"Până ce nu se vor întoarce la conducerea poporului oameni care ştiu să stea smeriţi în umbră, vom vedea mai departe o deteriorare a calităţii traiului creştin, an de an, până vom atinge punctul în care Duhul Sfânt, întristat, se va retrage, ca şi strălucirea slavei din templu." (Dr. A. W. Tozer)
Capul apostolului e deja jumătate în gura leului. Şi ce dacă! în faţa lui Agripa acest ucenic Pavel, plin de curaj si de vitejie, n-are nici emoţii, nici rezerve. Nu-şi poate ţine gura niciodată, nicăieri. Curajul fizic îl face pe acest om brav să fie erou într-un anumit fel; curajul lui moral, cu care înfruntă opiniile oamenilor oricine ar fi ei, îl face erou într-alt fel. Amândouă acestea l-au ridicat pe Pavel la statura de Daniel al creştinilor în „groapa cu lei" a Romei. Oamenii pot distruge trupul unui prooroc, dar pe prooroc nu-l pot dis­truge.
Când scriu acum ceasul arată aproape miezul nopţii, iar pe fereastră se vede afară un cer negru ca o catifea. Transferaţi-le acestea în domeniul politic, şi veţi observa un cer fără nici o stea călăuzitoare, în domeniul moral, întunericul e si mai gros. Ce să spunem de domeniul religiei! Cercetaţi câte emisiuni religioase sânt; căutaţi să vedeţi câţi privesc acum la televizor pe evangheliştii de frunte care au emisiuni la această oră; câţi „convertiţi" sânt cu adevărat creştini în urma eforturilor de anul trecut; când aţi terminat, îmi spuneţi rezultatul, si atunci am să strig ca un uragan: „Luna trezirii n-a răsărit încă peste această generaţie de oameni care merge la iad, care Îl respinge pe Hristos, care aleargă nebuneşte spre judecată." Azi nici măcar nu mai stăm „fără grijă în Sion!" Am trecut de faza aceasta. Azi dormim deabinelea. în biserică, în loc de stâlpi avem perne.
Cum spuneam, apostolul Pavel, stând în faţa lui Agripa, avea deja capul pe jumătate în gura leului. Era conştient că picioarele groparilor nu erau departe, aşa că Pavel „dă drumul la tot focul" până ce imoralul de Agripa, fie el chiar rege, începe să se bâlbâie: „Curând mai vrei tu să mă convin­gi să mă fac creştin!" Apoi Festus, un simplu spectator, uită manierele eleganţei si strigă în gura mare: „Pavele, eşti nebun! Prea multa ta învăţătură te face să dai In nebunie!" Pavel îl parează: „Nu sânt nebun, prea alesule Festus!" (Mi se pare că tonul vocii lui arată că păcătoşii din audienţă s-au înfuriat). Spuneţi-mi însă, când predicăm Evanghelia cea veşnică, are cineva impresia că „delirăm" (aşa cum traduce Rotherham Cuvântul „nebunie") sau că „am înnebunit" (cum îl traduce Weymouth)? Dimpotrivă, ne gândim la colectă, sau la numele nostru mare pe care trebuie să-l apărăm, sau ne gândim la părerile poporului pe care să nu le jignim. Metodiştii şi-au încheiat nu demult în Anglia con­gresul anual, sau „încorporarea Anuală a Poporului ce se cheamă Metodist," un lucru pe care l-a început John Wesley în 1784. S-a ţinut la Newcastle (1958). în ciuda eforturilor colosale de evanghelism în masă şi a mult lăudatei „lucrări de discipolizare", conducătorii metodişti au recunoscut cu lacrimi că „lumânarea evanghelismului e aproape stinsă." Printre ei sânt unii cu gândiri largi, cu inimi mari şi viziuni largi. Uitaţi-vă înăuntrul sălii de dezbateri. Stă în picioare Edwin Sangster, savant, teolog, autor, si acum conducătorul Bordului de Misiune Internă al Metodismului. Nu respinge acuzaţia că metodismul e slăbănog si (spun unii) aproape de moarte. Omul acesta e mişcat şi vorbeşte mişcător. Ascul-taţi-1 ce spune: „Ne luptăm cu ceva ce zace adânc în sufletul ţării. Pentru boala aceasta adâncă, avem nevoie de o terapie cu raze puternice Roengen, pe care nu le-am găsit încă." Apoi adaugă: „Cu toată pasiunea şi părerea de rău îmi dau seama că în Anglia, în loc să aibă loc trezirea pe care o aştep­tam cu toţii, înfloreşte agnosticismul, în ultimul an numărul membrilor Metodismului a fost la nivelul cel mai scăzut în ultimii 13 ani, şi peste 100.000 de copii au încetat să mai frec­venteze clasele noastre de şcoală duminicală." (întrerup aici: Nu cumva televizorul are ceva de-a face cu această scădere?) „în fiecare an din ultimii doisprezece, numărul predicatorilor a scăzut continuu; până ce în anal trecut a ajuns la 276." (Acum 20 de ani, Dr. Sangster scrisese o carte: „Poate Metodismul să renască iar?", ştiind de atunci că ceva era nesănătos în inima bisericii). Dar să-l lăsăm pe Edwin Sangster să-şi încheie frământata lamentaţie: „Am tras nădejde că vom putea chiar si cu un număr mai mic de membrii să înaintăm, contând pe convingerile sănătoase ale noilor convertiţi. Dar, chiar si cei din bănci duc o luptă dis­perată pentru credinţă."
