poate genera viață și crea oameni, animale, plante. De asemenea, omului îi e rânduit să trăiască doar o dată această viață biologică, apoi urmează judecata.

Dar valoarea uriașă a vieții este dată și de fragilitatea ei, de limitarea noastră în timp și spațiu. Doar variația mică-de la 7,4 la 6,4 a pH-ului sanguin este incompatibilă cu viața. Creșterea valorii potasemiei de la 5,5 la peste 8mEq/l duce la oprirea cordului, de aceea injectarea cu KCl este folosită în execuția condamnaților (în țări în care nu e abolită pedeapsa cu moartea). Se știe că omul nu poate trăi fără aer (oxigen), e dependent și de apă, hrană și căldură. Dar și de dragoste…

Prin decizia Creatorului, după căderea omului în păcat, omul are viața scurtă și atât de expusă, de primejduită în orice moment de nenumărate boli infecțioase și nu numai, de accidente, crime, calamități. Din nefericire, omul poate lua viața altui om, fără a avea posibilitatea să o regenereze, iar cei mai amenințați sunt nenăscuții: timpurile moderne au înregistrat un masacru fără precedent al inocenților, asasinați în uter, privați de șansa vieții extrauterine. Mai există puține țări în care nu este permis avortul în primele luni.

Valoarea vieții umane este incomensurabilă. Pe acest pământ nu există nimic mai valoros, de unde și legislația împotriva crimei, a crimei organizate, împotriva terorismului. Dar, vai, există și țări în care este permisă eutanasierea la cererea familiei a bolnavilor incurabili, în comă „depășită”, cu „moartea creierului”, a bătrânilor cu Alzheimer, a altor infirmi fără speranțe.

Se știe că viața nu se poate prelungi cu adevărat în schimbul banilor, ci numai prin decizia Creatorului.

Nu este nimic mai valoros în om decât viața lui, pământește vorbind. Totuși, avem un bun infinit mai valoros în noi: sufletul cu duhul. Duhul este numit „pneuma”, iar sufletul „psihe”în greaca veche.  Doar contemporanii pot crede că ar fi una și aceeași entitate.

Viața biologică în limba elină se numește „bios”, iar cea spirituală, veșnică : „zoe”, deci în Noul Testament scris în greaca veche nu există posibilitatea nici unei confuzii semantice.

 De aceea a venit Isus pe pământ și a murit pe cruce: ca să avem viață veșnică în noi și să o avem din belșug

În concluzie, deoarece omul nu este capabil să creeze viață biologică, nici măcar o celulă reproducătoare, nici măcar o insectă, viață spirituală „zoe” nici atât.

Această viață spirituală veșnică este un cadou sfânt de la Dumnezeu, care astfel ni se oferă El Însuși, prin darul Duhului Sfânt.