Un calator prin lumea mare,
Ducea o traista, in spinare.
Intre merinde si hainute,
Avea si cateva graunte.

Dar traista-i veche si uzata,
Pe drumuri lungi a fost purtata,
Iar prin rarisul de firute,
Cad, iata, cateva graunte.

Grauntele cazut-au jos
Chiar langa drumul cel prafos,
Iar pasarile agitate,
Mancat-au grauntele toate.

Dar drumul trece printre stanci, grauntele-mprastiind,
In locuri prea putin adanci, pe data rasarind.
Dar soarele dogoritor, iute le-a palit
Si fara radacini adanci, indata au murit.

Mai trece drumul si prin spini,
Caci nu sunt doar cai line,
Cade graunta si-ntre ei
Si creste ea chiar bine

Dar ciulinii-amagitori,
Sufoca mica planta
Si ce-ar fi fost grau roditor,
Nu mai rodeste niciodata.

Trecu drumetul nostru,
Si pe un camp intins.
Manos si negru e pamantu'
Pe care l-a atins.

Din traista-i gaurita, cazura vreo trei boabe,
Si chiar la timpul potrivit, adusera si roade.
Spice frumoase, spice bogate,
Spre lauda semanatorului toate.

............

Si inima noastra e un pamant,
Arid sau stancos, spinos sau fertil.
Samanta cea buna, cuvantul divin,
In inima-l sadim, sa dea roada din plin.

A celui ce seamana, fie-i multumirea
A celui ce da ploaia, fie-i marirea,
A celui ce primeste, fie-i mantuirea!