Iar Metodiştii din Anglia nu sânt singurii în starea aceasta perplexă. Spuneţi-mi, voi australienilor, cum e la voi? Ce face biserica în Africa de sud? în America numărul celor ce participă la închinăciune e la un număr record de mare; dar în statistici sânt cuprinşi si evreii şi catolicii şi mar­torii lui lehova, etc; apoi să nu uităm că închisorile sânt tixite iar sălile de divorţ ale tribunalelor sânt pline la refuz. Oameni, care se laudă cu intenţiile lor bune dar care sânt de fapt sângeroşi si nedrepţi, conduc guvernele multor popoare. „Cât de nesigur este capul ce poartă-n lume o coroană!" Pentru timpurile de azi strigătul martirilor e: „Până când zăboveşti, Stăpâne, să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?" Strigătul celor vii (vreau să zic, al celor vii în Hristos, cu o viaţă lăuntrică în Dumnezeu) trebuie să fie: „Oare, Dumnezeule, nu vei face dreptate aleşilor tăi care strigă zi şi noapte către Tine, măcar că zăboveşti faţă de noi?" Se apropie ziua când mântuirea va deveni imposibilă, iar judecata inevitabilă.
Cui i s-a dat mult i se va cere mult. Milioane umblă în întuneric fiindcă nimeni nu le dă lumina. Ţările democratice poartă vinovăţia enormă prin faptul că au avut lumina si au înăbuşit-o sub „obrocul afacerismului" sau „patul leneviei." Păcatul acesta de Sodoma va trebui să primească pedeapsa Sodomei. „Iată care a fost nelegiuirea sorei tale Sodoma," spune Ezechiel 16:49, „Era îngâmfată, trăia în belşug si într-o linişte nepăsătoare." E nevoie de prooroci pentru această zi a pierzării, pentru aceste vremi de restrişte, oamenii ai lui Dumnezeu, care să vorbească „de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt." Dacă nu-i mână Dumnezeu pe predicatori, atunci ce să mai aşteptăm de la ceilalţi. Dar, slavă Domnului, El şi azi lucrează!
Nimeni, nici Ghedeon, azi nu mai are neplăceri din cauza vedeniilor. Nu vorba, ci fapta e cea care aprinde mânia celor ofensaţi. Când Ghedeon a dărâmat altarul lui Baal, abia atunci s-a dezlănţuit furia iadului. Când Ioan Botezătorul le-a spus preoţilor „năpârci" si s-a ridicat împotriva desfrâului lui Irod, atunci şi-a semnat verdictul de moarte. Da, avem nevoie de prooroci pentru aceste vremi de restrişte! Priviţi la interesul crescând faţă de cultele false: Revista Newsweek, din 4 august 1958, spune că Homer Knorr, preşedintele „Societăţii de Biblii al Turnului de Veghe" va închiria stadionul din New York pentru o mare întâlnire a martorilor lui lehova, cea mai mare de până acum (150.000 adunaţi laolaltă); şi acesta e un semn al creşterii lor. Evenimentul va ţine opt zile si se va încheia cu un botez a 4.600 de predicatori fanatici, care - fără plată - vor porni peste mări si ţări cu religia lor care îl neagă pe Hristos suceşte Cuvântul lui Dumnezeu şi e născocită de oameni, ca să mai facă un ucenic ca ei, dar de şapte ori mai rău. Nu vă face să vă gândiţi puţin, în special după ce spusesem mai înainte că în Anglia frec­ventarea bisericilor şi numărul predicatorilor e la nivelul cel mai scăzut din istorie?
