Lăsaţi bătrânii-n casa lor
Nu-i duceţi la nici un azil;
Lor nu le e de vreun folos
Oricât ar fi de bun, frumos;
Ar însemna doar un omor
Şi nicidecum un ajutor,
E ca şi cum ar fi-n exil!

Nu vă exilaţi părinţii!
Lăsaţi-i să stea în casă;
În casa-n care au trăit
Acol' unde-au îmbătrânit
Şi-unde, parcă ţin cu dinţii
Să vorbească cu toţi sfinţii;
De restul lor nu le pasă!

Vor acolo să rămână;
Orice colţ le aminteşte...
Locul un' se juca fata...
După ani chiar şi nepoata....
....Uite, nucul din grădină
De-unde-ăl mic scotea o râmă
Zicea că el pescuieşte.......

Sunt bătrâni fără putere
Şi vor să stea în casa lor
Şi-şi amintesc cu plăcere
Altă dată cu durere......
Dar...,,e casa vieţii mele
Şi-aici am de toate cele
Doar aici eu vreau să mor!"

Aşa îmi spunea şi tata
Şi i-am respectat dorinţa;
Aşa-mi spune-acuma mama
,,Eu nu vreau să îmi las casa
Şi câte zile-oi mai avea
Vreau să rămân în casa mea;
Iar când va dispărea fiinţa

Să faceţi voi tot ce veţi vrea
Şi oricum o să vă placă,
Dar când o să-mi sune ceasul
Şi mi se opreşte pasul,
Eu îmi doresc şi mult aşa vrea
Ca să nu plec din casa mea,
Doar atunci când voi fi moartă!"

Lăsaţi bătrânii-n casa lor
În bătrâneţe liniştită!
Nu doriţi să-i mai purtaţi
Şi la azil să-i exilaţi;
Parcă-i dezrădăcinaţi!
Lăsaţi-i, nu mai încercaţi;
Daţi-le dragoste multă!

A.N
10.01.2013 Firenze