Cand vrei sa preiei stafeta
Autor: Fred Stoeker
Album: fara album
Categorie: Diverse
Ca tata, eu duc stafeta pentru fiica mea. Imi aduc aminte de ziua in care s-a nascut Laura si de perioada in care o tineam in brate cand febra ii era atat de mare, incat isi dadea ochii peste cap. Imi amintesc de vremea cand si-a rupt degetul la usa masinii si am strans-o in brate. Imi amintesc de vremea cand a primit un rol important in sceneta de la scoala si am repetat impreuna replicile de mai multe ori. Imi amintesc cum repetem impreuna tabla inmultirii inainte de testele mai grele.

Cand mingea de volei i-a cazut la picioare de trei ori la rand in intalnirea de familie, am strans-o pe Laura in brate ca sa-si ascunda lacrimile la pieptul meu in timp ce suspina: “Cu totii cred ca nu sunt buna de nimic”. Am stat langa ea tot restul zilei aparandu-i onoarea si aparand cu vijelie o alta eventuala lovitura impotriva “dragei” mele.

Am vorbit cu ea despre anii de gimnaziu si despre faptul ca atunci se alfa in punctul de varf al adolescentei, iar acum ca a ajuns in liceu, am discutat despre intalniri si facultate, si viata de adult. Sunt foarte mandru ca a inceput sa conduca un grup de fete de studiu biblic in vacantele de vara, in ultimii doi ani, dar sunt foarte indignat si trist cand unele “surori crestine” din acelasi grup ii spun: “Standardele tale sunt ceea ce dau crestinilor un nume prost”.

Crescand-o pe Laura in puritate si sfintenie a fost una dintre cele mai mari chemari ale vietii mele. Ne-am plimbat si am vorbit, am ras si am plans. O cunosc pe toate partile.

Dar tu tinere? Cine esti? Cum esti? Cat de mult te-ai rugat pentru ea? Tot ce stiu este ca eu port o torta pentru fiica mea, si nici o frizura “cool”, o masina puternica sau zambet dulce nu o va fura din mana mea. Investitia mea este mult prea mare.

Stiu ca esti fratele meu crestin si vreau sa contez pe tine sa imi stai alaturi in aceasta chemare pe care am primit-o de la Dumnezeu. Da, am patruzeci de ani, iar tu s-ar putea sa fii adolescent sau chiar sa ai douazeci de ani, dar sunt la fel de mult fratele tau cum sunt si prietenii tai, si ma bazez pe tine sa nu-ti pui mana pe fiica mea, la fel de mult cum prietenul tau cel mai bun conteaza pe tine sa nu pui mana pe prietena lui. Cinsteste-ma in aceasta.

Fiecare tata pe care-l vei intalni a fost si el la varsta de saptesprezece ani, dar nici unul dintre cei de varsta ta n-a fost de patruzeci, cu o fiica adolescenta. Asadar, fii atent! Mai intai, nu poti intelege ce simt eu si in mod normal nu te vei raporta cu grija la interesele mele. In al doilea rand, si acesta s-ar putea sa fie mai grav pentru noi amandoi, eu stiu cum gandesti tu.

Prietenul meu mai tanar, Tyson, din grupul de tineri, spune lucrurilor pe nume. Recent mi-a spus: “Nu este nici un secret. Majoritatea baietilor vor sa aiba relatii sau sa beneficieze de un anumit fel de actiune. Lor nu le pasa de ceea ce semnifica o relatie, precum fetelor. Baietii vor sa le vada pe fete cu putine haine pe ele sau chiar dezbracate, la aceasta se reduce totul. Chiar si in cazul nostru, al baietilor crestini”.

Chiar si noua crestinilor! Hmmm... Nu este nimic surprinzator. Ca unul care a iesit din lume, la o varsta adulta, s-ar putea sa am o altfel de perspectiva cu privire la termenul “crestin” decat tine, si nu conteaza daca esti catolic sau protestant, evanghelic sau carismatic. Daca m-ai intreba ce ma suprinde cel mai mult in crestinism, ar fi ca putini crestini traiesc altfel decat toti ceilalti.

Deci aceasta ne pune intr-o pozitie interesanta, nu-i asa? Stiu ca multi crestini nu traiesc asa cum vorbesc, iar cuvantul lor nu valoreaza nici macar cat aerul pe care-l folosesc pentru vorbire. Totusi, una dintre cele mai mari chemari pe care mi le-a dat Dumnezeu depinde de caracterul tau atunci cand vei fi singur cu Laura. Iar lucrul acesta este normal sa ma nelinisteasca, si o va face!.
La urma urmei, nu te cunosc, dar trebuie sa am deplina incredere in tine, fratele meu crestin, ca imi vei sta alaturi in chemarea mea, in acele momente in care ea este cu tine. Oare nu-mi datorezi o oarecare credinciosie si cinste? Oare nu-mi datorezi o tinere in frau a pasiunilor tale?

