Doi arbori
Autor: Victor Bragagiu
Album: Rugăciune în Cale
Categorie: Diverse
1
Teiul

Tot în cleştar şi mărgărint
Copacu-n legile lui Faur
Din îmbrăcarea de argint
Visează visele de aur.

Privind spre cerul înstelat
El îşi zâmbeşte prunc în minte
Când vede un pastel din sat
Printre alesele cuvinte.

Atunci cerul părea scântei
Din freamătul frunzelor grele
Parfumul florilor de tei
Se înălţa naiv spre stele.

El înflorea din zori în zori
Umplut de raze şi cântare
Dând bucheţelele de flori
La orice-aripă zburătoare.

Copilăreşte în iubiri
Credea când îi plăcea să spere
Prin vocile în mulţumiri
Blagoslovindu-l pentru miere.

Şi, poate, obosea de dus
Pe sine-atâta greutate,
Dar prin aripile de sus
El se simţea în libertate...

Azi important e, cunoscut
Plin de averi şi-nvăţătură...
Doar gerul, linguşindu-l mut,
Îi strânge orice-ncheietură.

Cristalul măştii de artist
Îi făţui întreaga faţă,
Dar traiul lui e-aşa de trist
De parcă nu-i demult în viaţă.

2
Salcia

Salcia cu pletele cărunte
S-apleacă moale spre pământ,
Iar visele-i atât de multe
Se-nclină-n basme de argint.

Ea susură-n geruri de noapte,
Ea geme-n vântul furtunos
Şi, adunând din stele şoapte,
Le-mprăştie, oftând, pe jos.

Trec pe alăturea cerboaice
Şi lupi se poartă uneori,
De-şi rup cărări prin a ei pace
Ce se pitise înspre zori.

Urmele-i râd tăios în faţă
Că ea în urmă a rămas
Şi n-a putut să ia din viaţă
O ocrotire în popas.

Că e, de fapt, aici străină
Fără de roade, bogăţii
Cu nefolosuri din lumină,
Cu neavântare-n veşnicii.

Şi ea oftează şi şopteşte
Lovindu-şi pletele uscat
Plângând atât de omeneşte
După Înaltul Împărat.

Ce vine-n velele de Soare
Înconjurat de ghiocei
Şă-i înflorească mărţişoare
În toate plânsetele ei.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/104174/doi-arbori