Chiar dacă valurile-nfuriate
Lovesc mereu în barca mea,
Eu nu mă tem, căci Domnul poate
Să potolească iar furtuna.

La glasul Lui, totul se-oprește,
Când spune: „Taci și fără gură!”,
Vântu’-nfuriat se liniștește,
Se face liniște-n natură.

De niciun rău nu mă mai tem,
Căci mă îmbracă cu fericire,
Și, totdeauna, când Îl chem,
El îmi răspunde cu iubire.

Chiar dacă pare, câteodată,
Că-ntârzie să îmi răspundă,
Știu că de El e controlată
Orice clipă, orice secundă.

Îmi dă putere să aștept
Și să rezist în încercare,
Și inima ce-mi bate-n piept
O face, pentru El, mai mare.

Chiar dacă trebuie, cu greu,
Să lupt ca să merg înainte,
Cu mine-L voi avea mereu
Pe Dumnezeu, al meu Părinte.

Și, chiar de valurile toate
S-ar ridica-mpotriva mea,
Eu nu mă tem, căci Domnul poate
Să potolească iar furtuna.