Sunt mic, atât de mic încât
pot a mă coborî în mine
să-mi plâng amarul într-atât
să-l descompun în trei fărâme.
Una pentru ce-am fost mai ieri
un rătăcit în două lumi.
O alta pentru ce sunt azi:
o lacrimă din mine însumi.
Altă fărâmă-i pentru mâine,
pentru ce-oi fi în viitor
când, fără tina ce mă ţine,
voi fi şi eu un zburător
şi mă voi avânta spre soare
precum o lie, ciocârlie
ce-şi cântă dorul ce o doare:
suflet de nevinovăţie...

Galaţi, 7 Februarie 2013
Cristina Magdalena Frâncu