Părtăşia
Autor: Ficard Florica
Album: O cântare nouă
Categorie: Laudă și închinare
Dulce, sfântă şi curată părtăşie,
Mi-alini îndată inima-mi pustie
Sufletu-mi degrabă-nviorezi,
Calea zilnic, Doamne, mi-o pavezi.

Văd şi-aud clar din tainele-Ţi divine...
Ce minunat Tu modelezi lutul din mine!
Te recunosc Stăpân în viaţa mea
Căci numai Tu mă scapi din cursa grea.

Da, ştiu că-am fost doar pumnul de ţărână
Şi mi-ai dat chip frumos cu a Ta mână;
În ochi, privirea Ta mi-ai pus
Iar în ureche, al Tău sfânt auz.

Şi cred că-odată-n slava slăvilor divine,
Iubirea Ta, mărturisi-va pentru mine:
Ca pe-o mireasă la altar, de mână mă vei duce,
Cunună voi purta din a Ta sfântă cruce.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/103617/partasia