Grija de fraţi - Îngrijire duhovnicească
Autor: Anonim
Album: Simon Schrock
Categorie: Diverse

Cartea aceasta este o carte despre relaţii normale în trupul duhovnicesc al familiei copiilor lui Dumnezeu. Aceste relaţii simple şi minunate nu pot fi întreţinute, însă, decât de aceia care au "trecut pragul" şi trăiesc în lumea minunată a celor "născuţi din nou" prin credinţa mântuitoare în jertfa Domnului Isus. "Normalul" nu poate exista în sfera "anormalului" şi, atâta timp cât cineva se încăpăţânează să rămână în afara unei legături normale cu Dumnezeu, toate celelalte legături ale lui cu lumea din jur nu vor putea fi "normale".

Relaţia noastră cu Duhul Sfânt este cheia tuturor celorlalte relaţii ale noastre cu lumea înconjurătoare. În mijlocul epistolei către Efeseni, exact înainte de secţiunea dedicată îndemnurilor asupra felului nostru de relaţii cu cei din jur, apostolul Pavel a scris punctul de plecare al tuturor lucrurilor: "Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh" (Efeseni 5:18). Cine este îmbătat de vin îşi pierde controlul. Tot aşa, cine este plin de Duhul Sfânt cedează controlul tuturor acţiunilor sale, subordonându-se călăuzirii Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.

Realităţile sunt mult mai preţioase decât cuvintele, iar relaţiile noastre trebuie să facă parte din sfera realităţilor. Vorbim prea mult despre definiţii. Ne certăm şi ne fragmentăm pe tema "Botezului cu Duhul Sfânt". Unii îl consideră actul prin care cel credincios este altoit în trupul spiritual al Bisericii, alţii îl consideră o a doua lucrare a Duhului, trimisă de Dumnezeu ca să ne desăvârşească starea duhovnicească. Cuvintele au ajuns să aibă o mai mare importanţă decât trairea. Singura întrebare pe care trebuie să ne-o punem este: "Care este relaţia mea actuală cu Duhul Sfânt?"

Şi Duhul Sfânt, şi eu suntem persoane, iar între noi nu trebuie să existe experienţe, ci relaţii permanente, de durată. Ca orice altă relaţie, umblarea mea cu Duhul Sfânt poate cunoaşte vremuri de înaltă intimitate sau de rece indiferenţă. La fel se întâmplă în relaţiile mele cu soţia sau copiii mei. Leacul unor relaţii defectuoase nu este redefinirea termenilor, ci reluarea intimităţii. Ce-aţi zice despre mine dacă m-aş apropia de soţia mea după o ceartă, ca să discutăm împreună şi să stabilim ce înseamnă de fapt "iubirea"? Ce înţelege ea şi ce înţeleg eu despre acest subiect? Care sunt căile care duc la iubire şi când trebuie să iubim: la începutul căsniciei sau trebuie să aşteptăm pentru a experimenta iubirea adevărată mult mai târziu, ca o confirmare a căsniciei noastre?

Deşi discuţiile sunt bune într-o oarecare măsură, relaţiile noastre sunt mult mai mult: ele sunt un rezultat al voinţei. De aceea spune Biblia că Dumnezeu va da "Duhul Său celor ce I-L cer" (Luca 11:13). Botezul şi umplerea cu Duhul Sfânt nu sunt decât "terminologii" omeneşti. Realitatea relaţiei cu Duhul Sfânt este ceea ce ne trebuie. Care este relaţia ta de acum cu Duhul Sfânt? Nu-mi spune ce s-a întâmplat la convertire şi nici ce aştepţi să ţi se întâmple "cândva", în viitor! Ai tu inima deschisă pentru Duhul Sfânt acum? Este El liber să-ţi umple viaţa? Sau L-ai închis într-o carte, într-o zi a săptămânii sau într-o cămăruţă mică a existenţei tale?

