Cunosc un american care a vizitat toată Europa într-o vară şi, de când s-a întors, nu vorbeşte decât despre o fereastră dintr-un hotel londonez. Deşi fusese un hotel de lux, fereastra era înţepenită şi asta i s-a părut lui a fi un lucru scandalos. Despre alte frumuseţi văzute pe parcurs nu vorbea aproape de loc. Nimic din Paris, Roma sau Londra nu-l mişcase. Rămăsese din toată excursia doar cu amintirea enervantă a unei ferestre care se încăpăţânase să nu se deschidă. Mă gândesc că a cheltuit atâţia bani pentru un geam înţepenit! Ce păcat!
Mulţi oameni se aseamănă cu eroul nostru şi nu pot vedea în jur decât greşelile sau defectele altora. Toată ziua sunt într-o căutare obsesivă după erorile altora. Aceşti oameni pierd din vedere farmecul şi fascinaţia frumosului din lume. Ei bâzâie toată ziua şi mormăie supărător.
Cineva spunea că există două feluri de comportamente. Ele se pot asemăna cu următoarea ilustraţie. Dacă dai drumul unei albine într-o gradină, ea va căuta de îndată florile şi se va apuca grăbită să le culeagă polenul şi să le absoarbă parfumul. Dacă în aceeaşi gradină dai drumul unei muşte, ea va ignora orbeşte frumuseţea şi aroma florilor şi va pleca într-o căutare febrila după vreo mortăciune sau după vreo grămadă de gunoi. Comportamentul este diferit, pentru că natura lor este diferită.
Cum trebuie să se comporte creştinii? Vorbirea de rău este distructivă şi poate sfâşia părtăşia frăţească. Nu este de mirare că Biblia o interzice: "Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Şi dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător" (Iacov 4:11). Mesajul este clar şi limpede: cine se grăbeşte să critice, nu păzeşte Legea, ci se aşează obraznic în scaunul Legiuitorului. El vrea să rivalizeze cu Dumnezeu şi să-I ia locul.
(De ce tratează Noul Testament acestă problemă? Răspunsul este simplu: pentru că şi creştinii mai trăiesc încă în trup şi sunt supuşi aceloraşi tentaţii şi înclinaţii fireşti care-i caracterizează pe oamenii din lume. Este suficient să facem o probă simpla. Fratele Richard Wurmbrand îmi atrăgea atenţia asupra înclinaţiei spre rău din fiecare din noi. Dânsul zicea că ziarele pline cu veşti bune nu s-ar vinde nicăieri în lume şi companiile de publicistică ar da faliment. Ziarele sunt pline de veşti rele, pentru că "asta se vinde", asta are căutare pe piaţă. Ca să-mi dea un exemplu şi mai bun, fratele m-a rugat să citesc textul din 2 Timotei 4:14: "Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău". Fratele m-a întrebat: "Nu-i aşa că ai vrea ca Pavel să fi dat amănunte? De sute de ani există oameni care nu fac decât aceasta: se întreabă "ce rău i-o fi făcut Alexandru, căldărarul, lui Pavel?" Este în natura noastră dorinţa de a ne interesa de ceea ce este rău". A trebuit să recunosc că testul reuşise. Niciodată nu văzusem textul acela aşa, dar de atunci m-am frământat de multe ori să aflu: chiar... ce-i făcuse Alexandru...?
Altădată m-am dus la nenea Richard să-i cer părerea despre o carte în care un "oarecare" căuta să-l distrugă pe "cineva" din mişcarea creştină românească. I-am cerut părerea dânsului despre carte. Mi-a spus-o repede:
"Este o carte proastă, scrisă de un om prost. Nu aşa se distruge un om. Să-ţi spun eu cum se face. Mai întâi cartea este scrisă într-o engleză proastă şi nici un american nu are răbdare să citească o engleză care-l indispune. Apoi, cartea nu scrie decât lucruri rele despre cel pe care vrea să-l distrugă. Orice om care trăieşte în lume nu poate fi numai rău. Omul este un amestec de bun şi rău laolaltă. La unii e mai mult bun, la alţii mai mult rău. Cine citeşte această carte îşi va da imediat seama că autorul este pornit împotriva acelei persoane şi că nu mai judecă cum trebuie. Pe un om care nu mai judecă cum trebuie, nu are rost să-l asculţi, aşa că arunci cartea la gunoi."
