Pe buza lacului în gheață
S-apleacă pomul de cristal
Parcă dorește o povață
Să o recite de pe mal.

Îi tremură ușor argintul
Și țurțurii de diamant
Vrând să-și impună simțământul
Doar să surâdă elegant.

Din amorțire-n înghețare
Transmite-n duh bijutier
Ecoul depărtat de Soare
În dangăt suplu, dar sever.

Iar lacul e cum se cuvine
C-obrazul drept și înghețat...
Da! Primăvara vine... vine...
Însă e mult de așteptat.

Nu vrea să se emoționeze:
Să pară sfânt și mulțămit...
(Doar deschizându-i paranteze
Auzi cum plânge necăjit.)