Doar credinţa mă mai ţine ca să lupt, să nu mă las,
Când mi-e foarte grea povara, eu ascult al Vieţii glas,
Susurul lui blând mă-ndeamnă să îmi răcoresc simţirea
Şi în unda veşniciei, să îmi scald mereu trăirea.

Doar credinţa-mi dă puterea să văd dincolo de stele
Şi oricât de-adâncă-i valea, toate gândurile mele,
Se înalţă peste dealuri, peste piscurile ninse,
Căutând mereu sfinţirea, privind zările aprinse.

Ce minune, bucurie, să ai Duhul ce dă viaţă,
Să zăreşti lumina lumii-n fiecare dimineaţă,
Să poţi să rosteşti: "Mărire! Slavă Mielului divin!"
Să poţi revărsa iubire, chiar de tu primeşti venin.

Cât de mare este harul de a fi iertat, sfinţit,
De Acel ce-a lăsat slava şi pe cruce a murit,
Fără vină, fără pată…În Isus n-a fost păcat,
Totuşi, prin blestemul crucii, El de moarte ne-a scăpat.

Chiar şi-atunci când râsul doare şi nu-i nimeni lângă tine,
Să priveşti mereu spre soare, căci nu şti când Domnul vine,
Adevăr e, că nici unul, nu îţi va purta povara,
Doar Isus prin sfântul sânge, spală vina şi ocara.

De aceea drag prieten, nu căuta în om salvare,
Numai Dumnezeu, El poate, să-ţi aducă alinare,
Prin Duh Sfânt, Isus Mesia, leagă răni, binecuvântă,
Tu să stai ferm în credinţă, când ţi-e greu, te roagă, cântă!

Doar o clipă, cine ştie? Fi-va poate chiar la noapte,
Când va reveni Mesia! Grânele-s aproape coapte!
În necaz sau bucurie, Domnul e prezent mereu,
Să veghezi, căci viaţa-ntreagă ţi-o cunoaşte Dumnezeu!

14/01/13, Barcelona