Ca pe vremea lui Noe

Duminică, în biserica Elisabethen din Basel, au fost aduşi de mulţi credincioşi iubitori de animale câini, pisici, hamsteri, cobai, păsări şi doi porci, pentru a doua slujbă divină dedicată omului şi animalelor. (TA)

Sintagma «ca pe vremea lui Noe» se potriveşte extrem de bine pentru vremea noastră (desigur mai puţin pentru animalele pe care le-a luat Noe în barcă), aşa cum s-a potrivit şi vremii imediat dinaintea judecăţii potopului. În Romani 1,18-32 este descrisă această vreme, în care o generaţie, care deşi ştia de Dumnezeu, nu l-a slăvit ca pe adevăratul Creator. Ba mai mult, oamenii s-au dedat încă de pe atunci nebuniilor» filozofiei şi ale speculaţiilor despre alţi dumnezei. Prin faptul că şi-au negat conştient cunoştinţa lor despre existenţa lui Dumnezeu şi au socotit cunoştinţa dobândită prin ei înşişi superioară, oamenii au devenit tot mai încrezuţi şi s-au încurcat tot mai mult în necunoştinţă şi nechibzuinţă.

Consecinţa acestui fapt a fost refuzul oamenilor de a se închina Dumnezeului viu şi invizibil. Astfel ei şi-au făcut dumnezei vizibili din lemn şi din piatră: «...au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări , dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.» (Rom. 1,23).

Cineva a făcut următoarea remarcă: «În decursul timpului, omul începe să semene tot mai mult cu cel căruia i se închină.» Şi Domnul Isus a spus, printre altele, în profeţiile Lui despre vremea sfârşitului: «Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.» (Matei 24,37).

Astăzi, omul se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu, întorcându-se spre religie şi diverse filozofii. Natura a devenit pentru el dumnezeu. De multă vreme evoluţia este alternativa creaţiunii lui Dumnezeu. Omul se minunează de mărimea universului, pătrunde tot mai adânc într-acesta prin propria lui cunoştinţă - şi devine tot mai puţin cunoscător al Domnului creaţiunii. Animalele sunt duse la slujbele divine, oamenii făcând chiar demonstraţii pentru protecţia lor. Bisericile în care ar trebui să te închini lui Dumnezeu, devin localuri de întruniri ale «iubitorilor de animale». Se vorbeşte despre «fratele şi sora» animal, însă Domnul vieţii, care ajută şi vindecă, nu este căutat. Numele Lui, care ar trebui să fie sfinţit (Matei 6,9), este defăimat şi hulit, prin faptul că Pământul este numit Pământul-mamă, iar Dumnezeu, zeiţă.

Sinodul acceptă reprezentarea lui Dumnezeu printr-un chip feminin Creştinii anglicani au admis prin vot ca în viitor Dumnezeu să poată fi reprezentat şi prin chipul unei femei. Hotărârea a fost luată la încheierea unui sinod din Ottawa care a durat nouă zile. Mai departe, reprezentaţii bisericilor participante au votat ca în viitor să nu mai fie interpretate cântece cu conţinut războinic (ca de exemplu: «Înainte luptători ai lui Cristos!»). Biserica anglicană este ca mărime a treia comunitate creştină din Canada. (BZ)

Într-adevăr, se potriveşte aici Cuvântul din Romani 1,24-25: «De aceea , Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.» Geneza 6,5 afirmă despre generaţia din vremea lui Noe: «Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.» Dumnezeu a dat indicaţiile de construcţie a arcei salvatoare numai lui Noe, împreună cu care au fost salvate şi celelalte şapte sufletele din casa lui, întrucât a crezut numai în El, şi L-a făcut dreptatea lui.

Arca este o imagine a Salvării în Isus Cristos. Înainte de potop, oamenii necredincioşi râdeau şi vorbeau în batjocură despre mesajul de atenţionare al lui Noe, care îi prevenea de judecata ce urma să vină. Ei au găsit multe contra argumente. Însă, când s-a revărsat potopul anunţat, toţi au pierit. Doar cei care erau în arcă au fost salvaţi de ape. Biblia spune referitor la vremea noastră, că lumea necredincioasă va fi rânduită pentru judecată, însă cei care sunt «în Cristos» vor fi înălţaţi în veşnica slavă a lui Dumnezeu: «Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.» (1 Tes. 4,16-17).