Cand Dumnezeu raspunde diferit de ceea ce noi dorim
Autor: Lee Kenedy
Album: fara album
Categorie: Diverse
Stiu ca exista parinti care nu-si mai revin niciodata de pe urma pierderii copiilor lor. Trecand prin aceasta experieta crunta, ii inteleg perfect. De aceea sunt recunoscatoare ca nepretuitul meu copil, caruia i-am dat viata, m-a rasplatit cu acelasi dar.

Avand deja doi baieti, pe Michael so pe Scott, imi doream s-o imbrac pe fetita mea numai in dantele. Dar Michelle era o baietoaica- se catara mereu in copaci si se arunca in balti. Intotdeauna a fost un copil neastamparat, care se certa toata ziua cu altii.
La 16 ani, cand am vazut ca e plina de vanatai, m-am gandit ca se lovea, in timpul orelor de sport. Dar, intr-o zi, dupa ce am imbratisat-o, am vazut ca urmele degetelor mele ii ramasesera pe brate. Gandindu-ma ca are carenta de fier in corp, am dus-o la medic.

Acesta i-a facut analizele si ne-a rugat sa-l asteptam in birou, ca sa aflam rezultatele.. A trecut o ora, si apoi inca una. Ceva nu e in ordine, ma temeam eu. Apoi medicul s-a intors si ne-a spus:
-Ma tem ca Michelle are leucemie.

Eu am luat-o pe Michelle de mana. Eram disperata.
- Cancer...am soptit eu.

-Voi muri? A intrebat ea.

- Nu, i-am spus eu. Dar cuvantul acela era fortat. Nu stiam...Nu stiam nimic.
Analizele de la spital dovedisera ca Michelle avea leucemie acuta.

- E cea mai curabila boala la copii, zise doctorul. Eu eram plina de speranta. Dar Michelle nu mai e un copil, continua el.

-Fii fara grija, mama, zise Michelle. Vom lupta. Fetita mea curajoasa, m-am gandit eu. Privind in ochii ei am vazut mai multa hotarare decat teama si m-am mai linistit.

Michelle a inceput imediat chimioterapia.Eu lucram ca receptionera, iar seful meu a fost destul de generos ca sa-mi acorde timpul necesar- stia ca sunt o mama singura si ca Michelle nu ma avea decat pe mine. Nu am parasit-o nici macar o clipa, tinand-o de mana, in timp ce radiatiile ii torturau trupul. Noaptea, in timp ce dormea, stateam la marginea patului ei si ma rugam ,cu disperare. Cel mai greu a fost atunci cand a inceput sa ii cada parul. Acest lucru ne amintea ca era bolnava.

Apoi s-a intamplat un lucru minunat. Dupa terminarea tratamentului, Michelle a revenit la viata si m-a determinat sa fac si eu acelasi lucru.

-Vino, mama, imi spunea ea, tragandu-ma de langa chiuveta. Vasele mai pot astepta. Hai sa vedem cascada! Dansam prin bucatarie in timp ce pregateam cina; cantam cat ne tineau plamanii, in timp ce ascultam radioul din masina; radeam pana ne dadeau lacrimile, cand peruca ei zbura, in timp ce se dadea in vreo masina din parcul de distractie.
Chiar si atunci stiam ca relatia noastra e neobisnuita pentru o mama si o fiica de 16 ani. Am stiut ca noua noastra relatie era un dar deosebit.

Uneori, Michelle suspina:
-De ce eu? Spune-mi ce am facut rau si nu o sa mai repet. Eu trebuia sa imi adun toate fortele, in timp ce o strangeam in brate.
De multe ori cedam, dar Michelle imi spunea:
-Daca eu am trecut peste asta si tu vei reusi. Putem invinge boala asta.
Si, o vreme, am crezut ca am invins-o. Dupa doi ani, Michelle isi revenise:
-Acum pot sa merg la colegiu ca toate celelalte fete, zise ea. Am lasat-o sa plece, rugandu-ma sa aiba parte numai de fericire.

Ea a cunoscut fericirea adevarata cand l-a intalnit pe Bill. El era genul de tip tacut, dar la scurt timp, ea “facea ce voia din el”. Dragostea ei de viata era molipsitoare.
Intr-o seara, m-a sunat speriata:
-Ceva nu e in ordine, mi-a spus ea, cu un glas stins. Nu ma simt bine.
Cancerul se raspandise.
De data asta, am incercat sa-i facem transplant de maduva. Prima data i se implantase propria maduva si, a doua oara, donatorul fusese fratele ei Michael. Dar a fost zadarnic, pentru ca Michelle era tot mai slabita.

