Conducătorul meu iubit
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Minunile Iubirii
Categorie: Incurajare
Conducătorul meu iubit
Conducătorul meu iubit
E Domnul Hristos Isus,
Cel ce din ceruri, de sus
Aici la noi, jos a venit,
Planul să îl împlinească
Făcut în slava cerească,
Aşa cum el, a fost croit.
Ca un om prin întrupare,
A îmbrăcat natura firii
Şi-a transpus-o înnoirii,
Croind o cale de salvare
Prin sfânta Sa mijlocire
La Tatăl ceresc din iubire
Şi din duioasa-I îndurare.
Conducătorul meu iubit
E Domnul Hristos Isus,
Ce-n iubirea-I de nespus
Viaţa Sa, El Şi-a Jertfit,
C-astfel s-aducă iertare
Lumii aflată-n răsculare,
Pe-un pământ ce-i urgisit.
La Golgota, în răstignire
Lucrarea El Şi-a încheiat
Ca-nvingător peste păcat
Pentru-a lumii mântuire,
Să poată iar să renască,
Să guste pacea cerească
Să intre-n noua rânduire.
Conducătorul meu iubit
E Domnul Hristos Isus,
Cel care Garant S-a pus
Că poate fi-n El mântuit
Oricine care liber crede,
Chiar de nu, el Îl şi vede
Poate, să fie-n El fericit.
Cu ochii minţii în credinţă
Privim Jertfa cea măreaţă
Cu moartea având în faţă,
Dar care prin făgăduinţă
După trei zile avea să-nvie
Vestind o nouă împărăţie
Ce se lua prin străduinţă.
Conducătorul meu iubit
E Domnul Hristos Isus,
Ce la cruce, El mi-a spus
Că pentru mine S-a Jertfit,
Să îmi acorde mântuirea
Şi-a acceptat, răstignirea
Din moarte să fiu izbăvit.
Flavius Laurian Duverna
28 ianuarie 2013
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/103697/conducatorul-meu-iubit