Lasă-mi în suflet speranțe
Autor: Toma Coca
Album: Iubire infinită
Categorie: Incurajare
Lasă-mi în suflet speranțe


Aș da orice, Isus la mine să Te uiți,
Aş da orice, cu zorii Tu să mă săruți,
Prin adierea, naturii, să Te întâlnesc,
Printre miile de flori, care se trezesc;
Ruga dimineții, să mi-o parfumezi,
Pe altar, ca jertfă, cu drag s-o așezi.
Aș da orice, în răsărit să mă alini,
Aș da orice, în raza violet -Tu să rămâi!
Aş da orice, în raza caldă, să mă învălui,
În straiul sfânt, al dragostei dintâi.

Aș da orice, raza în apus când o cobori,
Când lin, Te ascunzi la orizont, în mări,
Să înțelegi, ce ochii mei Îți spun,
Să simți dragostea ce pentru Tine adun,
Să-mi înțelegi cuvintele rămase fără glas,
Și să-Ţi sărut semnul, de la cuie rămas.
Dor aprins, pe unda nopții, eu Îți las
Parfumat de izul nopții, adunat în vas,
Dor,... așteptări... când vei veni pe nori,
Mirul iubirii mele, să Te spele în zori.

Isus, Te rog, lasă-mi în suflet speranțe
Iubirea, ocrotirea, nu le ascunde în mare.
În mantia credinței, sufletul să mi-l învălui,
Cu valul albastru, și al albilor nori,
Să-Ţi cânte în unde, simfonii de viori;
Harpa inimii mele, cu al zorilor cor
Recunoștința, pe struna sufletului, de dor.
Iar gândul meu, în ale Tale brațe,
Eu și întreaga natură, de Tine create.

Simt fiori reci, în raza de soare arămie.
O teamă de noaptea grea, ce stă să vie.
Aș vrea pământul, să mă învăluie-n tăcere,
Îl simt atât de rece, cu fiori de tristețe...
Îngenunchez sub bolta cu miile de stele,
Pe adierea nopții, trimit dorurile mele...
Lacrima ce cade, Îți spune să Te înduri,
Noaptea cea grea a vieții, Tu s-o alungi,
Alungă Tu teama, și al lumii întuneric,
Călăuză să-mi fii, și cel mai bun sfetnic.

Coboară noaptea în dansul ei feeric,
Colorând cerul, în griul de întuneric.
Simt gerul nopții și vântul de îndoială,
Gândul se agață, de colţul lunii sfioasă,
Lumină să-mi fie, pe a lumii cărare,
Curajul să-l am, biruința în toate.
Din bolta luminoasă, Isus, să mă privească,
Să-mi simtă dorul, de El să fiu aproape
Ce inima, prin rugă, stăruitor o înalță,
Chemarea, să-mi fie cârmaciul la barcă.

Aș da orice, de mână, să mă ţii Tu,
Aș da orice, în brațul Tău, mereu să fiu.
Aș da orice, în umblarea mea să-Ţi fiu pe plac,
Aș da orice, să ajung la Tine, în Sfântul Veac.
Aş da orice, ca cerul să mi se deschidă,
Aş da orice, să nu rămân în lume o umbră,
Aş da orice, să-Ţi fiu un vas ales, util,
Urcând drumul crucii, încrezător, smerit.
Aş da orice, să ajung pe Plaiurile de Iaspis
Lângă Tine Isus, ”Mărgăritar ales!













Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/103853/lasa-mi-in-suflet-sperante