"Daca vrei să distrugi pe cineva, trebuie să scrii mai întâi despre părţile lui bune. Despre oricine poţi scrie şi lucruri bune. Hitler n-a fumat, Lenin i-a fost credincios soţiei lui, iar Stalin şi-a iubit copiii. Nu-i greu să spui şi ceva bun despre un om rău. Daca vrei să-ţi câştigi credit în ochii cititorilor, trebuie mai întâi să le dovedeşti că eşti echilibrat şi că nu scrii cu patimă."
"Cartea asta pe care mi-ai adus-o este o carte fără valoare. N-o s-o citească nimeni. S-au cheltuit bani de pomană."
Eu am scris o carte despre Marx. Am arătat că părerile lui au fost influenţate de faptul că a cazut sub influenţa "sataniştilor".Cred că Marx s-a bucurat de acolo unde este că am scris-o. Cu siguranţă că el nu vrea acuma ca şi alţii să ajungă unde este el. N-am scris cartea ca să-l distrug pe Karl Marx, ci ca să-i ajut pe alţii să nu calce pe urmele greşelilor lui.
Diferenţa dintre vorbirea de rău şi vorbirea despre cineva care a făcut rău este simplă. Ea este... părerea de rău. Acolo unde nu există părere de rău şi duh de rugăciune mijlocitoare, avem de a face cu vorbirea de rău.
A vorbi de rău înseamnă a răspândi zvonuri sau chiar aspecte negative reale, din plăcerea păcătoasă de a batjocori pe cineva. Vorbirea de rău este un atac la prestigiul, reputaţia şi caracterul cuiva. Biblia o interzice cu desăvârşire.
"Cine ascunde ura are buze mincinoase, şi cine răspândeşte bârfelile este un nebun" (Proverbe 10:18). Credincioşii adevăraţi nu se bucură de căderea fraţilor lor. Suntem mădulare unii altora în acelaşi trup, al lui Christos. Când ne vorbim de rău unii pe alţii este ca şi cum ne-am sfâşia puţin câte puţin un braţ sau o ureche. Domnul Isus Şi-a dat viaţa pentru oile Sale. Cine suntem noi să le vorbim de rău şi să ne bucurăm când vine lupul să le răpească?
Biblia ne vorbeşte despre teribila suferinţă provocată de vorbirea de rău. Iosif a fost băgat în închisoare de învinuirea nedreaptă a soţiei lui Potifar. Nabot a fost ucis de calomnia Izabelei. Ieremia a fost batjocorit de popor. Chiar şi Domnul Isus a gustat din amarul celui ce este învinuit pe nedrept şi batjocorit. Despre El s-a spus ba că este beat, ba că este stăpânit de un duh rău, ba că este nebun, ba că răscoală poporul, ba că vorbirea lui este plină de blasfemii la adresa lui Dumnezeu.
Pâra şi vorbirea de rău sunt caracteristici ale diavolului. De fapt aşa se şi traduce numele lui. "Diaboloi" înseamnă "cel ce pârăşte", "cel ce aduce învinuire de ocară". Vorbirea de rău este modul lui de manifestare. Biblia ni-l arată vorbindu-l de rău pe Dumnezeu în faţa primilor oameni: "Hotărât că nu veţi muri. Dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el ..." (Geneza 3:4-5). În cartea lui Iov îl găsim pe Diavol pârându-l pe vrednicul patriarh înaintea tronului ceresc, în auzul tuturor fiilor lui Dumnezeu (Iov 1:6; 2:1-6). Cartea prorocului Zaharia ni-l prezintă pe diavol pârându-l pe Iosua înaintea Domnului (Zaharia 3:1-5). Cartea Apocalipsei ne spune că nici noi nu scăpăm mai uşor; diavolul ne pârăşte pe fiecare dintre noi: "Acum a venit mântuirea... pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos" (Apocalipsa 12:10). Diavolul ne acuză pe tine şi pe mine ori de câte ori are ocazia. Ar trebui să ne dăm seama că ori de câte ori vorbim de rău, facem lucrarea diavolului. Nu-i de mirare că Biblia spune: "Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii".
