Pastel de Ianuarire

Cu mantia sa cea albă peste dealuri şi câmpii
Peste munţii cei înalţi, cu crestele pân' la nori,
A-mbrăcat iarna natura ce străluce în splendori
Prin albul cel mai curat, prilej de mari bucurii.

Înhămaţi la săniuţe, cu frânghii sub subsuori
Urcă-ncet pe derdeluş, cârduri droaie de copii,
Şi sunt veseli şi toţi râd, ca şi fulgii cei zglobii
Şi de urci pe săniuţă, la vale-n jos parcă zbori.

Pe la case, prin ogrăzi, lumea toată-i liniştită
Peste tot e-o mare albă, şi plugaru-i fericit -
El se bucură de iarnă, că pământul l-a-nvelit
Cu mantia de zăpadă peste sămânţa-ncolţită,

Ca să crească viguros bobul de grâu înfrăţit,
Şi tot ce s-a semănat s-aducă roadă-nsutită
Când va fi la recoltare, holda de grâu aurită
Prin grija lui Dumnezeu, ... celui ce-a agonisit.

Flavius Laurian Duverna
18 ianuarie 2013