Fiul risipitor
Autor: Cornel Jigau
Album: Amintiri din copilărie
Categorie: Trezire si veghere
Fiul risipitor
Într-o zi cu nor,
Cel mai mic fecior,
Nu ştiu ce gândi,
Nu ştiu ce-i veni,
Ce-i trecu prin minte,
Tânăr fără minte ;
Gândi că acasă,
Viaţa nu-i frumoasă,
Ochi prea mulţi l-apasă,
Şi aşa gândi
Şi se socoti
Să-şi ia ce-i al lui,
Să plece hai-hui,
În lumea cea mare,
Unde-i frământare .
Oare ce-i lipsea,
Oare ce n-avea,
Ce şi-ar fi dorit,
Făr' să fi primit ?
Astfel că-ntr-o zi,
Tatălui vorbi,
Cum că el ar vrea,
Chiar averea sa,
Şi zise aşa :
"Tată, vreau să plec,
Vreau să îmi petrec,
Viaţa să-mi trăiesc,
După cum doresc.
Dă-mi averea mea,
Câtă o fi ea,
Că aici la tine,
Nu mă simt prea bine .
Tată, ochiul tău,
Mă apasă rău
Şi nu pot să fac
Ce-mi trece prin cap .
Deci eu te-aş ruga,
Dă-mi averea mea
Ca să pot să plec
Viaţa să-mi petrec,
În lumea cea mare,
Unde-i frământare,
Unde sunt femei
Şi petreci cum vrei ."
*
De cum auzi,
Tatăl său păli,
Şi nici nu credea
Ce el auzea ,
Dar fiu-ntărea,
Ce el nu credea,
Că s-a hotărât,
Numai într-atât,
Şi sta neclintit,
În ce-a pomenit !
Tatăl se gândi
Şi se socoti
Să dea fiului
Ce era al lui.
Astfel că i-a dat
Ce era de dat:
Saci mulţi, plini cu bani,
Să aibă mulţi ani,
Ca să chefuiască,
Şi să prăpădească,
În viaţă lumească .
*
Fiu-ncălecă
Şi degrab' plecă,
Dornic de trăit
Şi de chefuit,
Dornic de trăiri
Şi de mari iubiri !
Toată fala sa,
Astfel se ducea,
În lumea cea rea
Şi fiul cu ea .
Şi s-a dus departe,
Cale de o noapte,
Cale de o lună,
Tot pe vreme bună,
Şi cale de ani,
Căci avea mulţi bani;
Bani băgaţi în saci
Şi avea ortaci,
Câţi ar fi dorit,
Câţi ar fi poftit,
Ce-au adus femei,
Tocmite de ei,
Ca să chefuiască,
Să-l ademenească,
Şi să-l jefuiască !
Iar sărman de el,
Tânăr tinerel,
Singur singurel,
Nici nu s-a gândit
Că e jefuit .
Sacii se goleau
Şi-apoi putrezeau,
Aruncaţi de goi,
Colo în noroi,
Ladă de gunoi !
Într-un înserat,
El a deşertat,
Ultimul său sac,
Ajungând sărac .
Ortacii-au fugit
Şi l-au părăsit,
Că-a ajuns calic !
O foamete mare,
Lipsă de mâncare,
Veni peste ţară
El dormind pe-afară .
Şi-un om l-a luat,
Şi-l duse-ntr-un sat
Ca să îngrijească,
Turma sa porcească .
La porci a ajuns
Gol , flămând , netuns,
Fără-ncălţăminte,
Om fără de minte .
Porcii-l fugăreau
Şi nu le păsau,
Că el flămânzea
Şi că şchiopăta,
Şi că sângera !
Mult şi-ar fi dorit,
Mult ar fi poftit,
El mâncarea lor,
Chiar a porcilor,
Căci , stăpânul său,
Omul cel mai rău,
Arunca pe jos,
Ce-avea de prisos,
Colo în noroi,
La porcii de soi .
Iar ei fioroşi
Şi mai norocoşi,
Primii ajungeau,
Şi înfulecau,
Tot ce rămânea
Şi se arunca,
De la masa lui,
A stăpânului .
Iar stăpânul său,
Omul cel mai rău,
Nici un ban nu-i da
Şi îl înjosea,
Şi de el râdea !
Până într-o zi,
Când se dumiri
Şi astfel gândi :
"Colo-n depărtare,
Dincolo de zare,
Este tatăl meu,
Iar aicea eu,
Mor acum de foame,
Şi belşug de poame,
E la el acasă
Şi viaţă frumoasă ;
Chiar simplii argaţi,
Sunt remuneraţi
Şi sunt preţuiţi
Şi bine hrăniţi
Au belşug de pâine
Şi ziua de mâine,
Pe ei nu-i apasă,
Că-i belşug în casă .
Deci mă voi scula,
La el voi pleca
Şi-am să zic aşa :
-Tată , doar argat ,
Fă-mă-acum îndat'
Căci n-am ascultat
Şi am risipit
Tot ce am primit
Şi te-am înjosit .
Voi munci pe plată,
Acum de îndată,
Căci aici la tine,
E belşug de pâine
Şi belşug de poame
Iar eu mor de foame !"
Deci el şchiopătând,
Şi chiar sângerând
Şi de tot flămând
Se-ndreptă spre casă,
Spre viaţa frumoasă .
*
Iar în depărtare,
Dincolo de zare,
Tatăl stă în prag,
Locul cel mai drag;
Poate fiul lui,
Ce-a plecat hai-hui,
Se va-ntoarce-acasă,
La viaţa frumoasă .
Într-un asfinţit,
Tatăl a zărit,
Un om zdrenţuit,
Care şchiopăta,
Şi care venea,
Din lumea cea mare,
Cu răni la picioare .
Iarăşi tatăl său
Îşi zicea mereu :
"-Ăsta-i fiul meu,
Fiul cel pierdut,
Ce-a plecat demult;
Vine şchiopătând
Şi de tot flămând ."
Inima-i bătea
Şi se zbuciuma
Şi 'naintea sa
Tatăl alerga .
L-a îmbrăţişat
Şi l-a sărutat
Şi l-a şi iertat
Şi plângea mereu
Pe grumazul său,
Foarte fericit,
Că iar s-a găsit,
Ce-a fost risipit !
Haina şi-a luat
Şi s-a dezbrăcat
Şi-o puse pe el,
Pe fiul rebel,
Ce s-a umilit,
Şi s-a pocăit !
Viţelu-ngrăşat,
Atunci l-a jungheat,
Şi-a fost veselie,
Mare bucurie,
Pentru veşnicie,
Că fiul cel mic,
Ce-a fost risipit,
Iarăşi s-a găsit
Şi-a fost mântuit !
16.05.2008
Socodor
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/103235/fiul-risipitor