ÎNŢELEPCIUNEA


Începutul înțelepciunii
Este teama de Dumnezeu.
E atomul perfecțiunii,
Ascultarea de Domnul mereu.

Mintea sănătoasă păzește,
Toate poruncile Domnului.
Frica de Domnul ne trezește,
Din somnul delăsătorului.

E nădejde vie în cuptor,
Şi pace în inimă, multă.
Călăuzit de Bunul Păstor,
Înţeleptul de Domnul ascultă.

Ferice de cei, ce se păzesc
Să-ncalce poruncile sfinte.
Cei ce caută pacea găsesc,
În harul Măritului Părinte.

Ei nu vor rătăci vreodată,
Pe cale urmează Păstorul.
Cugetă la Cuvânt de-ndată,
De la Isus le vine ajutorul.

Descoperă înțelepciunea,
Care-l ferește de mândrie.
Urmând zi de zi bunătatea,
Bucuria îi dă energie.

Pricepe ce-i frica de Domnul,
Smerit descoperă cunoștința.
Știe cum se spală cu isopul,
Izbândă-i va da pocăința.

Neprihănirea-i va fi credinţă,
Iubește Cuvântul ce-învață.
Ascultarea îi va fi știință.
Înțelepciunea, izvor de viaţă.

Cere Înțelepciunea divină,
Ce te învață ascultarea.
Te duce direct la lumină,
Neprihănită va fi umblarea.

Frica de Domnul te ferește,
De ispite și de cădere.
Înțelepciunea călăuzește,
Pe drumul vieții cu putere.

Inima-înțeleaptă, când vorbeşte,
Are pe buze, învăţături noi.
Cel încet la mânie, gândește,
Nu-împroașcă cu noroi.

Răbdarea i-e înțelepciune,
Te scoate din veşnica moarte.
Cuvântului mereu se supune,
Domnul, îi e nădejde-n toate.

Cere înţelepciune în toate,
Pentru sufletul tău, în credință.
În Isus, luptele ancorate,
Vor fi pline de biruință.
AMIN!