"Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti" (Exod 20:4-5)".

În cea de-a doua poruncă Domnul, Dumnezeu interzice poporului Israel să se închine înaintea vreunui idol. Ce se înţelege atunci prin iconolatrie? În Exod 20:4 este scris: "Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul". Se poate spune deci că un idol reprezintă un obiect sau o fiinţă pe care omul îl adoră atât de mult încât acesta devine pentru om un Dumnezeu. Este acesta însă răspunsul la întrebarea, ce reprezintă un idol sau ce vrea Dumnezeu să ne spună prin porunca a doua? Cu siguranţă că nu, deoarece atunci am vorbi foarte simplu despre idoli, am ajunge din nou la prima poruncă. În prima poruncă, Domnul prezintă foarte clar tema idolatriei atunci când spune: "Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine" (v.3). Aici, Dumnezeu ne vorbeşte despre idolatrie şi iconolatrie în sensul că noi nu avem voie să ne punem ceva în faţă ca fiind Dumnezeu, să ne închinăm lui şi să-l cinstim. Va vorbi El atunci în a doua poruncă din nou despre acelaşi lucru? Nu cred.

Ce vrea însă Domnul să spună prin a doua poruncă?

Ce este iconolatria?

Când Domnul spune în a doua poruncă: "Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor... ", atunci El vrea pur şi simplu să spună că noi nu avem voie să ne facem nici un chip cioplit, nici o înfăţişare sau vreo imagine despre El, Dumnezeul cel viu. Deci, noi nu avem voie să ne punem ceva înaintea ochilor - oricât de mare şi puternic ar fi acest lucru - şi mai apoi să spunem: "Acum am în faţa mea o imagine, un simbol al Dumnezeului celui viu!" Acest lucru este confirmat şi în Isaia 40:18-25 unde Însuşi Domnul spune: "Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna? Meşterul toarnă idolul, şi argintarul îl cu aur, şi-i toarnă lănţişoare de argint. Iar cine este sărac, alege ca dar un lemn care nu putrezeşte; îşi caută un meşter iscusit, ca să facă un idol, care să nu se clatine. Nu ştiţi? N-aţi auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-aţi gândit niciodată la întemeierea pământului? El şade deasupra cercului pământului, şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o maramă subţire, şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el. EI preface într-o nimica pe voievozi, şi face o nimica din judecătorii pământului. De abia sunt sădiţi, de abia sunt semănaţi, de abia li s-a înrădăcinat tulpina în pământ: şi EI suflă peste ei, de se usucă, şi un vârtej îi ia ca pe nişte paie. Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el? zice Cel Sfânt". Împotriva cui sau împotriva cărui lucru vorbeşte Domnul aici? Împotriva idolatriei? Nu, împotriva faptului că Israelul a vrut să îmbrace slava Sa, măreţia Sa într-un chip, ca astfel ele să devină vizibile. De aceea spune: "Cu cine voiţi să asemănaţi Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?... Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?". El se plânge de faptul că Israelul vrea să-L reprezinte prin diferite imagini şi a căutat o înfăţişare potrivită pentru El. Acesta este înţelesul celei de a doua porunci: Domnul interzice poporului Său să facă un chip al Lui, al Dumnezeului celui viu.

De ce fără iconolatrie?

De ce n-a avut voie atunci Israelul şi de ce nu avem nici noi voie astăzi, în nici un fel, să ne facem un chip al Dumnezeului celui viu? Deoarece este o totală înjosire să ridici un idol în cinstea Dumnezeului adevărat, pentru a îngenunchea înaintea lui şi a i te închina acestuia. Acesta a fost şi exemplul marelui reformator Martin Luther şi a multor altora care au luptat cu curaj pentru distrugerea obiectelor şi a icoanelor Bisericii Romano-catolice.

Dar după părerea mea nu acesta este motivul principal pentru care nu avem voie să ne facem nici un chip cioplit. Aici mai există ceva ce cu siguranţă este mult mai important: în momentul în care începem să ne facem într-un fel sau altul un chip al Domnului, intrăm pe un teritoriu care îi aparţine numai lui Dumnezeu şi unde nu avem absolut nimic de căutat.