În timpul unei vacanţe petrecute la ţară, a trebuit să trecem cu bacul pe celălalt mal. Ne-am suit maşina pe puntea inferioară, iar apoi am fost îndemnaţi să trecem pe puntea superioară. Drumul într-acolo se căţăra pe o scară în spirală, cu treptele foarte abrupte. La vârsta noastră, nu ne-a fost tocmai uşor să facem acest exerciţiu, dar de îndată ce am ajuns sus, ne-am dat seama că osteneala a fost meritată. De pe puntea de sus ne-am putut bucura de o panoramă minunantă. Într-un colţ era un mic restaurant, iar pe punte erau aşezate scaune confortabile, în care te puteai cuibări de minune. Să fii în părtăşia celor de pe puntea de sus a fost mult mai bine decât să fi rămas printre maşini, pe puntea inferioară.

Creştinul este şi el chemat să urce spre "puntea superioara" a vieţii. Există un fel de existenţă pe care o dăruieşte Dumnezeu tuturor celor ce-şi dau osteneala să părăsească nivelul mediocru al lumii păcătoase. Apostolul Pavel vorbeşte cu cei din Efes despre anumite locuri "cereşti", în care am intrat deja prin Christos: "Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Christos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Christos... Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, ...ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Christos Isus" (Efeseni 1:3; 2:4-6).

Deşi, la prima impresie, aceste versete vorbesc despre ceea ce vom experimenta în viitor, când vom ajunge în locul în care este deja Christos, eu cred că textul ne vorbeşte şi despre anumite stări cereşti pe care credincioşii sunt chemaţi să le guste încă de aici de pe pământ. În sprijinul acestei păreri, citez textul din Evrei 6:4-5: "... cei ce au fost luminaţi odata şi au gustat darul ceresc şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor - ..."

Între cei credincioşi trebuie să se manifeste încă de pe acum ceva din nivelul înalt de părtăşie al cerului.

Pentru ca o Biserică să ajungă la acest nivel, va trebui, cu siguranţă, ca membrii ei să se silească să urce pe calea anevoioasă spre "puntea superioară". Treptele sfinţirii nu sunt uşoare. Va trebui să ne punem la lucru muşchii şi să ne îndoim încheieturile anchilozate de artrita spirituală: "Întăriţi-vă, dar, mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi" (Evrei 12:12).

Haideţi să urmărim împreună acest drum în sus, parcurgând împreună încă zece trepte adiţionale în incursiunea noastra prin versetele care ne învaţă cum să ne purtăm unii cu alţii.

Să veghem unii asupra altora

Prima treapta: "Sa veghem unii asupra altora, ca sa ne indemnam la dragoste si la fapte bune. Sa nu ne parasim adunarea noastra, cum au unii obicei; ci sa ne indemnam unii pe altii, si cu atit mai mult, cu cit vedeti ca ziua se apropie" (Evrei 10:24-25).

Ce faci cind stai de veghe? Te straduiesti sa fii alert la ceea ce se petrece in jur si sa fii intotdeauna gata de actiune. Exact acesta este si sensul in care Scriptura ne indeamna sa veghem unii asupra altora. A face asa inseamna a fi atent, a privi cu atentie, a descoperi, a fi interesat si a fi mereu la dispozitia altora. A veghea asupra altora inseamna a cauta sa vezi ce se petrece in inimile lor si a-i ajuta sa urce mai sus pe scara credintei.

(In Ianuarie 1992 am inceput sa am tulburari de vedere la ochiul meu sting. Alergind de la un doctor la altul, am pus mina pe telefon si mi-am spus necazul si familiei {urmbrand. Dupa ce m-a ascultat atent si dupa ce s-a grabit sa ma recomande unui foarte mare specialist oftalmolog, fratele Richard a facut o pauza. Mi-am dat seama imediat ca trebuie sa urmeze ceva "de la inima la inima". Ochii lui spirituali vazusera in inima mea o boala mult mai periculoasa decit boala de ochi: panica ingrijorarii. Ca de obicei, dinsul a inceput cu o ilustratie: "Vreau sa-ti spun ceva. Eu am umblat aproape peste tot in lumea asta. Cred ca am fost in mai mult de o suta cincizeci de tari si am vazut cu ochii cam tot ceea ce oamenii numesc locuri si lucruri frumoase. Totusi, cele mai frumoase realitati nu le-am descoperit cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului. Cele mai frumoase realitati mi le-a descoperit Dumnezeu in mine insumi, cind stateam in singuratatea intunecata a inchisorii. Cauta sa faci si tu la fel si daca n-ai sa mai vezi cu ochii, roaga-te lui Dumnezeu sa-ti descopere lucrurile frumoase ale Imparatiei Sale din launtrul tau. Asta iti va fi de cel mai mare folos."

