Sunt primăveri, sunt anotimpuri ce vin şi pleacă rând pe rând,
E chipul alb şi tâmpla ninsă şi-un ornic clipe fremătând,
Sunt amintiri, sunt doruri multe, o ramă veche şi-un portret,
Pe haina vremii, peticită, văd timpul cât e de şiret,

Mă amăgeşte cu sclipirea de rază ce străluce fals,
În glastra lumii-o floare dalbă, se unduie în ritm de vals,
Un pas, chiar doi, în armonie şi drumul ei spre înainte,
Îmi pune-un gram de-nţelepciune în mintea mea, calde cuvinte,

Prin simfoniile trecute, m-am perindat, un cântec slut,
Dar am primit o transformare, eu, un nimic, un pumn de lut,
Iar azi, când timpu-ncet mă ninge, cu nostalgiile din veri,
Mă-nalţ odat-cu încolţirea din taina sfintei primăveri,

Şi plânsul strâns în tânguire, pe struna Vieţii-i adunat,
Iar spicul frânt, e amintire, căci Dumnezeu S-a îndurat,
Acum în armonii albastre, cu îngeri mii, în strălucire,
Aş vrea să fiu şi să dau slavă, să cânt: "Osana! " şi "Mărire! "

Nu mai e mult! Călătoria prin anotimpurile reci,
Se va sfârşi, se-apropie timpul, va trebui un prag să treci,
Chiar de eşti nins, chiar dacă toamne, te-au îmbrăcat în ruginiu,
Isus Cristos te vrea în slavă, El este Domn şi este viu,

Prieten drag, ascultă glasul Acelui ce este iubire,
Dezbracă ţoalele ruşinii şi te-nveleşte cu sfinţire,
Oricine-ai fi, tâlhar sau cleric, de crezi în Biblie, în Cuvânt,
Nu vei cunoaşte putrezirea, există-un tainic legământ,

Prin care Dumnezeu, prin Duhul, a dat nădejde omenirii:
Purtând la Golgota, Mesia, blestemul crucii, răstignirii,
Ne-a dat deplină-eliberare, doar prin credinţa-n jertfa Sa.
Te-ntreb prietene, pe tine: “Ce vrei să faci cu viaţa ta? ”

16/02/13, Barcelona- Lucica Boltasu