Domnul Dumnezeu a avertizat pe atunci Israelul şi astăzi şi pe noi prin porunca a doua: "Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare... ", deoarece El însuşi a prezentat o înfăţişare măreţiei Sale pe acest pământ. În Geneza 1:26 citim: "Apoi Dumnezeu a zis: "Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ"".

Prin cuvintele: "Să facem om după chipul Nostru", Dumnezeul trinitar - Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt - Şi-a aşezat chipul nemărginit de sfânt pe acest pământ.

Bineînţeles, acest chip a fost total distrus prin căderea omului în păcat şi a putut fi refăcut doar printr-o singură cale: nimicirea celui vinovat. Cel care a făcut acest lucru a trebuit să moară pentru ca Dumnezeu să facă un chip nou. Şi Dumnezeu a urmat această cale, dar nu nimicind oamenii care au murdărit imaginea Lui, ci lăsând ca Fiul Lui iubit să moară în locul nostru pe crucea de la Golgota. Când această ispăşire a fost săvârşită, Dumnezeu a putut din nou să-Şi arate chipul Său sfânt pe acest pământ. Bineînţeles că acest lucru nu s-a mai întâmplat, aşa cum s-a întâmplat atunci în grădina Eden, căci acum situaţia era cu totul diferită. Pe atunci, în grădina Eden, primul om avea chipul sfântului Dumnezeu, în exterior. De aceea credem că primii oameni trebuie să fi fost minunaţi şi desăvârşiţi. Însă astăzi, după jertfa de ispăşire a lui Isus Cristos, toţi oamenii care au fost răscumpăraţi prin sângele mielului poartă chipul Dumnezeului trinitar şi sfânt în interiorul lor. Despre aceasta se vorbeşte în Coloseni 3:3: "Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu". Aceste puţine cuvinte mărturisesc cu putere că chipul sfântului Dumnezeu trinitar este din nou pe pământ în toţi aceia care au acceptat sângele lui Isus ca ispăşire pentru păcatele lor. Cât de măreţ este acest fapt: oricât de urât am arăta în exterior, acest lucru nu poate dăuna omului interior, adică chipului lui Dumnezeu care este în cel ce a fost născut din nou. Căci este scris: "De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi" (2 Corinteni 4:16).

Acum avem cu siguranţă o vagă idee de ce nu avem voie să ne facem niciodată şi în nici un fel un alt chip al Dumnezeului Atotputernic. Căci dacă suntem răscumpăraţi prin sângele Fiului Său, atunci noi suntem chipul Lui aici pe pământ. În acest sens, îmi amintesc de 2 Corinteni 3,3 unde Pavel scrie: "Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Cristos..." Şi aici, apostolul vorbeşte despre chipul Dumnezeului celui viu pe care îl întrupăm noi, cei care credem în Isus Cristos. Nu este acesta un fapt deosebit de minunat?

Înalta chemare şi răspundere a copiilor lui Dumnezeu

Înalta chemare de a fi purtători ai minunatului chip al lui Dumnezeu, ascunde o mare răspundere în sine. Deoarece creştinii născuţi din nou trebuie să trăiască şi să umble în mod corespunzător cu orice preţ. Petru spune femeilor credincioase: "Podoaba voastră... să fie omul ascuns al inimii, în frumuseţea nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu" (1 Petru 3:3-4; trad. GBV. Când Petru se adresează aici "omului ascuns al inimii, în frumuseţea nepieritoare a duh blând şi liniştit", el vorbeşte despre chipul lui Dumnezeu în om - un chip care poate şi trebuie să devină tot mai minunat în toţi credincioşii, atât în femei, cât şi în bărbaţi, în tineri şi tinere şi în copii.

Dar cum se întâmplă lucrul acesta? Ce înseamnă să purtăm chipul lui Dumnezeu aici pe pământ, să trăim şi să umblăm corespunzător cu înalta chemare? Aici aş dori să arăt două aspecte total diferite:

1. Ascultător faţă de Domnul
2. Respect, respectiv apreciere faţă de aproapele.

Aceste două calităţi sunt necesare pentru a purta chipul lui Dumnezeu aici pe pământ.