De ce tocmai acum, Doamne? Ma intrebam eu. De ce nu ai luat-o mai devreme ? De ce i-ai dat speranta ?

Dar atunci mi-am dat seama ca, daca ar fi luat-o mai devreme nu s-ar fi inscris la colegiu si nu s-ar fi indragostit. Anii acestia fericiti fusesera un dar.
-Mama, s-ar putea ca, de data asta, sa nu mai scap, mi-a spus ea, simtimd ca trupul ii era tot mai slabit.
-Sunt sanse sa scapi, i-am spus eu, dorindu-mi sa cred asta. Dar ea era tot mai slabita.

Intr-o dupa-amiaza, am observat ca respira greu. Brusc, cu o energie pe care nu o mai avusese de saptamani intregi, m-a imbratisat. Stiam ca imi va spune ca e timpul sa ne luam la revedere. Si, desi niciodata nu m-as fi simtit pregatita pentru asta, stiam ca era un lucru necesar.
-Du-te, draga mea, i-am spus eu, cantandu-i cantecul de leagan pe care i-l cantam pe cand era copil. Esti raza mea de soare...Ochii ei se inchisera...
Zile intregi m- am plimbat prin casa, privind spre locul unde se aseza ea la masa, spre coltul ei preferat de pe canapea si intrand in camera ei. Intr-o zi am patruns acolo, tacuta. Pe pat erau animalute de plus, iar in colt era balansoarul. Cat de greu imi era sa stau printre lucrurile ei!
In timp ce cotrobaiam pe acolo, o hartie cazu pe podea. Eu am ridicat-o.
,,Draga mamico...”
Prima data cand am citit-o, am fost socata si am plans mult. Apoi am lasat acele cuvinte sa-mi patrunda in inima.
,,Ai plans impreuna cu mine.” Scrisese fiica mea.

,,Mi-a fost teama sa te parasesc. Nu dormeam de fiecare data cand credeai tu ca dorm. Am ascultat rugaciunile tale.
Ai fost o mama minunata. Mere iti voi fi alaturi- ma vei purta in suflet. Ne vom revedea. Dar, pana atunci, vom fi aproape. Boala asta m-a invatat sa traiesc. Asa ca te rog sa nu plangi dupa mine. Fii fericita!”

-Iti promit, mi-am zis eu.

Dar dimineata, cand ma trezeam, ma gandeam ca nu pot face asta. Cum as putea sa mai traiesc? In timp ce conduceam masina, ochii mei erau plini de lacrimi, si eram nevoita sa opresc.
-Bine, Michelle, imi spuneam eu cu voce tare, o sa-mi revin.

Mi-e greu sa respect promisiunea.Uneori, ma doare asa de mult...Dar atunci scot scrisoarea ei si parca ii aud glasul, spunandu-mi sa ies din casa, sa privesc spre cer, sa traiesc din plin si sa fiu fericita. Si ma conformez.
Privesc spre imensul cer albastru, pictat cu nori pufosi, si ma gandesc:
-Asta seamana cu o broasca testoasa. Si acela? Michelle ar spune ca seamana cu o pasare. Si apoi imi amintesc de scrisoarea ei- de felul cum a incheiat-o: ,,E minunat aici, sus...Privelistea ti-ar placea la nebunie.” Lacrimile mi se usuca pe obraji si, in ciuda durerii cumplite, zambesc...

Lee Kenedy (extrasa din revista Woman’s World)

Ps: Echipa resursecrestine.ro a prezentat in ultimele doua editoriale doua cazuri asemanatoare dar cu final diferit. Primul, cand Dumnezeu da un raspuns care ne place rugaciunilor noastre, si al doilea, cand Dumnezeu alege sa isi implineasca voia Lui chiar daca e o alegere care ne doare. Fie ca viata noastra sa fie una de multumire indiferent daca vom intampina raspunsuri care ne plac sau nu. Intelegem ca El e Tatal nostru si ca deciziile pe care le ia pentru noi sunt binecuvantate.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/editoriale/10298/cand-dumnezeu-raspunde-diferit-de-ceea-ce-noi-dorim