Gen. 45:5 ,,Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră".

După ce Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul (Gen. 1:1), El nu a părăsit lumea, lăsând-o să se descurce singură, ci El continuă să fie prezent în vieţile făpturilor Sale omeneşti şi în purtarea de grijă faţă de creaţia Sa. Dumnezeu nu se aseamănă cu un meşter ceasornicar care a întocmit lumea, a întors-o (ca pe un ceas) şi apoi o lasă să meargă singură; Dumnezeu este Tatăl iubitor care poartă de grijă pentru ceea ce El a creat. Permanenta purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru creaţia Sa şi oamenii Săi (poporul Său) este numită, în termeni doctrinali, providenţa Sa.



ASPECTE ALE PROVIDENŢEI. Există cel puţin trei aspecte ale providenţei lui Dumnezeu.



(1) Păstrarea (conservarea). Prin puterea Sa Dumnezeu păstrează lumea pe care El a creat-o. Mărturia lui David, în acest sens, este clară: „Dreptatea Ta este ca munţii lui Dumnezeu, şi judecăţile Tale sunt ca adâncul cel mare. Doamne, Tu, sprijineşti pe oameni şi pe dobitoace" (Ps. 36:6). Puterea de păstrare pe care o manifestă Dumnezeu este realizată prin Fiul Său Isus Hristos, aşa cum mărturiseşte Pavel în Col. 1:17: „El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El. Prin puterea lui Hristos chiar cele mai mici particule ale vieţii sunt menţinute laolaltă".

(2) Întreţinerea. Nu numai că Dumnezeu menţine lucrarea pe care a creat-o, ci El, de asemenea poartă de grijă împlinirii nevoilor făpturilor Sale. Când Dumnezeu a făcut lumea, El a făcut anotimpurile (Gen. 1:14) şi a dat hrană oamenilor şi anima­lelor (Gen. 1:29, 30). După ce potopul a distrus pământul, Dumnezeu a reînnoit făgăduinţa Sa de aprovizionare spunând aceste cuvinte: „Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul si seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea" (Gen.8:22). Câţiva psalmi mărturisesc despre bunătatea lui Dumnezeu în întreţinerea creaturilor Sale (de exemplu, Ps. 104; 145). Dumnezeu însuşi a revelat puterea Sa creatoare şi purtătoare de grijă lui Iov (Iov 38:41), şi Isus a afirmat în termeni neîndoielnici că Dumnezeu poartă de grijă şi păsărilor cerului şi crinilor de pe câmp (Mat. 6:26-30; 10:29). Purtarea Sa de grijă se referă nu numai la nevoile materiale ale omenirii ci, de asemenea, se extinde şi asupra nevoilor spirituale (compară cu Ioan 3:16, 17). Biblia dezvăluie că Dumnezeu arată o dragoste şi o grijă deosebită oamenilor Săi, preţuindu-1 pe fiecare în parte (de exemplu, Ps. 91; vezi Mat. 10:31 ). Pavel scrie fără echivoc către credincioşii din Filipi: „Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos" (Filip. 4:19,).

(3) Cârmuirea. Pe lângă faptul că Dumnezeu păstrează şi întreţine creaţia Sa, El de asemenea conduce lumea. Deoarece Dumnezeu este suveran, evenimentele istoriei se petrec cu îngăduinţa şi sub supravegherea Sa; din când în când El intervine în mod direct, conform scopului Său de răscumpărare (vezi articolul VOIA LUI DUMNEZEU, ). însă, până ce Dumnezeu va încheia istoria, El Şi-a restrâns puterea Sa absolută şi cârmuirea în această lume. Scriptura afirmă că Satana este „dumnezeul veacului acesta" (II Cor. 4:4) şi exercită un control considerabil în acest veac rău (vezi I Ioan 5:19 ; compară cu Luca 13:16; Gal. 1:4; Efes. 6:12; Evr. 2:14). Cu alte cuvinte, lumea nu este acum supusă puterii de cârmuire a lui Dumnezeu, ci se află în stare de răzvrătire împotriva Lui şi s-a înrobit lui Satana. Este însă demn de reţinut faptul că această autorestrângere din partea lui Dumnezeu, este numai temporară; la vremea pe care El a hotărât-o în înţelepciunea Sa, El va nimici pe Satana şi toate oştirile răului (Apoc.19:20).



PROVIDENŢA LUI DUMNEZEU ŞI SUFERINŢA UMANă. Revelaţia biblică prezintă providenţa iui Dumnezeu ca fiind nu o doctrină abstractă ci una care priveşte viaţa de fiecare zi, într-o lume rea şi decăzută.



(1) Fiecare om, din când în când, îndură suferinţa şi, inevitabil, se pune întrebarea: „De ce?" (compară cu Iov 7:17-21; Ps.10:1; 22:1; 74:11, 12; Ier. 14:8, 9, 19); astfel de experienţe ridică problema răului din lume şi a locului acestuia în planul lui Dumnezeu.