1. Ascultător faţă de Domnul

În primul rând să analizăm cuvântul opus, neascultarea. În Geneza 1:26 este scris: "Apoi Dumnezeu a zis: "Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră"". Prin ce a fost distrus acest chip al lui Dumnezeu pe pământ? Sau altfel spus: "Care a fost păcatul care a cauzat atunci acea dizarmonie enormă între Dumnezeu şi om?" Neascultarea! În Geneza 3:17 citim: "Omului i-a zis: "Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: Să nu mănânci deloc din el, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale"". Prin aceasta a fost distrus chipul lui Dumnezeu pe pământ.

Cum şi-a pierdut primul împărat al Israelului împărăţia? Prin neascultare! Prorocul Samuel a trebuit să-i spună lui Saul: "Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului? Pentru ce te-ai aruncat asupra prăzii şi ai făcut ce este rău înaintea Domnului?... Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi EI ca împărat" (1 Samuel 15:19,23). Împăratul, înaintea neascultării sale, a reprezentat cu adevărat chipul Dumnezeului celui veşnic, căci după ce l-a uns, Samuel i-a spus lui Saul: "Duhul Domnului va veni peste tine... şi vei fii prefăcut într-alt om... căci Dumnezeu este cu tine" (1 Samuel 10:6-7). Nu sunt acestea cuvinte care vorbesc despre un om peste care s-a odihnit chipul Dumnezeului celui viu? Făcând abstracţie de aceasta şi Saul trebuie să fi avut ceva care să amintească de slava primului om din paradis, căci despre el citim: "Saul... era tânăr şi frumos, mai frumos decât oricare din copiii lui Israel. Şi-i întrecea pe toţi în înălţime de la umăr în sus" (1 Samuel 9:2). Totuşi, toată această frumuseţe a fost distrusă prin neascultare.

De ce un om al lui Dumnezeu care a fost în slujba Domnului, a fost mai târziu sfâşiat de un leu? Pentru că, să spunem aşa, imediat după ridicarea sa la putere, el a căzut în păcatul neascultării! Despre acest om al lui Dumnezeu se scrie: "Pentru că n-ai ascultat porunca Domnului... trupul tău mort nu va intra în mormântul părinţilor tăi... Omul lui Dumnezeu a plecat; şi a fost întâlnit pe drum de un leu care I-a omorât" (1 Împăraţi 13:21-22,24). Faptul că acest om a fost cu adevărat un reprezentant, un chip al Dumnezeului Atotputernic, dovedeşte faptul că, în versetele care relatează viaţa sa, el este numit de cincisprezece ori "Omul lui Dumnezeu".

Nu sunt acestea dovezi foarte clare ale faptului că neascultarea este în stare să distrugă chipul Dumnezeului Atotputernic în noi? Contrar acestui lucru, ascultarea este extrem de importantă pentru cel care doreşte să fie cu adevărat un purtător al chipului Dumnezeului celui veşnic!

În Biblie există multe exemple ale adevăratei ascultări. Să ne gândim la slujitorul lui Moise, Iosua. Acest om a ascultat necondiţionat de Moise. Când israeliţii au tăbărât la Refidim, în călătoria lor prin pustie, amaleciţii au atacat pe Israel. Moise i-a dat lui Iosua imediat sarcina să ducă război împotriva acestui popor plin de ură. Cum a reacţionat Iosua la această poruncă? Citim: "Atunci Moise a zis lui Iosua: "Alege nişte bărbaţi, şi ieşi de luptă împotriva Iui Amalec"... Iosua a făcut ce-i spusese Moise, şi a ieşit să lupte împotriva lui Amalec" (Exod 17:9-10). Ştim că Moise, în timpul întregii lupte, a intervenit intens pentru Iosua şi oamenii lui şi de aceea Amalec a fost biruit (v.11-13). Totuşi şi ascultarea necondiţionată a lui Iosua a contribuit la această biruinţă. Cum s-a manifestat această ascultare? Când Moise i-a dat slujitorului său sar cina să lupte, Iosua nu i-a pus întrebări. El nu i-a adus obiecţii, nu a manifestat nici o îndoială şi nici nu i-a prezentat lui Moise propriile păreri. Este scris: "Iosua a făcut ce-i spusese Moise". Dacă am avea această atitudine în inima noastră, s-ar putea vedea mult mai bine şi mul mai minunat chipul lui Dumnezei aici pe pământ. Dacă am face tot ceea ce Dumnezeu ne spune prin Cuvântul Lui, unele lucruri ne-a merge mult mai bine!

Marcel Malgo