Ceva mai tirziu aveam sa invat tot de la dinsul ca exista mai multe feluri de percepere: "Isus ne salveaza de un orizont ingradit. Asa cum exista unde sonore care nu pot fi percepute de oameni, asa sint si unde luminoase pe care noi nu le putem vedea. Cu ajutorul instrumentelor vedem mult mai mult decit cu ochiul liber. Dar pe linga acestea mai exista si viziunea a ceea ce-i departe (batrinii bisericilor sint numiti in Biblie in limba greaca "presbiteri", de la care este derivat si termenul "presbitism" din optica), vederea celor launtrice, viziunea mistica si, deasupra tuturor, viziunea beatica sau extatica: sa-L vezi pe Dumnezeu fata in fata. Oricine nu are toate aceste feluri de viziuni este inca mai mult sau mai putin orb. Consideram ca ochiul este organul vederii, cind de fapt el ne impiedica uneori sa vedem realitatile finale. Adevarata bogatie a omului este viziunea launtrica".

Unul dintre cele mai folositoare sfaturi pe care le-am primit din partea celor care incercau sa ma pregateasca pentru slujirea in Biserica a fost acesta: "Cind stai de vorba cu oamenii, cauta sa auzi nu numai ceea ce spun ei, ci si ceea ce ar vrea ei sa spuna sau, mai ales, ceea ce ei nu vor sa-ti spuna, caci acolo se afla de cele mai multe ori adevaratele lor probleme."

Cu perspicacitatea si patrunderea lui proverbiala, fratele Richard "vazuse" in mine o problema care se cerea neaparat tratata.)

Sigur ca uneori nu este usor sa fii sub obiectivul altora. Textul din Evrei 10:24 ne spune ca, in astfel de cazuri, unii au obicei sa "paraseasca adunarea". Este mai usor sa pleci decit sa accepti sa fii indemnat "la dragoste si la fapte bune". Nu toti reusesc sa urce dintr-o data la nivelul partasiei de pe "puntea superioara". Cei care nu sint suficient de crescuti duhovniceste procedeaza ca si copiii: "Imi iau jucariile si plec!".

Tu sa nu fii asa! Accepta slujirea vegherii reciproce. Scriptura ne indeamna sa traim impreuna, sa ne pretuim unii pe altii si sa ne indemnam mereu spre mai bine. Urca cea dintii treapta spre ingrijirea duhovniceasca, practicind vegherea unii asupra altora.

Primiti-va unii pe altii

Treapta a doua: "Asa dar, primiti-va unii pe altii, cum v-a primit si pe voi Christos, spre slava lui Dumnezeu" (Rom. 15:7). Iata o porunca simpla si clara: "Primiti-va unii pe altii, dupa pilda lui Christos".

Biserica este "trupul lui Christos" in care toate madularele au nevoie unul de celalalt. Diferentele dintre noi, departe de a ne indreptati izolarea, accentueaza si mai mult cit de multa nevoie avem unul de altul.

Acceptarea crestina este un mod de proslavire a lui Dumnezeu. A primi inseamna a accepta, a ingadui, a intinde o mina prieteneasca si a deschide o usa ospitaliera. In termeni practici, a primi inseamna a gazdui pe cineva in casa si inima ta.

"A primi" este opusul lui "a respinge". Iti poti inchipui un lucru mai groaznic decit acela de a fi respins de toti. A fi "dispretuit si parasit de oameni" inseamna a gusta din arsura iadului.

Respingerea inseamna o condamnare la singuratate.

Respingerea doare si raneste adinc.

Respingerea inseamna a forta divizarea sociala.

Respingerea inseamna a fi impins spre descurajare.

Respingerea deformeaza personalitatea copiilor.

Respingerea ii alunga pe oameni afara din Biserica.

Respingerea ruineaza familii.

Respingerea este saminta sinuciderii.

Respingerea este un pacat.