S-ar putea ca cererea mea sa ti se para nostima, cum mi s-ar fi parut si mie la varsta ta, dar vrei sa stii adevarul? Pana nu mi-ai demonstrat ca dai dovada de cinste, nu cred ca ai dreptul sa vorbesti cu fiica mea, daramite sa o tii de mana in parc. S-ar putea sa crezi ca esti deja cinstit. Poate ca esti dar hai sa vedem cum stai in picioare cand esti comparat cu un alt tanar.
------
Danny este stilul de baiat care stie sa iubeasca si sa cinsteasca un tata. “Prima mea aparare a fost sa ies doar cu fete crestine”, a spus el. “Dar problema cea mai mare cu majoritatea baietilor este ca se opresc la aceasta singura aparare. Ce greseala! Din moment ce cu totii putem face greseli, in anumite circumstante. Asadar, mi-am facut niste reguli care sa ma tina departe de asemenea situatii pe cat mai mult posibil.
In realitate, aceasta insemna ca nu aveam voie sa fiu singur cu persoana cu care ieseam. Evident, nu am dus aceasta regula la extreme. Puteam sa mergem impreuna in masina de exemplu. Pe de alta parte, daca doar stateam in masina sa vorbim, trebuia sa fie intr-un loc precum parcarea parintilor ei - nu cine stie ce loc al indragostitilor. De asemenea mi-am impus regula ca nu puteam sa fiu singur in casa cu prietena mea.

Inainte de a ne casatori, eu si Lisa ne-am permis sa stam impreuna in masina sa discutam, de nenumarate ori, in parcarea parintilor mei. Vecinii ne urmareau adesea prin geamul de la bucatarie. Intotdeauna le faceam cu mana, dar niciodata nu ne raspundeau cu salut! Dumnezeu sa-i binecuvinteze pe acei vecini... au contribuit cu siguranta la responsabilitatea noastra, fie ca ne-a placut fie ca nu. Sunt sigur ca si mama facea acelasi lucru, dar cel putin nu o facea in mod deschis. Tocmai m-am casatorit si credeti-ma ca sunt foarte bucuros ca m-am tinut tare, mai ales cand eu si Lisa eram logoditi. Imi amintesc de multe ocazii cand, fara aceste standarde de traire in vietile noastre, ne-ar fi fost foarte usor sa ne pierdem puritatea in relatia noastra.”

--------
A-l cinsti pe tatal ei inseamna sa-i ceri permisiunea, cand vine vorba de casatorie. Cand am cerut socrului meu mana Brendei, mama Laurei, acesta era pe patul de moarte. Cu toate ca uneori era mai energic, stiam amandoi ca timpul lui pe pamant era aproape de sfarsit. Am intrat in salonul de spital, mult mai puternic decat el, dar mult mai emotionat. Stiam cat de mult isi iubeste fiica. Stiam ca o data a tinut-o la piept si a linistit-o cand s-a intors acasa cu o freza de veverita in loc de coafura. Stiam cu cata mandrie i-a facut cadou o masina folosita, un Chevy Nova rosu. Stiam cum obisnuia sa inoate in ocean si o lasa sa stea pe el ca pe o pluta, plutind fericita. Stiam cum a crescut-o in puritate, in biserica si departe de orice influenta rea.

Cand i-am cerut mana, mi-a spus ceva ce a ramas inscris permanent in memoria mea, de-alungul anilor. “Cu toate ca nu te cunosc bine”, a inceput el. “stiu ca esti genul de om care va face ce spune. Stiu ca vei avea grija de ea”. Niciodata in viata mea nu crezuse un om in mine, in felul acesta, avand incredere in barbatia mea si incredintandu-mi ceva atat de valoros. Mi-a dat singura lui fiica pretioasa, chiar daca stia ca nu va putea face niciodata vreun pas pentru a o proteja, daca eu nu mi-as fi tinut promisiunea, ca nu putea sa intervina pentru a reaprinde acea flacara in ochii ei, daca eu as fi facut-o sa dispara.

I-am fost recunoscator ca a avut incredere in mine, atat atunci cand ieseam cu Brenda, cat si acum, cand el zace in tarana. I-am fost recunoscator ca mi-a oferit o atat de minunata fiica. I-am fost recunoscator pentru investitia pe care a facut-o in ea. Cand il voi revedea in ceruri, nu va trebui sa-mi ascund ochii, plin de rusine. El mi-a dat stafeta, iar eu am dus-o mai departe.
Aceasta inseamna dragoste si cinste. Aceasta este autenticitate.

Articol preluat cu permisiunea Societatii Biblice din Romania, din cartea: Lupta fiecarui baiat.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/editoriale/10276/cand-vrei-sa-preiei-stafeta