(Odată, fratele Simion Cure a fost chemat să prezideze ţinerea unei adunări generale într-o biserica renumită pentru certurile ei de partide şi pentru luptele dintre fraţi. Nimeni nu mai dorea să se duca la ei. L-au trimis într-un tirziu pe "tata Cure" ca să facă ordine. Dânsul a început-o "tare": "Fraţilor, vreau să vă întreb mai întâi ceva. Vreau să stabilim mai întâi un lucru. Vreau să vă pun o întrebare: "Cine vrea să fie în următoarea ora în slujba Satanei? Cine vrea să distrugă lucrarea lui Christos? Vă rog să fiţi sinceri, să vă gândiţi bine şi să ridicaţi mâna sus, ca să ştim cu cine avem de a face". S-a făcut o linişte mare şi... dureroasă. Atunci fratele Cure a continuat: "Dumnezeu vrea să ne mântuiasca pe toţi. El nu vrea să se piardă vreunul. Cine-i de partea lui Dumnezeu, să vorbeasca cu dragoste şi spre zidirea Bisericii. Cine-i cu Diavolul, să se certe şi să se mânie. Dumnezeu vrea să iertăm, ca să poată şi El să ne ierte. Cine nu vrea să ierte, să treaca de partea Diavolului. Dumnezeu vrea să avem o bună mărturie înaintea lumii din sat, ca să-i poată atrage la mântuire. Diavolul vrea să ne facem de râsul lumii şi să-i ţină pe oameni departe de Evanghelie. Cine-i pentru Diavolul, să facă scandal".
A fost, se spune, cea mai liniştita adunare generala din istoria acelei biserici. Unde eşti acum, frate Cure? În câte Biserici am avea iarăşi nevoie de dumneata!)
Iată câteva pasaje care ne avertizează împotriva vorbirii de rău. "Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate. Să nu te uneşti cu cel rău ca să faci o mărturisire mincinoasa pentru el" (Exod 23:1). Nu-ţi face prieteni dintre aceia care au limba prea lunga şi prea iscoditoare.
Femeile sunt vizate în mod special: "Spune că femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin; să înveţe pe alţii ce este bine" (Tit 2:3).
"Adu-le aminte", mai scrie Tit, "să nu vorbească de rău pe nimeni" (Tit 3:1-2).
"Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Christos" (Efes. 4:31-32). Vorbirea trebuie folosită spre bine, nu spre distrugere.
"Având un cuget curat; pentru ca cei ce bârfesc purtarea voastra bună în Christos, să rămână de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău" (1 Petru 3:16).
În pasajele citate mai sus există câteva principii elementare. Mai întâi Biblia ne interzice să vorbim de rău pe cineva, ca să nu-l distrugem. În al doilea rând, trebuie să lepădăm vorbirea de rău, ca să ne facem bine nouă înşine. Cei ce practică vorbirea de rău, se otrăvesc pe ei înşişi. Nimeni nu poate să arunce cu noroi în alţii, fără să se murdărească el însuşi cu noroi pe mâini. Un medic celebru a spus că: "Cinci minute de mânie produc un consum de energie egal cu opt ore de lucru". Cine practică vorbirea de rău se răneşte pe sine şi dă dovadă de o lipsă de maturitate spirituală, de lipsă de caracter şi de lipsa unei înţelegeri profunde a realităţii.