Domnul Isus Christos este modelul nostru in felul in care trebuie sa ne primim unii pe altii. Ca sa ajungi la Domnul Isus nu a trebuit niciodata sa treci peste bariere sociale, sa ai un anumit cont in banca sau sa fi imbracat intr-o anumita uniforma. El S-a coborit atit de jos incit oricine Ii poate deveni prieten. Desi a fost Imparat, nu S-a nascut in palat, ci in ieslea oilor, ca sa poata fi accesibil pastorilor. Desi era evreu, a trebuit sa fuga in Egipt si Si-a trait copilaria in Nazaret, printre galileienii cu singe amestecat. Desi a fost neprihanit, a umblat in tovarasia vamesilor si a pacatosilor.

In intreaga Sa experienta umana, Domnul Isus a trait si respingerea si primirea: "A venit la ai Sai si ai Sai nu L-au primit". Aceasta este respingere! "Dar tuturor celor ce L-au primit, adica tuturor celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu". Acesta este fructul dumnezeiesc al primirii.

Crestinii sint si ei oameni ai calatoriilor. Uneori ei se muta dintr-un loc in altul pentru ca asa au fost calauziti de Dumnezeu. Alteori, mutarea lor este motivata doar de faptul ca nu s-au simtit primiti si acceptati intr-o anumita comunitate sau Biserica si-si cauta acum un loc in alta parte.

Este important sa invatam sa ne primim bine unii pe altii. Aceasta nu inseamna in nici un fel ca noi ne facem partasi pacatelor altora. S-ar putea sa primesti cu simpatie pe un om beat, pentru ca este si el om, dar asta nu inseamna ca te faci partas betiei lui sau ca incurajezi betia.

(Fratele Marcu Nichifor povestea cum a gasit intr-o seara ploioasa un om beat pe strada si cum l-a dus in casa lui. "L-am dus in casa. L-am asezat pe un scaun si am inceput sa-i predic Evanghelia. El a inceput sa plinga si dadea mereu din cap incuvintindu-ma. Stii, oamenii beti au calitatea asta ca nu ti se impotrivesc. Poti sa torni in ei ce vrei ca intr-un butoi, ca intr-o galeata. Ce mai, l-am pus sa se roage dupa mine si i-am facut cadou si o Biblie. Omul acela s-a dus acasa la nevasta lui si astazi este un copil mintuit al lui Dumnezeu. Christos traieste acum si in inima lui. Seara aceea i-a schimbat mersul vietii".)

"Primiti-va unii pe altii cum v-a primit si pe voi Christos, spre slava lui Dumnezeu".

Urca si a doua treapta si invata sa urasti pacatul, dar sa-l iubesti intotdeauna pe cel pacatos. Priveste-l prin lumina harului si fa-i loc in inima ta.

Ingaduiti-va unii pe altii

Treapta a treia: "Va sfatuiesc dar eu, cel intemnitat pentru Domnul, sa va purtati intr-un chip vrednic de chemarea, pe care ati primit-o, cu toata smerenia si blindetea, cu indelunga rabdare; ingaduiti-va unii pe altii in dragoste, si cautati sa pastrati unirea Duhului, prin legatura pacii"(Efes.4:1-3).

Bagati de seama in ce context sintem sfatuiti sa ne ingaduim unii pe altii. In aceeasi respiratie, apostolul Pavel ne indeamna sa fim smeriti si rabdatori. Ni se cere sa ne dam toata silinta pentru a pastra unitatea si pentru a trai in pace. A fi ingaduitor inseamna a avea puterea pentru a trece peste neplacutul de azi sperind in mai binele de miine. A fi ingaduitor inseamna a accepta sa suferi putin din dragoste pentru celalalt. Cit ai suferit pentru ceilalti in ultima vreme? Cind spui altuia sa taca si sa se indrepte, s-ar putea ca tocmai tu sa fii acela care ar trebui sa taca si sa se aplece.

Exista o "regula a aratarii cu degetul": cind il tinem intins catre altul, palma se grupeaza in asa fel incit alte trei degete arata spre noi insine. Sau cum spune proverbul romknesc: "Noi ridem de unul, doi si patru zeci rid de noi".
Invata sa fii ingaduitor si mai ridica-te o treapta inspre nivelul superior al vietii.

