Domnul este Păstorul meu...

Ce vibrante şi pline de semnificaţie sunt aceste cuvinte ale lui David, ciobănaşul cu păr bălai, ce şi-a găsit ocrotirea lângă toiagul şi nuiaua Păstorului său. Probabil, el a fost inspirat să scrie acest poem în vremea în care se străduia să rezolve problemele dificile legate de hrana şi protecţia turmei sale. Experimentatul, dar plăpândul ciobănaş reflecta, probabil, după ce găsea o păşune bogată pentru oile sale, sau după ce alunga pericolul fiarelor sălbatice din preajma acestora: „eu am grijă de oile mele, dar de mine cine are grijă?”. Inspirat de Duhul lui Dumnezeu, David a descoperit printre toate aceste circumstanţe vitrege ale vieţii sale că există un Păstor mult mai experimentat şi puternic, care se oferă să-l ocrotească.

Cine ar putea să descrie licărirea plină de speranţă ce a apărut în ochii speriaţi ai micului ciobănaş sau bucuria ce a inundat obrajii lui înăspriţi de intemperii, când cântecul său a început să umple universul crizelor sale cu cuvintele: „Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic”? Am văzut această licărire divină în ochii multor copii ai lui Dumnezeu din Biserica noastră, când în cântare sau rugăciune au rostit şi ei, cu convingere, aceste cuvinte izvorâte de sus, din inima aceluiaşi Păstor pe care l-a avut şi David. Mă trec fiorii când mă gândesc la cum va arăta veşnicia când miliarde de ochi, din lumea întreagă, vor inunda Împărăţia eternă a lui Dumnezeu cu aceste lumini de speranţă aprinse de Duhul Sfânt chiar în „valea umbrei morţii”. N-am să mă satur să „citesc” istoria bucuriei, clădită în crizele din viaţa de pe pământ, din ochii celor dragi din familia mea, biserica noastră şi a celor credincioşi din lumea întreagă.

Însă, mă tulbură gândul legat de perspectiva vieţii celor necredincioşi (a celor ce-şi trăiesc viaţa fără Păstor, risipiţi fiind în Bucureşti, Romania sau în orice altă ţară a lumii). Oare, ce fel de viaţă au cei ce nu pot să spună: „Domnul este Păstorul meu”? Ca să ne facem o părere mai exactă despre acest mod riscant de viaţă, am încercat să reformulez Psalmul 23 astfel încât să descrie experienţele din viaţa celor ce n-au Păstor. O asemenea generaţie a întâlnit şi Mântuitorul în timpul vieţii Sale de pe pământ când străbătând satele şi oraşele din Israelul antic a constatat că mulţimile erau „necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor” (Matei 9: 36). Iată cum ar suna Psalmul 23 pentru aceştia:

Domnul NU este Păstorul meu...

...de aceea voi duce lipsă mereu. El nu mă paşte în păşuni verzi, şi nu mă duce la ape de odihnă; nu-mi invioreză sufletul şi nu mă povăţuieşte pe cărări drepte, pentrucă nu cunosc Numele Său. Dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, mă tem de orice rău, căci Tu nu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă chinuie. Tu nu-mi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; nu-mi ungi capul cu undelemn, şi paharul meu este plin de necaz de dă peste el. Da, nefericirea şi cruzimea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi rătăci departe de Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

Ce perspectivă sumbră şi ce crize profunde bântuie viaţa acestor oameni! Miliarde de locuitori ai planetei noastre astăzi se află în asemenea stare. Ce este de făcut? Să le plângem de milă? Desigur, nu există jale mai profundă decât jalea celor ce trăiesc şi mor fără Păstor. Există însă şi o altă perspectivă de abordare a vieţii celor lipsiţi de Păstor pe care doresc să o supun atenţiei noastre la acest popas de reflecţie. Când Domnul Isus a văzut greutăţile şi crizele din viaţa celor necăjiţi şi risipiţi „ca nişte oi care n-au păstor”, El a considerat că acestea constituie un mare „seceriş” (Matei 9: 37). Din această perspectivă, crizele şi necazurile omenirii nu sunt doar subiecte pentru doinele de jale ci sunt oportunităţi pentru misiune.

Crizele profunde ale generaţiei noastre ne oferă şi nouă perspectiva unui mare seceriş. Ascultaţi cuvintele Mântuitorului, care au fost rostite într-o vreme de crize pentru generaţia Sa: „Ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriş” (Ioan 4: 35). La fel, Dumnezeu face să apară un „ogor gata pentru seceriş” tocmai în mijlocul crizelor din generaţia noastră. Oamenii fără Păstor nu sunt numai de plâns ci sunt şi gata de câştigat pentru Hristos. Duhul lui Dumnezeu a făcut să apară aceste „holde”. Problema, din nou, este legată de numărul mic de lucrători dispuşi să se implice în seceriş, aşa cum sublinia Mântuitorul: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii” (Matei 9: 37). În 1930 populaţia lumii număra 2 miliarde de oameni şi s-a dublat numai după 40 de ani. Aşa cum se ştie deja, în anul 1999 populaţia lumii a atins cifra de 6 miliarde de oameni. Aceasta arată că pe durata vieţii unui om, populaţia lumii s-a triplat. Bineînţeles, creşterea aceasta demografică a adus cu sine şi valuri mari de crize care au lovit crunt generaţia noastră.

Din perspectiva Mântuitorului însă, noi avem şansa de a asista la secerişul uriaş pe care l-a pregătit Dumnezeu pentru aceste zile. Soluţia lui Hristos este simplă şi la îndemâna oricui: „Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui” (Matei 9: 38). Mă bucur să văd că tot mai mulţi fraţi şi surori din Biserica noastră îşi unesc mâinile în rugăciune pentru cei fără Păstor din lumea întreagă. Mă rog să aveţi harul să vedeţi, chiar aici pe pământ, efectul rugăciunilor dumneavoastră care străbat graniţe şi culturi diferite aducând speranţa lui Hristos în viaţa oamenilor pierduţi. Mai am încă o dorinţă: aş vrea să văd o armată de „lucrători” care să se implice în secerişul divin din lumea întreagă. Să nu crezi că, de vreme ce n-ai abilităţi speciale, n-ai putea fi folosit de Dumnezeu.

Dumnezeu vrea să folosească oamenii obişnuiţi pentru secerişul Său. Aduceţi-vă aminte de cei 12 apostoli: Petru era somnoros, Andrei era timid, Iacov şi Ioan aveau un caracter tumultos, ca nişte „fii ai tunetului”, Toma era un îndoielnic, Matei era vameş iar Simon Zelotul era la celălat pol faţă de Matei (zeloţii nu-i acceptau pe vameşi). Însă, toţi aceştia au devenit lucrători destoinici pe ogorul Evangeliei şi au rămas în istoria credinţei ca nişte adevăraţi eroi.

Biserica noastră încurajează oamenii obişnuiţi să asculte chemarea Domnului secerişului de a se implica în viaţa plină de crize a celor lipsiţi de Păstor şi să guste astfel din bucuria transformării pe care o poate face Duhul lui Dumnezeu în trăirea acestor oameni. Poţi fi martorul bucuriei din ochii celor ce pentru prima dată vor spune: Domnul este Păstorul meu...