2.Minciuna
Siropul nu ţine loc de pâine. E o dulcegărie de care ţi se face silă în timp. Câte un semen îţi spune: ce mai faci scumpule? Ca mai apoi să afli că în ochii lui nu valorezi nici cât cerneala folosită pentru acest cuvânt. Românilor li s-a făcut lehamite de alegeri. Nu de alegeri cât de ceea ce urmeză. Praf în ochi. Şi ne mirăm de ce avem lacrimi.

Soţul îţi jură credinţă ca mai apoi să îşi uite angajamentul. Atătea dezamăgiri aduse de oameni la care nu ne aşteptam. Cuvinte sfinte, inimi pătate. Şi aşa ajungem să spunem: blestemat să fie omul care se încrede în om. Aşa ajungem să spunem: să priviţi doar la Dumnezeu, nu la oameni. Dar Sfânta Scriptură nu spune la fel. Ea spune: blestemat să fie omul care se increde în om ca să îi abată inima de la Dumnezeu…

Cuvintele apostolului Pavel ar trebui să ne motiveze pe fiecare: „călcaţi pe urmele mele...” Sunt oameni care nu mai roşesc atunci când mint. Ba, mai rău, unii au ajuns să creadă propriile lor minciuni. Cazuri dramatice, ruşinoase brăzdează astăzi obrazul bisericii. Cum e posibil să se ajungă aici?

Când Domnul Isus Hristos era pe pămănt nu avea nevoie să fie învăţat de nimeni. Se uita nu doar la cuvintele omului cât mai ales la sufletul lui. Şi ştia ce este în inima fiecăruia. Le cunoştea gândurile. Noi suntem astăzi minţiţi. Dar vina este a noastră. Dumnezeu ne-a rânduit să fim vase de cinste. Ne-a numit prieteni. Adică aceeia faţă de care nu a ascuns nimic niciodată. Ca lui Avraam odinioară, El ar vrea să împărtăşescă cu noi adevărurile Sale. „Când va veni Duhul adevărului are să vă călăuzescă în tot adevărul....”


De ce suntem minţiţi? Pentru că nu chemăm Duhul Sfânt .Pentru că nu înţelegem rolul lui în viaţa noastră. Căutăm cu puteri omeneşti să luptăm contra minciunii, înselătoriilor de tot felul în loc să ne bucurăm de Duhul Sfânt care vrea să ne călăuzescă în tot adevărul. În familiie, la locul de muncă, în relaţia cu semenii. Oridecâteori Îl vei chema fiindcă ai nevoie de adevăr, El va veni.

Totdeauna îţi va spune adevărul. Întâi despre tine. Că eşti rău, că ai nevoie de pocăinţă, că de fapt tu eşti cel responsabil de lucrurile care ţi se întămplă. Duhul Sfânt nu îţi va da dreptate în a-ţi plănge de milă. Nu îţi va spune că lumea este rea. Nu îţi va promite că va doborî duşmanii tăi. Ci, înainte de toate, îţi va arăta adevărul de care nu vrei să ţii cont. Anume că trebuie să te sfinţeşti, că trebuie să iubeşti mai mult. Că trebuie să rabzi şi să îngădui pe cel care îţi face rău. Că trebuie să te rogi. Cu toată puterea sufletului tău. Că trebuie să cauţi cuvintele sfinte. Să te hrăneşti cu ele. Că viaţa are sens dacă o trăieşti ca unul care a murit pentru lume şi fire.

Pe de altă parte Duhul Sfânt iţi va spune că cel de lăngă tine trebuie înţeles şi iubit. Că sunt atătea lucruri care nu le ştii despre el. Că nu trebuie să îl judeci ci mai degrabă să te rogi pentru el.

Anania şi Safira au pus în pericol credibilitatea Bisericii. Dragostea lui Dumnezeu înseamnă adevăr. Dumnezeu nu va ascunde niciodată adevărul. El nu permite ca un credincios să fie obiectul de batjocură al celui rău. Petru nu a putut fi minţit. Pentru că era prieten al lui Dumnezeu. Un Dumnezeu care nu ascunde nimic faţă de cei pe care Îi iubeşte.

Câte drame în familie. În biserici. Pentru că nu ştim. Pentru că nu chemăm Duhul Sfănt, Duhul adevărului să locuiască în noi. Duhul Sfănt nu a putut fi minţit de Anania şi Safira. Şi nici Petru. Pentru că era plin de Duhul Sfănt.

Creştine!Tu nu eşti de păcălit. Nimic şi nimeni nu poate să te înşele. Dar pentru aceasta cere ca Duhul Sfănt, Duhul adevărului, să locuiască în tine.

Sursa: florinianovici.blogspot.com