De ce sunt aşa cei care vorbesc de rău? Pentru că ei se blochează în ei înşişi, alegând să se concentreze doar asupra aspectelor negative. S-ar putea ca ei să aibe dreptate şi observaţiile lor să fie corecte, dar atitudinea lor este greşită şi nu foloseşte nimănui. Este ca şi diferenţa dintre un termometru şi un termostat. Termometrul "citeşte" corect realitatea. Termostatul citeşte şi el realitatea, dar nu se opreşte aici, ci porneşte imediat aerul condiţionat sau staţia de termoficare pentru a aduce incinta la temperatura optimă creşterii. Ce s-ar face o crescătorie de pui sau o seră de flori, daca termostatul ar funcţiona doar ca termometrul? Viaţa ar fi condamnată la moarte.
(De ce practică unii vorbirea de rau? La unii este o distracţie a firii, iar la alţii este o manifestare a complexului de inferioritate sau de vinovăţie. Nicolae Iorga spunea: "Înjosim întotdeauna măreţia care insultă". Prin vorbirea de rău, unii încearcă să-i coboare pe toţi la nivelul lor de pitici spirituali.
Există cazuri în care vorbitorul de rău face galagie doar pentru a încercă să-şi acopere propria lui vinovăţie. Este ca şi cu hotul, care, odată prins asupra faptului, a luat-o la fugă pe strada, strigând: "Prindeţi hoţul!" Toată lumea a fost înşelată, crezând că şi, el şi vinzatorul fug de fapt după un altul.)
Consecinţele vorbirii de rău
Ea satisface răutatea firii pământeşti: "Cuvintele bârfitorului sunt ca prăjiturile: aluneca până în fundul măruntaielor" (Proverbe 18:8).
Ea desparte prieteni: "Omul neastâmpărat stârneşte certuri şi pârâtorul dezbină pe cei mai buni prieteni" (Proverbe 16:28). Vai, câte prietenii au fost ruinate de "şoapte" şi "destăinuiri" insinuante!
Ea răneşte: "Cine vorbeşte în chip uşuratic, răneşte ca străpungerea unei săbii" (Proverbe 12:18).
Ea duce la ceartă: "Când nu mai sunt lemne, focul se stinge; şi când nu mai este nici un clevetitor, cearta se potoleşte" (Proverbe 26:20).
Ea poate ucide: "Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii" (Proverbe 18:21). Poţi ucide cu sabia şi poţi ucide cu limba. Vorbirea de rău mai este numită şi asasinarea caracterului cuiva.
Majoritatea oamenilor "civilizaţi" nu se răzbuna dându-se cu capul de pereţi sau scrâşnind din dinţi. Nimeni din biserică nu strecoară otravă în mâncarea duşmanului său şi nu scoate pistolul. N-ar fi biblic! Şi nici legal! Cea mai răspândită metodă de răzbunare este calomnia şi vorbirea de rău. Când ne răzbunăm însă astfel pe alţii, nu scăpăm nici noi neafectaţi. Nervii supraexcitaţi produc o excreţie excesivă a glandelor hipofiza, suprarenala şi tiroida. Acest surplus de secreţii cauzează la rândul lui afecţiuni ale organelor şi stări de boală. Duşmănia este într-adevar... o boală grea!
Leacul vorbirii de rău
Lânga fiecare interdicţie din Biblie este şi o recomandare. Dumnezeu nu se opreşte niciodată la suprimarea răului, ci merge mai departe spre creşterea binelui. Celui care se întreabă: "Ce să fac ca să nu mai vorbesc de rău?" trebuie să i se răspundă: "Începe de astăzi să vorbeşti de bine!"
"Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud" (Efeseni 4:29).
Observaţi ce se spune despre aspectul pozitiv al vorbirii în cărţile Psalmilor şi Proverbelor:
"Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu " (Psalm 50:23).
"Gura celui neprihănit este un izvor de viaţă, dar gura celor răi ascunde silnicie."
