Trista Constatare
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Pe aripile Credinţei
Categorie: Trezire si veghere
Trista Constatare
De-aici, de pe acest pământ
Doamne, poporul Te cheamă
Din milă să vii mai degrabă,
Ca să-l strămuţi în cerul sfânt
Cum scris se află în Cuvânt-
Ca cloşca sub aripi de mamă.
În mersu-acestei lumi deşarte
Viaţa se scurge tot mai grea,
Căci peste tot se-nalţă firea,
Ce domneşte-n nedreptate
Şi-aselghiciune în rele fapte.
Cuvântu-Ţi Sfânt este-njosit,
Credinţa este doar ca formă,
Slujirea apare ca şi-o normă
Dintr-un serviciu de-mplinit,
Semne că timpu-i pe sfârşit
Cu cea mai fragila platformă.
O! E-atât de mare apostazie
De la ce scris, e în Scripturi,
Căci tot mai multe învăţături
Sunt acceptate, în bucurie,
Ca şi-o literă de Evanghelie
Punând cugete la-ncurcături.
Idolatria peste tot se-ntinde
Şi ia proporţii, tot mai mult,
Şi-n al popoarelor tumult -
Pământul întreg îl cuprinde,
Căci spiritul său şi-l extinde
Întemeindu-şi... gravul cult.
Poporul, Doamne Te cheamă
Cu-ncredere 'n-al Tău Cuvânt
De-aici, de pe acest pământ,
La glasul rugii, să iei seamă,
De a veni să-l duci în grabă,
Şi să-l strămuţi în cerul sfânt!
Flavius Laurian Duverna
10 ianuarie 2013
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/102944/trista-constatare