(2) Dumnezeu îngăduie ca oamenii să îndure urmările păcatului care a intrat în lume prin căderea lui Adam şi a Evei. losif, de exemplu, a suferit mult din cauza invidiei şi cruzimii fraţilor săi. El a fost vândut de către fraţii săi ca sclav şi a ajuns robul lui Potifar în Egipt (Gen. 37:39). în timp ce ducea o viaţă temătoare de Dumnezeu în Egipt, el a fost acuzat pe nedrept de imoralitate, aruncat în temniţă (Gen.39) şi ţinut acolo mai bine de doi ani (compară cu Gen.40:1-41:14). Dumnezeu poate să îngăduie suferinţa din cauza faptelor rele ale celorlalţi oameni, chiar dacă El poate să schimbe astfel de fapte, aşa încât să se împlinească voia Sa. Potrivit mărturiei lui losif, Dumnezeu lucra prin intermediul păcatelor fraţilor săi cu scopul de a le scăpa viaţa (Gen. 45:5; 50:20).

(3) Se întâmplă ca noi să suferim nu numai de pe urma păcatelor altora, ci, de asemenea, şi pentru consecinţele faptelor noastre păcătoase. De exemplu, păcatul imoralităţii si adulterului duc adesea la distrugerea căsătoriei şi familiei cuiva. Păcatul mâniei nestăpânite faţă de o altă persoană poate duce la vătămarea gravă sau chiar moartea unuia sau a ambilor dintre cei aflaţi în dispută. Păcatul lăcomiei poate duce la o condamnare pentru cineva care a delapidat sau a furat.

(4) Suferinţa apare, de asemenea, în lume, din cauza lui Satana, dumnezeul acestui veac, căruia îi este îngăduit să facă acesta lucrare, orbind minţile necredin­cioşilor şi controlând vieţile lor (II Cor. 4:4; Efes. 2:1-3). Noul Testament este plin de exemple de oameni care au îndurat suferinţa din cauza demonilor care îi chinuiau cu boli mentale (de exemplu, Marcu 5:1-14) sau cu boli fizice (Mat. 9:32, 33); 12:22; Marcu 9:14-22; Luca 13:11, 16; vezi articolul PUTEREA ASUPRA SATANEI ŞI A DEMONILOR,).

A spune că Dumnezeu îngăduie suferinţa nu înseamnă că El produce răul care ni se întâmplă nouă în lume, sau că El personal decide toate tragediile din viaţă. Dumnezeu nu îndeamnă niciodată la rău sau păcat (Iacov 1:13). Totuşi, din când în când, El îngăduie aceasta, o dirijează şi o domină cu scopul de a duce la bun sfârşit voia Sa, de a împlini scopul Său de răscumpărare şi de a dovedi că toate lucrurile lucrează pentru binele acelora care se încred în El (vezi Mat. 2:13; Rom. 8:28; vezi articolul SUFERINŢA CELUI NEPRIHăNIT,).



RELAŢIA NOASTRă CU PROVIDENŢA LUI DUMNEZEU. Pentru ca noi să experi­mentăm purtarea de grijă, providenţială, a lui Dumnezeu în vieţile noastre, Biblia arată că avem anumite responsabilităţi.



(1) Noi trebuie să ascultăm de Dumnezeu şi de voia Sa revelată. Cu losif, de exemplu, este limpede faptul că deoarece acesta L-a onorat pe Dumnezeu prin viaţa sa de ascultare, şi Dumnezeu l-a onorat fiind alături de el (vezi Gen. 39:2, 3, 21, 23). De asemenea, ca Isus însuşi să experimenteze grija protectoare a lui Dumnezeu, în faţa intenţiei criminale a regelui Irod, părinţii lui Isus au trebuit să asculte de Dumnezeu şi să fugă în Egipt (vezi Mat. 2:13 ). Cei care se tem de Dumnezeu şi-L recunosc în toate căile lor au făgăduinţa că Dumnezeu le va netezi cărările (Prov. 3:5-7).

(2)În providenţa Sa Dumnezeu conduce treburile Bisericii si ale fiecăruia dintre noi, ca slujitori ai Săi. Noi trebuie să fim în mod statornic în acord cu voia lui Dumnezeu cu vieţile noastre când îi slujim Lui şi îi ajutăm pe alţii în Numele Lui (Fapte 18:9, 10; 23:11; 26:15-18; 27:22-24).

(3) Noi trebuie să-L iubim pe Dumnezeu şi să ne predăm Lui prin credinţa în Hristos dacă Îl dorim în toate lucrurile care lucrează spre binele nostru (vezi Rom. 8:28, ).

(4) Pentru a experimenta purtarea de grijă a lui Dumnezeu în mijlocul necazurilor, noi trebuie să strigăm către El în rugăciune stăruitoare şi în credinţă. Prin rugăciune si încredere noi experimentăm pacea lui Dumnezeu (Fii. 4:6, 7), primim putere de la Domnul (Efes. 3:16; Fii 4:13), îndurare, har şi ajutor de la Dumnezeu la vreme de nevoie (Evr. 4:16; vezi Fii. 4:6, ). Astfel de rugăciuni ale credinţei pot fi ori pentru folosul nostru personal, ori pentru folosul altora (vezi Rom. 15:30-32; Col. 4:3 ; vezi articolul MIJLOCIREA,).