Mai poate oare acest sistem bine organizat dar paralizat, pe care îl numim creştinism, să mai reziste mult pe pământ? Să aibă oare Sangster dreptate când spune că nu s-a găsit încă remediul pentru boala care a cuprins această naţiune? (N-ar fi mai bine să spunem că eşecul e din cauza părăsirii metodei vechi, a predicării pocăinţei de păcate, a naşterii din nou şi a sfinţirii?) A rămas în inima mea ascunsă o mângâiere; v-o împărtăşesc acum. Când va veni trezirea care vine de sus, pe care o trimite Dumnezeu, va distruge în câteva săptămâni tot ce a încercat să zidească ani la rând acest modernism religios plin de hulă. Prinşi în torentul Duhului Sfânt, aceşti înşelători şi răstălmăcitori ai Bibliei îşi vor vedea luată de ape „casa lor zidită pe nisip". Capul omenirii e bolnav şi inima e leşinată, în socotelile omeneşti sîntem la capătul funiei. Totul e gata „pregătit" pentru marea explozie a veacurilor, care va despica pământul cu distrugerea nucleară. Iadul îşi cască gura şi mai larg ca să înghită prada acestor teologi modernişti murdari, prinşi în plasă fiindcă au schimbat sângele Domnului Isus cu o „zeamă de linte" (unii îi spun: „critica superioară"). Cu capetele umflate şi inimile chircite, aceştia îşi vor vedea atunci nebunia.
Braţ al Domnului, trezeşte-te! întăreşte-te! Acesta e ceasul trezirii! Acesta e ceasul pierzării! Unde sânt oamenii lui Dumnezeu? Profeţii pot fi însoţiţi de minuni, dar trebuie să aibă un mesaj! în felul lor modern, oamenii zăpăciţi de duhul lumii, întreabă: „Avem vreun cuvânt de la Domnul?" Ei ştiu că nu poate veni că un cuvânt inteligent nu poate veni din altă parte. Fiindcă Dumnezeu nu poate să mintă, Ioel 2 si Maleahi 3 se vor împlini. „Şi deodată va intra în templul Său Domnul pe care-L căutaţi!" Ce mângâiere! Acum uscăciune; în clipa următoare eliberarea! Cu zece minute înainte ca să sosească Ioan Botezătorul nimeni nu ştia că e acolo. Aşa cum a mai fost, sânt sigur, va fi iarăşi! Dumnezeu va capta urechea şi inima şi gura cuiva. Oameni, ascunşi în taină acum, se vor ridica deodată să vorbească în puterea Duhului adevărurile înflăcărate pe care poporul are nevoie să le cunoască. Şi cuvintele lor vor arde ca focul topitorului. Cu lungă şi îndelungă răbdare însă, Dumnezeu aşteaptă!
Dar când Se va ridica, „cine va putea să sufere ziua venirii Lui?" La suflarea Duhului, oamenii care acum „trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii," se vor îndoi ca un lan de grâu în bătaia vântului. Cancelariile ateiştilor vor tremura la ştirile operaţiilor supranaturale pe care le va înfăptui Dumnezeu. O, dacă ar precipita El trezirea în China, Rusia, Germania, etc., - ţări pârjolite de focul propagandei ateiste. Pe de o parte, acestea au mare nevoie de trezire; dar, pe de alta, ţările libere au nevoie de o nouă provocare la misiune, aşa cum a fost chemat Iona să meargă la Ninive.
Faraon în cele din urmă s-a plecat sub presiunea celor zece plăgi, si, condus de Moise, poporul Israel a ieşit vic­torios. Azi avem alte zece plăgi, mai fioroase, mâi sinistre, mai puternice decât acelea (fiindcă sânt pe scară mondială, nu restrânse la graniţele Egiptului); dar chiar aceste plăgi n-au topit inima omului modern, ci l-au împietrit şi mai tare, l-au făcut mai rău, mai arogant.
Unde e azi Moise să pornească înainte?
Oare vom lăsa ca să piară lumea în lagărul sclaviei im­orale, iar noi să nu facem nimic spre a-i elibera? Ne com­plăcem să fim doar spectatori, în timp ce Lucifer, cu milioane de oameni legaţi de carul său infernal, mătură suflete pe drumul cel „larg" înspre întunericul veşnic? Trebuie să învăţăm secretul acelor binecuvântaţi eroi despre care Cuvântul spune că „prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor." („Leul" acela care dă târcoale, răcneşte şi caută pe cine să înghită).
Pentru ziua de azi, a pierzării si prăbuşirii, protestan­tismul nostru palid, jalnic, paralizat, are nevoie de oameni care să fie umpluţi si călăuziţi de Dumnezeu.
Se caută — prooroci ai lui Dumnezeu!