Înspre Emaus, Doamne, mă cobor
Şi gândul meu spre Tine-i călător...
Sunt singur şi-ntristat pe a mea cale
Şi ziua se coboară-n înserare...

Mă bântuie nelinişti, ca o ceaţă,
Şi nu mai văd iubirea Ta măreaţă,
Nici nu Te văd, pe drumul meu, aproape,
Sfârşite-mi par doriţele agape.

Mărturisesc că grijuri mă frământă
Şi inima-mi, prea tristă, nu mai cântă,
Ci Te aşteaptă, Domn de-a pururi viu,
S-o mângâi, în al serii ceas pustiu.

Te-arată, izbăvire-n drumul meu,
Răstoarna Tu povara mea de greu,
Deschide-mi ochii, să Te văd alături,
Din calea mea, tot greul să îl mături!

Arată-mi harul Tau, venind la mine,
Îmi tâlcuieşte-al nopţii greu ce vine,
Mă-mbărbătează Tu, credinţa-mi creşte,
Prin noaptea mea, cu milă mă-nsoţeşte...