"Pe buzele omului priceput se află înţelepciunea, dar nuiaua este pentru spatele celui fără minte" (Proverbe 10:11,13).
"Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia. Limba înţelepţilor dă ştiinţă plăcută, dar gura nesocotiţilor împroaşcă nebunie. Ochii Domnului sunt în orice loc, ei văd pe cei răi şi pe cei buni.
"Limba dulce este un pom de viaţă, dar limba stricată zdrobeşte sufletul."
"Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui, şi ce bună este o vorbă spusă la vreme potriviăa!" (Proverbe 15:1-4,23).
"Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint" (Proverbe 25:11).
Din toate aceste texte putem distila câteva principii. Vorbeşte ceva vrednic sau taci din gură.
(Fratele Richard Wurmbrand ne-a spus că, în limba ebraică, acelaşi termen, "davar", se foloseşte şi pentru "cuvânt", şi pentru "mărgăritar". Dacă n-ai de dat un mărgăritar ori de câte ori deschizi gura, este mai bine să pastrezi tăcerea.
Dacă nu poţi vorbi cu cineva faţă în faţă, nu vorbi despre el pe la spate. Nu amplifica răul, infectându-i şi pe alţii.
Caută aspectul pozitiv în fiecare conversaţie. "Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia" (Coloseni 4:6). Vorbirea noastră trebuie să răspândească şi să întreţină viaţa. Caută să începi să-i vezi pe ceilalţi nu cum sunt, ci cum pot să devină, şi tratează-i după această măsură. Vorbele noastre au o extraordinară putere de modelare. Una dintre cele mai eficace maxime despre viaţa de familie spune: "Dacă vrei să fii tratat ca un rege, începe să-ţi tratezi soţia ca pe o regină". Nimic mai adevărat decât aceasta!
S-ar prea putea ca citirea acestor rânduri să te deprime. S-ar putea să-ţi spui: "Ce să fac? Eu nu pot să mă schimb" şi să cazi în resemnare.
Nu fă această greşeala. Biblia nu este un ghid de "auto-îmbunătăţire". Ea este o ofertă a puterii lui Dumnezeu şi o chemare la lucrarea Lui transformatoare. "Din prisosul inimii vorbeşte gura". Lasă-L pe Dumnezeu să-ţi schimbe inima şi vorbirea ta se va schimba de la sine.
(Vorbeam la Arad cu fratele Florian Guler şi el se plângea cam aşa: "Ce să mă fac? Eu sunt un om cu o vorbire mai aspră. Am încercat să fiu altfel, dar nu pot vorbi duios, ca alţii. Nu mă văd în stare de aşa ceva." Duhul Domnului mi-a sugerat o întrebare şi i-am spus: "Florine, cum ţi-ai cucerit tu soţia ta în perioada prieteniei voastre? Cum vorbeai cu ea?" "Asta este o altă poveste", mi-a spus el. "Acolo era o altă situaţie". După ce ne-am gândit însă bine, ne-am dat seama că nu era de loc vorba de "o altă situaţie". Dragostea este cel mai bun dascăl din lume. Ne-am despărţit râzând şi el mi-a spus: "Cred că mai este o speranţă şi pentru mine". Astăzi, Florian este unul dintre cei mai îndrăgiţi fraţi din câţi cunosc eu. Trăieşte la Detroit şi este prezbiter al Bisericii. Cum este vorbirea lui? Poate că la fel de grăbită uneori, dar... mai întotdeauna plină de iubire. Zâmbetul lui şi privirea ochilor vorbesc de multe ori mai desluşit decât... limba.)
Iată câteva remarci pe care le-am putea ţine împreună minte:
"Unii cu limba prea ascuţită şi-au tăiat singuri craca de sub picioare".
"Fii cu mare atenţie asupra limbii; se află într-un loc alunecos".
"Dacă nu păcătuieşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit" (Iacov 3:2).
"Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii".