Pace deplină
Autor: George Dinu
Album: Versuri de criză
Categorie: Diverse
Pace deplină
În jurul meu e tulburare
De strâmtorarea ce-o să vină,
E jalnică orice cântare,
Dar Domnu-mi dă pace deplină.
Amarnică e supărarea
Când Domnul chiamă la lumină...
Grăbește-n moarte-ngrijorarea,
Dar Domnu-mi dă pace deplină.
Războaie sunt cât ține zarea...
Fără principii, fără milă
Zadarnică e alergarea!
Dar Domnu-mi dă pace deplină.
Și boli... ah, câte sunt pe lume!
Și medicație puțină...
Nu mai e loc de-ngropăciune.
Dar Domnu-mi dă pace deplină.
Cutremure, apoi tsunami,
Dezastre... Cât o să mai țină?
Și pier copii, și tați, și mame!
Dar Domnu-mi dă pace deplină.
Poate-n biserici e scăparea...
Dar vai! Și-acolo mulți se-ntină!
Dezamăgirea e ca marea,
Dar Domnu-mi dă pace deplină.
De n-ar avea un capăt toate,
Ne-am prăbuși cu toții-n tină
Pierduți în beznă și în moarte,
Dar Domnul dă pace deplină.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/104410/pace-deplina