Falsul prieten

Doamne, celui ce îmi spune
Zi și noapte prin cuvinte,
Că prieten el îmi este
Să n-am griji, să stau cuminte,
Dar în ceas de strâmtorare
M-a vândut cu vorbe grele
Doamne, să nu-l faci părtaș
Multor, lacrimilor mele.

Doamne, celui ce la masă
Mă poftește cu îngâmfare,
Și prin vicleșug arată
Că de starea mea îl doare,
Eu Te rog, să-i dai în schimb
Tot ce n-a putut avea !
Să nu-i dai Mărite Doamne,
Lacrimi, sau tristețea mea.

Doamne, celui ce tânjește
Să mă vadă că n-am parte,
De seninul primăverii
Prin minciuni, mă dă deoparte,
Fă-l să meargă-n bucurie
Să nu știe de căință,
Să nu-l prindă spaima morții
Că e trist, și-n suferință.

Doamne, unde să găsesc
Un prieten pe pământ ?
Să îl știu că-mi stă aproape
Când sunt vesel, sau când plâng,
Pe ce braț să-mi sprijin capul
Când durerea iar mă cheamă ?
Lacrima, îmi este soră,
Dorul, l-am făcut ca mamă .

Omul poate fi prieten
Pân’ la țărm, nu mai departe.
Iar prin marea amăgirii
Ca pirat, prin val străbate,
Doamne, celor ce au fost
Ca prieteni trași la sorți,
Nu-i lăsa să aibă parte
De-ale mele triste nopți.

Viorel Balcan 17 ianuarie 2013