Simtiti unii cu altii

Treapta a patra: Intr-o zi, cind ma gindeam la subiectul acesta, am auzit in baie o conversatie intre sotia mea si cei doi copii ai nostri. Mititelul nostru in virsta de numai doi anisori abia pune citeva cuvinte unele dupa altele si de multe ori frazele lui ne fac sa pufnim in ris. De data aceasta, privind cu mila la fratiorul sau mai mare, care era spalat pe dinti de mama lui, prislea a spus: "Ai mila de dintii lui Edi".

Era clar ca micutul se identificase cu durerea fratelui sau. Biblia ne cere sa "simtim unii cu altii" (1 Petru 3:8). Acesta este un alt fel de a spune ca trebuie sa fim buni, plini de simpatie pentru ceilalti si sa staruim intr-o continua ajutorare frateasca.

Credinciosii nu trebuie sa se razbune pentru un rau care li s-a facut, ci sa se straduiasca sa biruiasca raul prin bine: "Nu intoarceti rau pentru rau, nici ocara pentru ocara: dimpotriva, binecuvintati, caci la aceasta ati fost chemati: sa mosteniti binecuvintarea" (1 Petru 3:9).

Cine are o inima simtitoare este gata intotdeauna sa sufere alaturi de cel ce sufera si sa se bucure impreuna cu cel ce se bucura.

Domnul Isus este un exemplu perfect de compasiune. El a privit multimile flaminde, risipite si necajite si I s-a facut mila de ele. El le-a comparat cu niste oi care n-au pastor. Cautind sa le transmita si ucenicilor aceeasi simpatie pentru cei pierduti, Domnul Isus le-a spus: "Mare este secerisul, dar putini sint lucratorii! Rugati dar pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Lui" (Mat. 9:35-38).

Fata Irodiadei l-a impresionat pe dregatorului Irod cu dansul ei si a obtinut in schimb decapitarea lui Ioan Botezatorul. Cind a auzit Domnul Isus de moartea lui Ioan, a plecat cu corabia sa stea singur intr-un loc pustiu. Noroadele L-au urmat insa si acolo. Necazul Sau nu L-a impiedicat pe Isus sa vada suferintele lor. Cu mila, El le-a vindecat bolnavii si apoi i-a hranit pe toti in chip miraculos (Mat. 14:6-21). Sigur ca Domnul S-ar fi putut supara pe multimea siciitoare, dar cele cinci mii de oameni au trezit in El, nu minia, ci o imensa mila si o sincera simpatie.

Intr-o alta circumstanta asemanatoare, Domnul Isus a spus: "Mi-este mila de gloata aceasta; caci iata ca de trei zile asteapta linga Mine, si n-au ce minca. Nu vreau sa le dau drumul flaminzi, ca nu cumva sa lesine de foame pe drum" (Mat. 15:32).

Altadata, pe cind trecea prin Ierihon, a dat peste doi orbi care cerseau la marginea drumului. I s-a facut mila de ei si i-a vindecat (Mat. 20:30-34).

(Imi amintesc un exemplu de solidaritate in suferinta petrecut prin 1977-1978 intre pastorii din Romknia. Tatal meu fusese arestat impreuna cu un grup de pastori: Iosif Ton, Talos Vasile, Iosif Sarac, pentru "vina" de a fi elaborat si raspindit spre semnare un "memoriu" adresat autoritatilor comuniste. In acel document, baptistii cereau autoritatilor de stat sa le redea demnitatea garantata de lege sau, cel putin, sa fie sincere si sa-i scoata in afara legii. Fratele Geabou Pascu locuia atunci la Alexandria si nu fusese ridicat impreuna cu ceilalti. Indata ce a aflat vestea, s-a grabit insa sa strabata cei 100 de \ilometri care-l desparteau de Bucuresti, pentru a se prezenta la sediul Securitatii. "N-am putut sa stau acasa linistit si voi sa suferiti aici pentru Domnul. Daca este sa platim pentru ceea ce am facut, vreau sa fiu si eu alaturi de voi". As putea spune ca fratele Pascu a fost unul dintre putinii oameni din lume care s-au grabit sa fuga spre inchisoare. Il chema acolo solidaritatea cu fratii sai aflati in suferinta.)

