Mă aşez la masă greu:
Ochii mi-s proptiţi în beznă,
Văd triumful celui rău,
Iar Credinţa lângă gleznă.

Traiul meu s-a risipit,
N-am speranţă de o bază...
Văd – alături, liniştit,
Domnul Isus se aşează.

Nu îmi spune-o vorbă grea
Ori voroavă mai uşoară,
Ci priveşte-n noaptea mea,
Ce-ndrăzneşte să mă doară.

Împreună ca doi fraţi,
Ne-ndreptăm văzu-nainte
Simpli, neentuziasmaţi,
Fără urme de cuvinte.

Eu nimic nu văd şi tac,
Frica mă încolăceşte
Doar prefac laţu-n colac
Prea stângaci de omeneşte.

Apoi spusei, fără glas:
„Nu-mi văd, Doamne, viitorul
Doar nehotărâtul pas
Îmi încearcă slab piciorul.

Întunericul, ca zid,
Mi-a închis năpraznic Calea
Şi privirile-mi se-nchid
Ca să-şi picure doar jalea.

Ce pot face, ce va fi?
Mai chem umbletul nădejdii,
Dar prea mult nu cred în zi
Şi-n salvarea de primejdii.

Ochii-n groază mi se strâng,
Căci ce pot mai mult a face?
Clătinându-mă părâng,
Fără-ncredere şi pace.”

„De ce, dragul meu, tu vezi
Numai neguri şi netreceri,
Când te cheamă drumuri verzi
Zarea ce pornesc să-ncerce?

Când minuni lângă minuni
Sunt în faţă-ţi nestemate,
Troiţe de rugăciuni
Se înalţă luminate.

Cerul liber, de azur,
Te îndeamnă cu-nălţime,
Iar câmpiile din jur –
Cu parfum de prospeţime.

Nu palpa cu palma nopţi,
Nici cu inima ta teamă,
Ci deschide negre porţi
Ce bat clopote de-aramă.

Treci al neputinţei prag,
Care vrea să se opună,
Şi revarsă-te în larg,
Fericit ca o cunună.

Viaţa se trăieşte dârz,
Nu se vaită în boală,
Moleşit ca un bariz*
Şi-n suspin de oboseală.

Orice umbră-o crezi prăpăd,
Când aripi ai minunate!...”
„Dar eu, Doamne, nu le văd –
Unde nu mă uit – e noapte!

Numai nori măreţi şi grei
Ţintesc viaţa să-mi cuprindă...”
„Uită-te în ochii Mei
Ca să-ţi fie ei oglindă.

Întră-n văzul Meu întreg,
Cu-ndrăzneală şi cu spaimă,
Căci Eu pot să înţeleg,
Chiar când omu-abia îngaimă.

Vezi-te cu tot ce-i bun,
Nu te îngrozi de rele,
Cum să zbori, Eu o să-ţi spun,
Că mai jos, mai sus de stele.

Nu îţi crede focul stins,
Căci el arde, el tot arde,
Doar c-aripile ţi-ai strâns,
Când să le desfaci se cade.

Înainte! Mai cu spor!”
În privirea Lui senină
M-aruncai cocor în zbor
Slobozit şi în lumină...

Iar în locu-mi şed acum -
Tot pe scaun, lângă masă,
Dar aud – mă-ndeamnă-un drum
Printre câmpuri de mătasă.

Inima în plai ceresc
Serioasă-nseamnă vise
Doar pe foaie, ştrengăresc
Ca şi prunci, cuvinte scrise.


*Bariz –stofă de lână foarte subţire şi moale