14 Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână.
15 Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”
Dumnezeu răspunde în felul acesta șarpelui, de fapt Satanei, care s-a folosit de șarpe ca medium. De ce un astfel de răspuns?
Deoarece Satana s-a folosit de șarpe, Dumnezeu îi arată Satanei prin șarpe la ce umilință urmează să ajungă. Prin lovitura primită de șarpe, Satana vede ce lovitură urmează să primească.
Dumnezeu pune vrăjmășie. Se pare ca vrăjmășia e prima trăsătură de caracter despre care vorbește Dumnezeu în Biblie. Dacă nu ar fi pus Dumnezeu vrăjmășie între oameni și Satana, atunci rasa umană ar fi fost fără speranță în nelegiuirea ei. Vrăjmășia aceasta înseamnă neplăcere față de nelegiuire.
Mai mult, Dumnezeu făgăduiește reabilitarea oamenilor înaintea Lui printr-unul dintre urmașii Evei. Având în vedere că oamenii au călcat Legea divină, Răscumpărătorul trebuia să fie Cineva pe măsura Legii călcate. Iată cum Dumnezeu Își asumă responsabilitatea reabilitării oamenilor prin Hristos, căci Răscumpărătorul trebuia să fie urmaș al Evei, dar cât Dumnezeu de mare.
16 Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”
Condițiile de după căderea în păcat nu mai sunt aceleași ca cele de mai înainte, iar femeia urma să simtă aceasta în trupul ei. Condiția ei socială urma să se modifice, ea devenind dependentă și supusă bărbatului.
17 Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;
18 spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp.
19 În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”
Versetul 17 arată că blestemul este urmarea firească a neascultării de Dumnezeu.
Tot neascultarea a produs schimbări în alimentația oamenilor. Iar la capătul unei vieți de trudă urma să îl aștepte moartea.
21 Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele.
Îmbrăcarea oamenilor cu haine din pielea animalului adus ca jertfă îi ajuta să nu uite făgăduința răscumpărării din păcat.
22 Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.”
23 De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat.
24 Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.
Era nevoie să se pună o limită păcatului, ceea ce a făcut necesară interzicerea accesului la pomul vieții.
Nelegiuirea nu a făcut altceva decât să degradeze viața oamenilor. Și totuși, intervenția Domnului a adus, pe lângă promisiunea restaurării, vrăjmășia față de păcat.