Potrivit estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în întreaga lume sunt practicate zilnic 40 până la 60 de milioane de avorturi. De fiecare dată, miracolul unei noi vieţi este ucis în pântecele unei mame şi îndepărtat.

În discuţiile opiniei publice pe tema avortului şi a cazurilor în care poate fi permisă practicarea lui, abia dacă se vorbeşte despre copilul nenăscut, în schimb, este în permanenţă accentuat dreptul femeii, care, după cum se invocă, trebuie să poată decide liber dacă doreşte să aducă pe lume un copil sau vrea să "întrerupă" sarcina. Un copil va schimba întreaga ei viaţă. Dacă acest lucru i se pare nepotrivit sau incomod, nu i se poate pretinde să poarte o sarcină. Avortul este prezentat ca soluţie ideală la "problema" ei. O mică intervenţie şi viaţa poate continua la fel ca înainte.

Foarte rar se aude ceva despre riscurile legate de un avort, înaintea oricărei operaţii, pacientul vrea să fie lămurit cât mai exact cu privire la eventualele consecinţe negative. În schimb, în cazul consultări lor în probleme de sarcină, femeile sunt adesea informate doar într-un mod fragmentat cu privire la riscurile unei întreruperi.

În afara urmărilor fizice, şi consecinţele de ordin psihic pot da naştere la probleme. O traumă avortivă poate fi explicată în maniere Toarte diferite. O multitudine de simptome pot fi grupate şi rezumate prin termenul de sindrom post-avortiv (SPA). Aici sunt cuprinse: sentimentele de vinovăţie, plânsul nemotivat, stările de frică, depresiile.

În timp ce SPA este prezentat de către adversarii avorturilor ca o realitate dovedită ştiinţific, susţinătorii avorturilor contestă cu vehemenţa existenţa unor asemenea traume, în mod efectiv este dificil să se măsoare în mod ştiinţific - constatându-le din punct de vedere statistic şi făcându-se trimitere fără echivoc la avort - sentimentele de regret şi teamă sau dereglările respectului de sine. În orice caz. majoritatea cercetătorilor din cele două categorii sunt de aceeaşi părere în ce priveşte faptul că, în mod normal, avortul este "stresant şi dificil din punct de vedere emoţional pentru majoritatea femeilor", pentru a folosi cuvintele cercetătoarei americane Mary K. Zimmermann, de la organizaţia "Pro Choice".

În cadrul unei pagini de internet având titlul "Primul homepage informativ pentru tineri şi educatori", Jasmin Stolle scrie: "Nimeni nu are dreptul să împiedice o femeie să se decidă împotriva copilului ei. Morala şi apelul la conştiinţă nu reprezintă în nici un caz o cale, ci informaţia clarificatoare şi asta cât mai din timp cu putinţă." "Informaţia" ei este însă oricum altfel decât cuprinzătoare şi clarificatoare. După prezentarea câtorva date statistice, este reclamat dreptul femeilor la autodeterminare şi sunt atacate guvernele conservatoare şi restrictive. Apoi urmează un scurt paragraf în care sunt descrise în câteva cuvinte cele două metode avortive mai des folosite. Textul se încheie cu o descriere necritică a pilulei avortive RU 486: în care nu sunt deloc amintite problemele fizice şi psihice care pot apărea şi care sunt foarte serioase.

Dr. Susan Stanford este psiholog şi o persoană direct interesată. În cartea "Miriam... de ce plângi?", ea afirmă: "Este cunoscută marea pierdere pe care o suferă femeile în urma unui avort spontan. E cu adevărat iresponsabil ca acele femei care stau în faţa unui avort să nu fie făcute conştiente de faptul că le stă înainte aceeaşi suferinţă." Iar Karin Stuck adaugă în alt capitol al cărţii sus-menţionate: "Cine respectă cu-adevărat şi nu susţine doar verbal că respectă libertatea personală a femeii în perioada încărcată de conflicte a gravidităţii, trebuie să-i spună întregul adevăr, inclusiv cel cu privire la SPA, şi n-o poate amăgi cu jumătăţi de adevăr." Oare organizaţiile care apără drepturile femeilor nu sunt datoare faţă de cele pe care le reprezintă, să le înfăţişeze în mod sincer toate consecinţele" posibile ale unei asemenea decizii dificile?

Toate femeile aflate în conflictul determinat de o graviditate se află şi sub uriaşa presiune a mediului din jur. Eventual locuinţa este prea mică şi nu sunt bani. Poate că tatăl copilului ameninţă c-o părăseşte pe partenera lui rămasă însărcinată. De asemenea femeia poate fi copleşită de teama fată de responsabilitatea unei educaţii sau de îngrijorarea că va trebui să crească un copil handicapat. Este posibil ca viitoarea mamă să nu-şi fi terminat încă studiile, iar prietenii, părinţii şi sfătuitorii să aibă păreri contradictorii cu privire la acest subiect.

În miezul acestui câmp de tensiuni este nevoie de mult curaj pentru a lua atitudine în favoarea copilului şi a înfrunta greutăţile ulterioare inevitabile. Nu în ultimul rând, având sentimentul că singură nu poate reuşi aceasta, femeia vede adesea avortul ca singura cale de scăpare.

În acest sens, nu este suficient doar să se tragă un semnal de avertisment în privinţa avorturilor. Femeile aflate în această situaţie au nevoie de consiliere şi ajutor, pe care le vor primi cel mai bine de la cineva în care se pot încrede pe deplin. Aici suntem cu toţii provocaţi. Avem noi ochii deschişi pentru problemele celorlalţi? Suntem dispuşi să fim alături cu sfatul şi cu fapta de o femeie care nu vrea să-şi ucidă copilul? Aici se cere dovedită o iubire adevărată şi practică faţă de semenul nostru. Este un câmp vast de lucru pentru toii aceia care au experimentat dragostea lui Isus şi doresc s-o ofere mai departe şi altora-totodată şi un privilegiu de a ocroti şi preţui o mică parte din minunata creaţie a lui Dumnezeu.

C.H.