Urmasii Domnului Isus trebuie sa se simta legati unii de altii cu fire nevazute de dragoste si compasiune: "Daca sufera un madular, toate madularele sufar impreuna cu el; daca este pretuit un madular, toate madularele se bucura impreuna cu el" (1 Cor. 12:26).

Unul dintre cele mai detestabile lucruri din lume este spiritul de izolare si de individualism egoist. Mindria si impietrirea inimii i-au facut pe oameni sa nu se mai poata bucura de progresul si bunastarea celorlalti. In locul simpatiei s-a furisat vicleana, invidia. Fratele Aurel Popescu imi spunea cindva un proverb trist: "Nu spune prietenilor tai bucuriile tale, ca nu cumva sa se intristeze"(!). Este si acesta un comentariu amar al starii de lucruri care domneste in lume.

Biserica lui Christos trebuie sa traiasca o altfel de viata. Umpleti inima cu simpatia oferita de Christos si alearga la fratii tai gata sa simti impreuna cu ei la bine si la rau. Urca inca o treapta spre partasia si ingrijirea duhovniceasca!

Ingrijiti-va unii pe altii

Treapta a cincea: "Dumnezeu a intocmit trupul in asa fel ca ... sa nu fie nici o dezbinare in trup: ci madularele sa ingrijeasca deopotriva unele de altele" (1 Cor. 12:21-26).

Urmarea fireasca a faptului ca "simtim unii cu altii" este ca nimeni nu va fi neglijat si nu va fi exclus din preocuparile celorlalti. In trupul lui Christos n-ar trebui sa existe certuri, lupte de partide si ruperi dureroase.

Imi amintesc ca in copilarie mergeam pe jos sa facem vizite vecinilor din apropiere. Tata, mama si fratii mei care erau mai mari mergeau mai repede decit mine, iar eu ramineam mereu in urma, staruind de ei, din timp in timp, ca sa ma astepte. Acum sint eu insumi tata si patesc acelasi lucru cu fiul meu mai mic. Numai ca el nu striga dupa noi sa-l asteptam, ci se agata de mine zicind: "Tata, ia-ma-n brate !".

Biserica simtitoare va sti intotdeauna sa "astepte" dupa cei cu pasi mai mici si chiar sa-i "ia in brate" pe cei ce au nevoie de cineva care sa-i ajute. Preocuparea noastra trebuie sa fie ca intreaga familie a credinciosilor sa mearga impreuna in calatoria lor catre locasul din ceruri.

(Imi aduc aminte de vacantele petrecute in calatorie cu trenul. Au fost ocazii cind trenurile nu erau incalzite iarna si "faceam turturi" impreuna cu grupul de tineri crestini cu care plecaseram in excursie. Nu aveam nici un fel in care sa ne imbunatatim in vreun fel situatia. Intotdeauna insa, risul, veselia, buna dispozitie si bucuria de a fi impreuna transformau "calvarul" intr-o petrecere presarata cu glume si ghionturi.

Biserica de astazi trece si ea prin tinuturi neospitaliere fiind tratata cu raceala si dispret. Fratele Petru Popovici avea o vorba: "Cu cit este mai mare gerul afara cu atit se inteteste focul mai mult in vatra. Cosul trage mai bine cind este vint, decit atunci cind este cald si linistit afara". De multe ori, perioadele de "acceptare" a Bisericii de catre lume au dus la racirea relatiilor dintre frati. Dimpotriva, vremurile de prigoana i-au apropiat pe frati si i-au invatat pe credinciosi sa se ingrijeasca unii pe altii intr-un spirit de jertfa.

Nu astepta vremurile de prigoana si nu-i invidia pe aceia care trec prin vremuri de prigoana. Uita-te in jur si vezi cine are nevoie de tine. Fii gata sa dai o mina de ajutor. Ridica nivelul spiritual din adunarea in care te afli aratindu-le tuturor cum trebuie sa ingrijim unii de ceilalti.)

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/10412/grija-de-frati-ingrijire-duhovniceasca