Tensionări semiobscure
Culeg din mărginiri de Soare,
Căci ce poți face în pădure
Când nu-s ciuperci ori pomușoare?

O tihnă ninge-n jur timidă –
Frunzele nu-s ca să mai cadă,
Un anotimp e pus pe pândă
Pentru atac ori pentru pradă?

Nu pot a ține-o cale dreaptă
Cotind de trunchiuri și nuiele,
O așteptare-aud așteaptă
Strângând la scrâșnet din măsele.

O încordare chiliastă
Pitită-n groaza de prihănii
Recită surd cum o năpastă
S-o trec în zbateri de mătănii.

Nu cred c-arhanghelul cu goarna
Va face viața întreruptă:
„Ne vine iarna, vine iarna
Și va fi luptă, va fi luptă...”

Poate-s o fire plimbăreață
Ori peregrinu-n mine geme,
Dar văd că-n jurul meu o viață
A încetat ca să mai cheme.

Și ies din codrul amorțirii
La sufletul ce mă condamnă
Că-n bâiguirea obosirii
Încremenii ca vreascu-n toamnă.

Dator sunt flacără de rugă
Supus de-o sete de lumină
Să fiu avântul unui mugur
Pe-o cale-n pururi care mână.

Și nu că vreau ori îmi convine,
Dar înima întruna bate:
„Ne vine iarna... Iarna vine...
Cu viscolitu-i sturlubatic...

Ce-n săbiile lui de gheață
Va trece sufletele triste...
Aripile-ți sunt tari în Viață
Și vor putea ca să reziste?”