Mă-ntreb deodată-n gândul meu
și-ndată gândul îl alung...
de mă nășteam în Betleemul Tău
nu astăzi, ci atunci...
când omul vedea prooroci,
și din cei buni și mincinoși
eu oare, îi credeam?!

Aceasta nu o știu
dar totuși îmi dau un răspuns,
că întrebarea nu contează
și-mi spun cu pace-n suflet
că de trăiam atunci
și ochii ți-i vedeam
și glas îți auzeam...
orbește, cu siguranță ,
în Tine eu credeam!

Si nu simt când o spun aceasta
nici pic de îndoială.
Slăvit ești Doamne, că acum,
când scriu aceste rânduri
Te simt în inimă din veci, și cred...
că am trăit și-atunci!

Slavă Tie Doamne,
c-acest gând îmi dai,
că astfel Doamne, eu mă simt,
de Tine... mai aproape!

De-această dată, să știi plâng
când numele îți pomenesc...
și copleșită eu mă simt,
și știu de ce:
cred că sunt fericită...
întru Domnul, Dumnezeul meu!